Numărul celor care vor putea urca într-un autobuz, de exemplu, va fi limitat la 37 de persoane, anunță viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu, precizând că acest calcul a fost efectuat pe baza numărului de scaune dintr-un astfel de vehicul și a distanței suficiente care trebuie asigurată între călători.
Numărul celor care pot urca în mijloacele de transport în comun va fi limitat astfel încât să fie respectată distanțarea socială, urcarea se va face doar pe la ușa din față, iar în punctele cu trafic intens, călătorii vor fi îndrumați de controlori STB ajutați de polițiști locali, anunță Primăria Capitalei, care precizează că din 18 mai întreg parcul auto al Societății de Transport București va fi scos pe traseu.
Corpul de control al primului-ministru a făcut o acțiune de control la societatea națională de transport feroviar de călători CFR Călători care a vizat perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2019, în urma căreia a găsit mai multe nereguli, între care proiecte de investiții nerealizate, organizarea Consiliilor de Administrație fără respectarea legii sau încheierea anumitor contracte majorate prin acte adiționale, acest raport fiind transmis și la DNA, spre informare și valorificare.
CFR Călători a suspendat sau limitat circulația pentru 453 de trenuri, ceea ce reprezintă 43% din totalul de 1.040 de trenuri care circulau zilnic, în urma crizei generate de Covid-19, potrivit datelor furnizate News.ro de Dan Costescu, directorul general al companiei, care afirmă că încasărilei au scăzut cu poeste 80%, pe fondul ordonanțelor militare.
Personalul companiilor CFR Călători și CFR Marfă ar putea avea programul de lucru redus de la cinci zile la patru zile pe săptămână, în perioada instituirii stării de urgență, pe fondul pandemiei de coronavirus, dar, în același timp, salariul se va micșora proporțional, cu 20%, potrivit unui scenariu pe care îl au în discuție conducerile celor două societăți cu sindicatele din domeniu.
CFR Călători anunță că a luat măsuri suplimentare pentru combaterea epidemiei de coronavirus astfel încât cetățenii români care au plecat din Italia către România și utilizează transportul feroviar pentru a ajunge în țară vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul României.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a amendat CFR Călători și CFR Infrastructură cu 578.000 de lei pentru deficiențele constatate în gări și în ceea ce privește condițiile de transport pe căile ferate, a declarat directorul general al ANPC, Paul Anghel.
CFR Călători caută bănci la care să aibă deschise, pentru o perioadă de 1 an, linii de credit în valoare totală de peste 110 milioane lei, ofertele fiind așteptate în interval de o lună.
Fostul ministru al Transporturilor Dan Costescu a fost ales directorul general al CFR Călători, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Administrație (CA) al companiei. Contactat de News.ro, el a precizat că unul dintre obiectivele sale este ca firma de stat să ajungă la un parc activ de peste 1000 de vagoane, de la 850 câte sunt în prezent.
Traficul de călători în stațiile de metrou din București a crescut cu 3% în perioada 2014 - 2019, până la 177 de milioane, iar cea mai aglomerată stație este Aurel Vlaicu, care a înregistrat un avans de 46% a numărului de pasageri, de la 5,4 milioane la 8,1 milioane, raportat la perioada de referință, arată o analiză Crosspoint Real Estate, bazată pe datele Metrorex.
Circa 1400 de angajați din totalul de 1500 ai companiei de reparații și revizii locomotive SCRL au declanșat un protest la nivel național, cerând un nou contract de mentenanță cu CFR Călători și recuperarea unor drepturi bănești de 12 milioane lei, a afirmat, joi, pentru News.ro, directorul general al SCRL - divizia de reparații și revizii locomotive a CFR Călători, Cristian Coconașu, care speră ca negocierile purtate în prezent cu CFR Călători să ducă la o deblocare rapidă a situației.
CFR Călători estimează pierderi de 354,5 milioane lei în 2019 și venituri totale de 2,27 miliarde lei, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2019, publicat în Monitorul Oficial.
Călătorii pot achiziționa bilete online la trenul Oravița-Anina, cea mai veche și cea mai spectaculoasă cale ferată montană din sud-estul Europei, potrivit unui comunicat al CFR Călători.
Un număr de 23 de locomotive de epocă cu abur, parte a patrimoniului cultural național, constituie de aproape 7 ani motiv de discordie între două entități de stat din cadrul sistemului feroviar național, care se judecă prin tribunale în numeroase procese, soldate cu executări silite, impuneri de penalități și popriri de conturi din Trezorerie.
CFR Călători anunță trecerea la ora de iarnă în activitatea de transport feroviar de călători, menționând că aceasta nu modifică Mersul trenurilor aflat în vigoare. Trenurile care se vor afla în circulație după ora 4.00 a nopții de sâmbătă spre duminică vor opri în stațiile stabilite, unde vor rămâne până la ora de plecare conform noii ore a Europei Orientale.
CFR SA va executa silit CFR Călători și CFR Marfă dacă nu își vor achita datoriile provenite din neplata taxei de utilizare a infrastructurii (TUI), care se ridică la 180 de milioane de lei și, respectiv, un miliard de lei, a declarat, marți, directorul general al administratorului național de infrastructură, Constantin Axinia, după deschiderea evenimentului Zilele Feroviare.
Mașina a reprezentat în 2017 principalul mijloc de transport intern în toate statele membre ale Uniunii Europene, față de călătoriile cu trenul, autocarul sau autobuzul, arată datele prezentate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Compania de stat CFR Călători vrea să cumpere 14.000 de tone de motorină în valoare de 74,9 milioane lei (15,7 milioane euro), fără TVA, potrivit unui anunț publicat pe platforma SICAP.
Mecanicii de locomotivă și angajații CFR Călători se pregătesc de proteste masive, timp de patru săptămâni, începând din 16 septembrie, pentru a atrage atenția asupra situației tragice din sectorul feroviar, cauzată de lipsa investițiilor, a declarat Rodrigo Gabriel Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR).
Date oficiale ale Ministerului Transportului arată că viteza trenurilor de mărfuri pe căile ferate din România a fost anul trecut sub 17 kilometri pe oră, adică sub cea a trotinetelor electrice, care dezvoltă în medie o viteză de 20-25 kilometri pe oră, dar pot depăși chiar 40 km/h. Majoritatea trenurilor de călători nu depășesc nici ele cu mult viteza maximă a acestor trotinete.
CFR Călători informează că, pentru adaptarea capacității de transport la cererea crescută a publicului călător, în perioada 13 - 14 iulie, va circula suplimentar un tren interregio pe ruta București Nord – Lehliu – Fetești – Constanța. Garnitura va pleca din București Nord la ora 11.15 și va sosi în Constanța la ora 13.37.
CFR Călători estimează pierderi de 431,05 milioane lei în acest an, la venituri totale de 2,136 miliarde lei, și va aloca 860,25 milioane lei pentru reparații, potrivit proiectului privind bugetul de venituri și cheltuieli al companiei, publicat în dezbatere de Ministerul Transporturilor, acționarul majoritar al societății
Directorul general al CFR Călători, Leon Bărbulescu, va fi înlocuit din funcție, după ce a demonstrat că nu cunoaște nici bugetele de care dispune, nici proiectele pe care trebuie să le implementeze și a afirmat în direct, după deraierea unui tren, că tocmai a fost trezit din somn, a declarat, sâmbătă, ministrul de resort, Răzvan Cuc, într-o conferință de presă.
BRD Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank și Unicredit Bank vor credita CFR Călători cu 158,72 milioane de lei pentru refinanțarea unor împrumuturi și finanțarea necesităților de capital circulant ale transportatorului feroviar.
Guvernul vrea să majoreze cu 180 milioane lei capitalul social al Metrorex și cu 150 milioane lei pe cel al CFR Călători, sumele respective urmând să fie virate în conturile celor două companii de stat după parcurgerea procedurilor legale în domeniul ajutorului de stat, se arată în proiectul de lege privind bugetul de stat pe 2019.