Listată în vara anului, compania de IT Arctic Stream are în vedere achiziția a aproape un sfert din acțiunile societății Data Core Systems.
O decizie de sancționare a fostului ministru de finanțe Bogdan Drăgoi pentru o prezumtivă concertare a Lion Capital cu SIF Muntenia în acțiunile legate de emitentul Bursa de Valori București a fost anulată de Curtea de Apel București.
Indicele BET a avut o deviație marginală față de nivelul de referință.
Obligațiunile denominate în moneda unică europeană scadente în 3 ani ale Impact Developer & Contractor au ajuns la tranzacționare la cota BVB.
Bittnet Systems va obține bani pe segmentul Cloud și Infrastructură, printr-un contract cu un client din sectorul public, în zona guvernamentală pentru 131 de centre de primiri urgență din toată țara..
Acționarii transportatorului fluvial Romnav Brăila (BRNA) sunt la câteva zile de o repartizare de cash substanțială. Compania beneficiază de același context care a propulsat pe un trend puternic ascendent acțiunile liderului traficului de la Dunărea de Jos, Transport Trade Services (TTS). Este vorba despre activitatea sporită, pe tarife majorate, în contextul transporturilor sporite de mărfuri dinspre Ucraina, în special cereale.
Indicele BET a avut o deviație mică într-o zi în care bursele vest-europene au fost închise.
Hidroelectrica trimite notificări de modificare condiții contractuale, pentru cei cărora le expiră în perioada imediată contractul, avansând pentru următoarele 12 luni un preț al energiei electrice de 0.28382 lei/kWh;
Într-un impuls susținut de cei mai mari producători de energie, piața de acțiuni de la BVB a atins o nouă valoare record.
Listată la începutul anului 2020, compania Norofert vine cu rezultate dezamăgitoare pentru 2023, dar bugetează un profit net de 2,5 milioane lei. Planuri de cumpărare a unor afaceri în domeniul agricol și pentru emiterea de opbligațiuni. Schimbări la nivelul business-ului din SUA.
Ancorând așteptări ridicate legate de dezvoltarea fermei de la Straja, DN Agrar raportează afaceri ameliorate pentru anul trecut.
Compania Purcari Wineries preia integral acțiunile cramei Timbrus Purcari Estate și își extinde poziția în regiunea viticolă cu indicație geografică protejată Ștefan Vodă, adăugând circa 130 ha de teren agricol, inclusiv 112 ha de viță de vie în satul Purcari.
Compania de software Life is Hard vizează finanțarea prin obligațiuni corporative cu un cupon al dobânzii de 10%.
Compania de IT Bittnet Systems, unul din cei mai activi emitenți de la cota BVB din punctul de vedere al utilizării operațiunilor de piață vizează plasarea de obligațiuni cu scadența la 4 ani.
Producătorul de articole de cauciuc și de benzi transportoare Artego vizează acordarea unui dividend cu randament de 3,5%.
Bursa înaintează din maxime în maxime, împingerea în sus a cotațiilor fiind antrenată de o lichiditate ridicată.
Compania Life is Hard, cu activitate în domeniul tehnologiei, dar și a asigurărilor se pregătește să încorpioreze la capitalul social cea mai mare parte a profitului net obținut anul trecut.
Compania Turbomecanica, din domeniul aeronauticii, acordă un dividend cu randament de peste 7%.
Liderul pieței de transport și logistică din România Aquila vizează repartizări de cash către acționari.
Listată în urmă cu 3 ani, compania Dr. Fischer Dental, fondată de doctorul Antoaneta Fischer, cu activitate îndelungată în Germania, face repartizare aproape integrală a profitului net obținut anul trecut, sub formă de dividende.
Listată în urmă cu 2 ani, compania 2B Intelligent Soft acordă un dividend cu randament de 2%.
Listată anul trecut la Bursa de Valori București, Hidroelectrica distribuie un dividend cu randament de 10%.
Transportatorul național de energie electrică repartizează sub formă de dividende mai puțin de 10% din profitul net obținut în anul 2023.
Într-o sesiune cu o lichiditate în scădere, indicele BET a mai câștigat o treime de procent și a atins o nouă valoare-record.
Accesarea Bursei de valori București reprezintă "traseul corect" pentru firmele din Republica Moldova care vor să se dezvolte, , spune premierul Marcel Ciolacu.