Prevederile de natură fiscală din proiectul de modificare a legislației de plafonare-compensare-supraimpozitare din energie și gaze vor permite colectarea de sume mai mari la Fondul de Tranziție Energetică, din care statul le achită furnizorilor de profil compensații pentru diferențele dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile finale plafonate facturate consumatorilor, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la Maratonul Economia Sustenabilă de la PROFIT NEWS TV.
Marile companii distribuitoare de carburanți au profitat de majorarea cererii de anul trecut, crescându-și vânzările în stațiile autohtone. Cea mai semnificativă creștere a fost înregistrată în benzinăriile Rompetrol, aparținând grupului kazah KMG, iar cea mai redusă în cele operate de liderul pieței OMV Petrom.
România va continua să furnizeze Ucrainei cantități importante de benzină și motorină și în acest an, spune Radu Căprău, director în cadrul OMV Petrom. Încă de la începutul războiului, țara noastră este principala sursă de import a carburanților din Ucraina.
Guvernul cubanez a anunțat amânarea pe termen nedeterminat a creșterii cu aproximativ 500% a prețului carburanților, care urma să intre în vigoare joi, invocând un "incident de securitate cibernetică" în sistemele informatice, notează AFP.
Statul român are în prezent datorii restante de 4 miliarde de lei față de furnizorii de energie electrică și gaze naturale, reprezentând compensații cuvenite pentru acoperirea diferențelor dintre costurile de achiziție angro din piețe ale acestora și prețurile plafonate prin lege facturate consumatorilor finali, se arată într-un document guvernamental.
La propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Executivul a aprobat reintroducerea toleranțelor la mase și dimensiuni pentru depășirile peste limitele maxime admise precum șin alte revendicări cu rezolvare imediată ale transportatorilor.
Documentele proiectului de lege a bugetului de stat pe 2024 adoptat de Guvern joi noapte și trimis vineri Parlamentului, analizate de Profit.ro, prevăd o alocare de 1 miliard de lei pentru plata compensațiilor cuvenite furnizorilor de energie și gaze pentru costurile plafonării prețurilor finale la consumatori doar la Ministerul Energiei, nu și la Ministerul Muncii.
Instalat la șefia PNL București, Sebastian Burduja, ministrul al Energiei, spune că vrea să candideze la Primărie, susținând că Nicușor Dan nu a arătat „susținere pentru PNL și obiectivele” liberalilor.
În 2023, potrivit execuției bugetare preliminare, din contribuțiile la Fondul de Tranziție Energetică, suprataxa impusă producătorilor și traderilor, statul a încasat 9,7 miliarde lei, iar compensațiile plătite furnizorilor s-au ridicat la valoarea totală de 10,23 miliarde lei, din care 4,35 miliarde lei pentru consumul populației și 5,88 miliarde lei pentru cel al clienților noncasnici.
Executivul are pe agenda ședinței sale de joi seară, în vederea adoptării, un proiect de hotărâre de repartizare a sumei totale de 2 miliarde de lei, din Fondul de Rezervă, către ministerele Energiei și Muncii, pentru plata restanțelor acestora la compensările datorate prin lege furnizorilor de energie electrică și gaze naturale, pentru costurile plafonării prețurilor finale facturate clienților, au declarat, pentru Profit.ro, surse guvernamentale.
Ca și în urmă cu un an, Guvernul plasează în afara bugetului de stat veniturile și cheltuielile așa-numitului Fond de Tranziție Energetică, alimentat cu bani din supraimpozitarea producătorilor și traderilor de energie și destinat finanțării compensării către furnizori a costurilor plafonării prețurilor la curent și gaze la consumatorii finali.
România rămâne cel mai important furnizor de motorină al Ucrainei, asigurând aproape 50% din diesel-ul importat de companiile ucrainene în primele 20 de zile ale lunii noiembrie. Exporturile de benzină către Kiev au crescut în această perioadă cu 51%, iar cele de motorină cu 7%, comparativ cu aceeași perioadă a lunii trecute.
Biroul vamal al energiei din Ucraina a refuzat să dea undă verde intrării în țară a gazului petrolier lichefiat (GPL) de origine americană descărcat în terminalul GPL de la Galați, potrivit unor surse din piață citate de presa de specialitate de la Kiev.
Volumele de motorină importate de Ucraina prin terminalele portuare din România au crescut în octombrie la 141 mii tone, cu 60% mai mult decât cele efectuate în septembrie, în urma deciziei guvernului de la Kiev de a interzice importul de produse petroliere care nu prezintă documente de proveniență non-rusă, care au afectat livrările din mai multe terminale bulgărești și din portul Giurgiulești din Republica Moldova.
Legislația, promovată de experții ucraineni și adoptată de guvernul de la Kiev, de interzicere a importurilor de produse petroliere neînsoțite de documente care să demonstreze proveniența non-rusă, intrată în vigoare la mijlocul lunii octombrie, își face primele efecte. Limitarea surselor de aprovizionare a condus, așa cum era și logic, la scumpirea gazului petrolier lichefiat (GPL), folosit de ucraineni atât pentru alimentarea mașinilor, cât și pentru încălzire. În plus, actorii de pe piață vorbesc de inevitabilitatea apariției unei penurii. Presa ucraineană susține că evoluția poate fi explicată parțial de scăderea producției rafinăriilor din România.
ISU Constanța a intervenit, vineri seară, după ce au fost semnalate scurgeri de gaz dintr-un vagon al unui tren încarcat cu gaz lichefiat, propan, benzină și motorină, în Gara Saligny. Garnitura are 38 de vagoane. Centrul Infotrafic a precizat că traficul feroviar pe Magistrala 800, dar și traficul rutier pe DN 22 C a fost oprit. CFR Infrastructură transmite că mai multe trenuri de călători au fost afectate afectate.
OMV Petrom nu a mai exportat nicio tonă de gaz petrol lichefiat (GPL) în Ucraina începând cu 17 octombrie, data la care a intrat în vigoare noua legislație a Kievului prin care a interzis importurile de țiței și produse petroliere neînsoțite de documente de origine care să ateste proveniență non-rusă, susține presa ucraineană. Cum cea mai importantă companie de petrol și gaze din Europa a renunțat încă de peste un an să proceseze țiței rusesc, singura explicație este că noile reguli birocratice au descurajat compania românească să mai desfășoare această activitate, oricum marginală în portofoliul ei.
Rafinăria ploieșteană Petrotel Lukoil, controlată de gigantul petrolier rus omonim, va fi oprită timp de o lună începând de astăzi.
Guvernul a adoptat un proiect care introduce restricții importante pentru autorități, centrale și locale, în ce privește cheltuielile din lunile noiembrie și decembrie, scopul măsurii fiind de a ține sub control deficitul bugetar pe finalul anului și de a permite încadrarea în limita de 5,5% din PIB agreată cu Comisia Europeană. Astfel, vor fi limitate cheltuieli cu bunuri și servicii, evenimentele, investițiile care nu sunt din fonduri UE.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pregătise modificarea normelor în vigoare pentru a putea să întârzie legal plata compensațiilor pe care le datorează furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru acoperirea diferenței dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile finale plafonate facturate consumatorilor.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pregătește modificarea normelor în vigoare pentru a putea să întârzie legal plata compensațiilor pe care le datorează furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru acoperirea diferenței dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile finale plafonate facturate consumatorilor, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență obținut de Profit.ro. Măsura privind plata compensațiilor și o serie de restricții privind cheltuielile, detaliate mai jos, sunt considerate necesare de către Ministerul Finanțelor pentru a ține sub control cheltuielile și, implicit, deficitul bugetar pe finalul anului. Restricțiile la cheltuieli au fost anunțate anterior de Profit.ro.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pregătește modificarea normelor în vigoare pentru a putea să întârzie legal plata compensațiilor pe care le datorează furnizorilor de energie electrică și gaze naturale pentru acoperirea diferenței dintre costurile de achiziție din piețe și prețurile finale plafonate facturate consumatorilor, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență obținut de Profit.ro. Măsura privind plata compensațiilor și o serie de restricții privind cheltuielile, detaliate mai jos, sunt considerate necesare de către Ministerul Finanțelor pentru a ține sub control cheltuielile și, implicit, deficitul bugetar pe finalul anului. Restricțiile la cheltuieli au fost anunțate anterior de Profit.ro.
Presiunea pe prețurile carburanților s-ar putea accentua în perioada următoare ca urmare a publicării de către Serviciul secret de securitate ucrainean (SBU) a unei liste cu 32 de porturi, terminale și depozite implicate în furnizarea de motorină de proveniență rusă în Ucraina. Lista nu cuprinde niciun port sau terminal din România, pe ea însă apar astfel de facilități din Republica Moldova, Bulgaria și Turcia, ceea ce face ca România să fie una dintre puținele surse sudice disponibile “nealterate” pentru importatorii ucraineni.
România a ieșit din topul țărilor cu cel mai ieftin combustibil. La noi în țară, costul mediu al unui litru de benzină ajunge la 1,47 euro în timp ce un litru de motorină costă 1,54 euro.
Autoritățile cubaneze au avertizat populația că insula va suferi noi lipsuri de carburanți în octombrie, dar fără ca situația să degenereze până la o întrerupere totală a aprovizionării, a afirmat șeful statului, Miguel Diaz-Canel, relatează AFP.