Noiembrie 2020 a fost cea mai caldă lună noiembrie înregistrată vreodată în lume, potrivit serviciului european de monitorizare a schimbărilor climatice Copernicus, care evocă posibilitatea ca 2020 să detroneze 2016 de pe primul loc în clasamentul celor mai calzi ani înregistrați vreodată în epoca modernă, informează luni AFP.
Creditorii Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire din București, companie în insolvență controlată de Ministerul Economiei, au aprobat în ședință actele și procedurile necesare pentru ca societatea să își achite prin compensare datoriile fiscale cu bani pe care Primăria Capitalei îi are de încasat de la bugetul de stat pentru a îi achita ca subvenție către operatorul de termoficare Termoenergetica, doi miniștri-cheie ai Guvernului promițând anterior că, prin această metodă, ELCEN va ieși din insolvență.
Proiectul de ordonanță de urgență de rectificare a bugetului de stat alocă suma de peste 969 milioane lei, rămași de la precedenta rectificare, pentru mai multe tipuri de cheltuieli ale autorităților locale, inclusiv cele cu subvențiile de la bugetele locale pentru acoperirea diferenței dintre costurile reale ale operatorilor de termoficare centralizată și prețurile reduse facturate populației la căldură și apă caldă.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a sugerat că este posibilă o nouă modificare a planului de reorganizare a principalului producător de energie termică din Capitală, Electrocentrale București (ELCEN), care să includă participarea creditorilor companiei aflate în insolvență la investițiile necesare în modernizarea centralelor ELCEN.
Fosta conducere a Primăriei Capitalei bloca proiectul construirii unei noi centrale de producție de energie termică și electrică în București, în cartierul Titan, avut în vedere de către Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), controlată integral de Ministerul Economiei, a declarat ministrul de resort, Virgil Popescu.
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutor prezentată de România, menită să sprijine construirea și/sau modernizarea sistemelor sale de încălzire centralizată, astfel încât acestea să se bazeze exclusiv pe surse regenerabile de energie, a anunțat Executivul de la Bruxelles.
Electrocentrale București (ELCEN), cel mai important producător de energie termică și electrică din Capitală, controlat de Ministerul Economiei, ia în calcul instalarea de sisteme de stocare de energie și de capacități eoliene și solare la noua unitate de cogenerare pe care vrea să o construiască la termocentrala CET Sud, inclusiv pentru a face proiectul mai finanțabil prin fonduri UE destinate combaterii schimbărilor climatice, potrivit unui document al companiei.
Premierul Ludovic Orban i-a spus noului primar general al Capitalei Nicușor Dan, cu ocazia depunerii de către acesta a jurământului la preluarea mandatului, că acum are încredere să transfere bani de la bugetul de stat către municipalitate pentru ca aceasta să aibă cu ce să plătească subvențiile destinate termoficării centralizate din București. Fostul primar PSD Gabriela Firea a solicitat în mai multe rânduri același lucru de la actualul Executiv PNL, însă fără succes.
Direcția Generală Concurență (DG Competition) din cadrul Comisiei Europene nu a aprobat încă ajutorul de stat constând în acordarea unei finanțări nerambursabile în valoare de peste 236 milioane euro prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) pentru proiectul reabilitării a aproape 106 de kilometri de traseu de rețea de transport din cadrul sistemului centralizat de termoficare al Municipiului București, se arată într-un document guvernamental.
Noul primar general ales al Capitalei, Nicușor Dan, proaspăt validat în funcție, a promis că bucureștenilor care sună la operatorul sistemului centralizat de termoficare din București, Compania Municipală Termoenergetica, cu sesizări privind probleme în livrarea căldurii și apei calde li se va răspunde în permanență la telefon.
Ca și cum nu ar fi fost suficient că are datorii restante de circa 400 milioane lei față de furnizorul de agent termic Electrocentrale București (ELCEN), în principal din cauza neachitării de către Primăria Capitalei a subvenției pentru prețul sub costuri facturat populației, și că se va confrunta la iarnă cu mai multe avarii "decât poate să suporte", după cum a declarat chiar noul primar ales Nicușor Dan, Termoenergetica, urmașa falimentarei RADET, joacă acum și într-o piesă de teatru fiscal și birocratic absurd.
Soluția bunei funcționări a sistemului de termoficare din București este integrarea producătorului Electrocentrale București, controlat de Ministerul Economiei, cu transportatorul, distribuitorul și furnizorul Termoenergetica, din subordinea Primăriei Capitalei, a declarat, la Profit Energy.Forum, administratorul special al ELCEN, Claudiu Crețu.
Ales primar general al Capitalei și ca urmare a revoltei bucureștenilor lipsiți de apă caldă din cauza stării dezastruoase a sistemului centralizat de termoficare operat de Compania Municipală Termoenergetica a Primăriei, urmașa falimentarei RADET, Nicușor Dan nu va putea rezolva această problemă nici pe termen scurt și nici pe termen mediu și lung fără sprijinul Guvernului, care controlează Electrocentrale București (ELCEN), principalul producător și furnizor de energie termică al Termoenergetica și totodată principalul creditor al acesteia.
La această variantă s-a ajuns atunci ca urmare a blocajului planului inițial avut în vedere în cadrul procedurilor de insolvență ale ELCEN și RADET, de înființare a unui sistem unitar de încălzire centralizată a Bucureștiului, care să includă și producția, și transportul, distribuția și furnizarea de energie termică, prin unificarea operațiunilor ELCEN și RADET în cadrul unei singure companii a Primăriei Capitalei.
ELCEN a fost nevoită să recurgă la această soluție din cauza faptului că urmașa RADET, Termoenergetica, a acumulat restanțe masive la plata facturilor către ELCEN pentru agentul termic livrat. La nivelul lunii iulie, datoriile Termoenergetica față de ELCEN ajunseseră la peste 422 milioane lei.
Mai multe servicii publice din Capitală au fost afectate în urma avariei care a avut loc la Transelectrica, transmite Primăria Municipiului București, menționând că temporar nu se poate livra apă caldă.
Producătorul de energie termică Electrocentrale București (ELCEN), controlat de Ministerul Economiei, cel mai mare furnizor de agent termic pentru sistemul centralizat de încălzire din Capitală, începe să-și plătească datoriile care l-au dus în insolvență în 2016, conform planului de reorganizare confirmat de instanță în iulie. Primii creditori programați să se prezinte "la casierie" sunt cei cu creanțe garantate, respectiv ANAF și trei bănci care au împrumutat ELCEN în perioada 2012-2014 pentru ca societatea să aibă cu ce cumpăra gaze și păcură pentru cele patru CET-uri din portofoliu.
Noul lichidator judiciar al falimentarei RADET, fostul operator al sistemului centralizat de încălzire din București deținut de municipalitate, a organizat selecție de oferte pentru a angaja o casă de avocatură care să reprezinte Regia în procesul intentat în toamna anului trecut de către principalul său creditor, producătorul de energie termică Electrocentrale București (ELCEN) controlat de Ministerul Economiei, în care acesta cere ca toate datoriile RADET, în cuantum de peste 3,8 miliarde lei, să fie imputate Primăriei Capitalei.
Guvernul a aprobat o schemă națională de sprijin pentru persoanele vârstnice si pentru persoanele fără adăpost, prin acordarea de tichete electronice pentru mese calde. Practic, persoanele în vârstă de peste 75 ani cu venituri reduse și cele fără adăpost vor primi, prin intermediul autorităților locale, carduri, alimentate periodic, cu care vor putea servi masa în unități de alimentație publică.
Aproape 4.500 de apartamente din municipiul Deva au rămas fără apă caldă, după ce termocentrala Mintia s-a oprit, duminică noaptea, din lipsă de cărbune, instalațiile urmând să fie repornite pe 1 iulie.
Ministerul Fondurilor Europene a pregătit un proiect de ordonanță de urgență prin care să instituie o schemă națională de sprijin pentru persoanele vârstnice si pentru persoanele fără adăpost, prin acordarea de tichete electronice pentru mese calde acestor categorii de persoane.
Cel mai important producător de energie termică al Capitalei, Electrocentrale București (ELCEN), controlat de stat prin Ministerul Economiei, susține că Termoenergetica, compania Primăriei București ce a preluat operarea sistemului centralizat de încălzire după falimentul RADET, a acumulat în doar câteva luni de la preluarea operării rețelei de termoficare din București datorii în cuantum de aproape 400 milioane lei față de ELCEN, nefiind exclusă intrarea în insolvență a Termoenergetica.
Electrocentrale București (ELCEN), controlată de stat prin Ministerul Economiei, principalul furnizor de agent termic pentru sistemul centralizat de căldură și apă caldă din Capitală, totodată unul dintre cei mai importanți producători de energie electrică din țară, a transmis, la solicitarea Profit.ro, că implementează măsuri de prevenție, în contextul crizei coronavirus, în vederea protejării propriilor angajați și a asigurării continuității furnizării serviciului public de termoficare la nivelul Bucureștiului.
Toți preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar de stat ar urma să primească un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei/ beneficiar, TVA inclus, conform unui amendament aprobat în comisia de buget din Senat, unde PSD deține majoritatea. Amendamentul mai trebuie însă aprobat de comisia de învățământ, care întocmește raportul asupra proiectului de lege, care trebuie apoi aprobat prin vot atât în Senat, cât și în Camera Deputaților.
Guvernul vrea să elimine prin ordonanță simplă privilegiile de care beneficiază în prezent producătorii de energie electrică și termică în cogenerare de înaltă eficiență prevăzute de Legea eficienței energetice pentru a se conforma legislației UE în domeniu. Acestor producători li se asigură în prezent acces prioritar sau garantat în rețeaua de transport și cele de distribuție pentru producția lor de electricitate, ceea ce le securizează veniturile din această sursă.