Activitatea Carierei Miniere Roșia este oprită de peste o săptămână ca urmare a suspendării Acordului de Mediu, iar lipsa cărbunelui se simte în activitatea termocentralelor, fiind închisă activitatea termocentralei Ișalnița.
Guvernul a adoptat în ședința de joi o ordonanță de urgență de eliminare etapizată a cărbunelui din sistemul energetic național, la care se angajase prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care însă nu mai reglementează "închiderea definitivă și ireversibilă a grupurilor energetice cu funcționare pe lignit și huilă", cum prevedea prima variantă a proiectului de OUG, ci "închiderea și conservarea lor".
Producătorul german de zahăr Suedzucker, prezent și în România prin grupul Agrana și mărci precum Mărgăritar sau Coronița, are în plan creșteri „semnificative” ale prețurilor pentru a compensa creșterea costurilor. Se pregătește, de asemenea, să treacă la cărbune, deoarece livrările de gaze rusești către Europa de Vest încetinesc în urma războiului din Ucraina, relatează ziarul german Mannheimer Morgen.
Polonia și Ucraina cresc producția de cărbune termic, cel mai poluant combustibil fosil, pregătindu-se pentru lunile mai reci, în timp ce Europa se confruntă cu o criză de securitate energetică exacerbată de războiul din Ucraina, transmite Reuters.
După diminuarea livrărilor de gaze din Rusia, utilizarea lor în industrie și pentru producția de energie va fi redusă. Umplerea capacităților de stocare va fi prioritară în fața iernii, anunță Ministerul Economiei, potrivit unei analize Deutsche Welle.
Cei mai mari cumpărători de gaze din Rusia s-au grăbit luni să găsească surse alternative de combustibil și ar putea arde mai mult cărbune pentru a face față fluxurilor reduse de gaz din Rusia, care amenință să provoace o criză energetică în timpul iernii, dacă depozitele nu vor fi umplute, transmite Reuters.
Guvernul austriac, confruntat cu scăderea livrărilor de gaze din Rusia, a anunțat că va reporni o centrală pe cărbune dezafectată pentru a putea compensa o eventuală penurie, transmite AFP.
Germania va lua măsuri de urgență pentru a-și asigura aprovizionarea în fața recentelor reduceri ale livrărilor de gaze rusești, inclusiv prin utilizarea sporită a cărbunelui, a transmis duminică guvernul de la Berlin, potrivit AFP.
Grupul bancar francez BNP Paribas, cea mai mare bancă europeană în termeni de active, și-a exprimat interesul pentru o potențială achiziție a ABN Amro Bank NV, banca olandeză deținută de guvern.
Grupul francez Engie și-a vândut întreaga participație la compania brașovenă Flashnet, dezvoltor de sisteme inteligente de gestionare a energiei pentru orașe, către grupul britanic Lucy Group.
Guvernul a elaborat un proiect de ordonanță de urgență de eliminare a cărbunelui din sistemul energetic național, la care s-a angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care prevede interzicerea construirii de noi centrale alimentate cu acest combustibil fosil, încetarea producției de energie electrică pe bază de lignit și huilă, precum și retragerea din exploatare și închiderea definitivă și ireversibilă, până la data de 31 decembrie 2030, a unei capacități energetice totale instalate pe bază de lignit și huilă de 4.920 MW.
Germania intenționează să repornească termocentralele pe cărbune și petrol, în situația în care Rusia va opri livrările de gaze către cea mai mare economie europeană, informează Bloomberg.
China cumpără cantități record de cărbune rusesc ieftin, chiar și în timp ce țările occidentale aplică sancțiuni Moscovei din cauza invaziei din Ucraina, notează CNN.
Rusia a exportat de la începutul invaziei Ucrainei combustibili fosili în valoare de 63 de miliarde de euro pe cale maritimă sau prin conducte, 71% dintre aceștia ajungând în Uniunea Europeană, reiese dintr-o analiză a Financial Times, pe baza unor date furnizate de Centrul de Cercetare pentru Energie și Aer Curat.
Țările balcanice recurg din nou la cărbune în timp ce încearcă să răspundă la creșterea globală a prețurilor energiei, stârnind temeri în rândul ecologiștilor că statele renunță la angajamentele de a elimina treptat cel mai poluant combustibil fosil, transmite Reuters.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că "toată strategia de dezvoltare energetică este gândită pentru trecere de la cărbune la gaz natural", explicând că, după ce România va crește capacitățile de extracție a gazelor naturale, "vor mai fi niște unități de cărbune în rezervă, pentru situații de criză de forță majoră".
Producătorii de ciment din România caută soluții pentru a-și produce singuri energia, pe fondul exploziei prețului gazelor și al stopării importurilor de cărbune din Rusia anunțată de Comisia Europeană. Dependența de combustibilii fosili poate fi redusă și prin producția de energie electrică din gazele reziduale rezultate din producția de ciment, spun reprezentanții industriei.
Guvernul se pregătește să aprobe licența de concesiune pentru o nouă exploatare de lignit, din județul Prahova, pe fondul toleranței crescute a UE față de această sursă fosilă de energie, din cauza scumpirilor galopante și a războiului din Ucraina, însă este vorba de un perimetru minuscul, cu suprafață de numai 60 de metri pătrați.
Acțiunile producătorilor americani de cărbune cresc puternic pe bursa de la New York marți, după ce Uniunea Europeană a anunțat interzicerea importurilor din Rusia.
Comisia Europeană a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, inclusiv interzicerea importurilor de cărbune, lemn, ciment și alte produse în valoare de aproximativ 9,5 miliarde de euro pe an.
Guvernul ucrainean a solicitat asigurătorilor maritimi internaționali să înceteze toate raporturile comerciale cu transportatorii, prin intermediul cărora Rusia exportă petrol, gaze lichefiate și cărbune, într-o încercare de a intensifica presiunea exercitată asupra regimului Putin, informează Bloomberg.
Germania ar putea să își suspende planurile privind închiderea termocentralelor pe cărbune, în cadrul unui pachet de măsuri destinat reducerii dependenței de importurile de energie din Rusia și diminuării poverii costurilor mari la energie, potrivit unei variante de lucru a unui document consultat de Reuters.
Cele patru mine de cărbune din Valea Jiului și-au revenit din punctul de vedere al cantității extrase, producția medie ridicându-se acum la circa 1.000-1.100 de tone pe zi, huila fiind folosită pentru funcționarea termocentralei de la Paroșeni, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH).
Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei, va primi subvenții de stat de 848,6 milioane euro pentru achiziția de certificate CO2 până în 2025 inclusiv, din care 535 milioane euro anul acesta, o majorare de capital de 180 milioane euro din partea acționarului majoritar, garanții de stat pentru contractarea de credite noi de 195,8 milioane euro și iertare de datorii vechi față de stat de peste 251 milioane euro, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate azi de Guvern.
Fostul premier și actual președinte al Senatului, Florin Cîțu, a declarat că în actualul context - de criză energetică și conflict armat în Ucraina - guvernanții ar trebui să se uite în condiții ar putea reîncepe exploatarea de la Roșia Montană.