Carburanții continuă să se scumpească după ce în perioada de urgență s-au redus cu 27 de bani pe litru, liderul pieței locale, Petrom majorând în această săptămână benzina în medie cu 3 bani pe litru.
Divizia de investiții a BMW, numită „i Ventures”, a anunțat o investiție extrem de importantă într-un startup de energie care se ocupă de captarea CO2 din atmosferă și transformarea lui în carburant. Procesul este similar cu procesul care se desfășoară în plante, prin care CO2-ul din atmosferă este transformat în hidrocarburi și eliberează oxigen.
Măsurile de carantinare a economiei și populației vor conduce la o reducere abruptă a cererii de carburanți de 45% în trimestrul al doilea, comparativ cu perioada similară a anului trecut, după ce la finalul lunii martie cererea s-a micșorat cu 30%, estimează CEO-ul OMV Petrom, Christina Verchere.
Guvernul justifică derogarea menționând inclusiv "contextul actual al răspândirii virusului SARS-CoV-2, care a impus luarea unor măsuri de reducere a exporturilor cu consecința afectării condițiilor de introducere pe piață a benzinei și motorinei", dar fără să elaboreze.
Guvernul intenționează să acorde, pe perioada stării de urgență, derogare de la procentele obligatorii de biocarburant prevăzute de legislația în vigoare care trebuie conținute de către benzina și motorina din import vândute consumatorilor finali, potrivit declarațiilor ministrului Economiei, Virgil Popescu, din debutul ședinței de Guvern.
Decretul pentru instaurarea stării de urgență semnat de președintele Klaus Iohannis conține unele prevederi inutile în domeniul economic, cel puțin pentru perioada pentru care a fost introdus, 30 de zile. Posibilitatea plafonării prețurilor la utilități, în mare parte deja plafonate și/sau stabilite de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), este cel mai bun exemplu în acest sens. În plus, la prețurile actuale ale gazelor, energiei electrice și carburanților plafonarea la media ultimelor trei luni ar conduce la scumpirea, nu la ieftinirea acestora, ca urmare a “marcării” unui preț de referință de către autorități.
OMV Petrom anunță că a implementat o serie de măsuri pentru a asigura buna desfășurare a activităților și pentru a proteja sănătatea angajaților și clienților, susținând efortul autorităților și al populației de a combate răspândirea coronavirusului COVID-19. Printre acestea se numără suplimentarea aprovizionării benzinăriilor.
Companiile autohtone comerciante de carburanți continuă campania de ieftinire, anticipată de Profit.ro, ca urmare a prăbușirii prețului petrolului, la presiunea acesteia adăugându-se și opotențială reducere a cererii ca efect al Coronavirusului. Luni, în Moldova, zona cu cele mai mici prețuri la pompă, un litru de benzină se vindea la stațiile Petrom cu 4,65 lei/l, iar unul de motorină, cu 4,83 lei/l, relevă date analizate de Profit.ro. Ce alte ieftiniri sunt și unde.
Prăbușirea cotațiilor internaționale ale petrolului și-au făcut deja, așa cum anticipa luni Profit.ro, primele efecte și pe piața internă, cele mai importante companii distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, Lukoil și Rompetrol, efectuând marți deja primele ieftiniri. În cazul liderului pieței, OMV Petrom, cu o cotă de aproximativ 40%, ieftinirile au fost de 10 bani pe litru.
Compania, potrivit propriilor afirmații, ar fi vândut în total anul trecut, cumulat cu subsidiarele sale din străinătate, o cantitate estimată de circa 380.000 de tone de produse de profil, ajungând la o cifră de afaceri de peste 220 milioane euro. Tot în 2019 însă, ea și-a pierdut autorizația de destinatar de produse accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize dintr-un alt stat membru UE, autorizație care îi permitea să țină în vederea vânzării stocuri de marfă sosite pe mare în Portul Constanța, în rezervoarele Oil Terminal.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a lansat o licitație prin care vrea să cumpere carburanți auto în valoare de 9,83 milioane lei (2,06 milioane euro), fără TVA, potrivit unui anunț publicat pe platfoma SICAP.
OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream și Lukoil România au depus oferte în cadrul licitației organizate de Poșta Română pentru furnizarea de carburanți. Contractul este estimat la 36,6 milioane de lei, fără TVA, pentru 24 luni.
Comisia de Buget-Finanțe a Camerei Deputaților a dat practic undă verde formei proiectului adoptate tacit de Senat în octombrie. Ceea ce, după cum a atras atenția Profit.ro, pune o mare problemă din perspectiva legislației europene: nivelul accizelor la benzină și motorină din proiectul de lege este inferior accizelor minime impuse statelor membre de Uniunea Europeană.
Grupul Rompetrol Rafinare, proprietarul rafinăriilor Petromidia și Vega, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, a trecut pe pierderi în primele nouă luni ale anului, cu un minus net consolidat de 26,91 milioane dolari, față de profitul de 33,29 milioane dolari din perioada similară a anului trecut, rezultatul pozitiv consemnat pe segmentul de distribuție neputând compensa pierderile din sectoarele de rafinare și petrochimie.
Lukoil România rămâne furnizorul de carburanți al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) după ce a câștigat o licitație la care s-au înscris cu oferte și OMV Petrom Marketing și Rompetrol Downstream. Contractul presupune furnizarea a 167 milioane de litri de benzină și 33 milioane de litri de motorină și a fost estimat la 984,96 milioane de lei, fără TVA, în următorii doi ani.
Proiectul "Monitorul Prețurilor pentru Carburanți", care conține informații despre tarifele practicate în marile lanțuri de benzinării din România, pare să meargă bine, având peste 1,3 milioane de accesări de când a fost lansat, a afirmat, sâmbătă, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, transmite Agerpres.
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care OMV Petrom Marketing SRL preia stațiile de distribuție carburanți deținute de compania Art Petrol SRL.
Grupul Rompetrol Rafinare, proprietarul rafinăriilor Petromidia și Vega, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, a trecut pe pierderi în primul semestru al anului, cu un minus net consolidat de 19,4 milioane dolari, față de profitul de 2,77 milioane dolari din perioada similară a anului trecut, rezultatul pozitiv consemnat pe segmentul de distribuție neputând compensa pierderile din sectoarele de rafinare și petrochimie.
Șoferii care pleacă din București spre stațiunile de pe litoral vor găsi la benzinăriile de pe Autostrada Soarelui carburanți mai scumpi decât în orașe, iar diferența pentru un plin depășește 10 lei, potrivit prețurilor analizate de Agerpres cu ajutorul Monitorului Prețurilor pentru Carburanți, aplicație lansată în urmă cu două săptămâni de Consiliul Concurenței.
Consiliul Concurenței susține implementarea unei reguli prin care toți operatorii să afișeze simultan majorările prețurilor la carburanți, în anumite zile și la ore stabilite.
Consiliul Concurenței a lansat astăzi site-ul http://www.monitorulpreturilor.info, o aplicație de comparare a prețurilor la carburanți auto promisă de instituție încă din anul 2017.
Accizele la carburanți auto ar putea fi reduse de anul viitor la nivelul la care se situau înainte de septembrie 2017 și, tot de atunci, ar putea fi eliminată actuala supraimpozitare a contractelor de muncă cu timp parțial, manifestată prin impunerea plății contribuțiilor de asigurări sociale la nivelul salariului minim brut pe economie pentru timp normal, potrivit unui proiect legislativ de modificare a Codului Fiscal.
Rompetrol Rafinare intenționează să-și majoreze livrările de benzină și motorină pe piața internă, prin relocarea unor volume destinate în prezent exportului, însă se confruntă cu problema capacităților logistice limitate în spațiile de depozitare din incinta rafinăriei Petromidia și în rampele sale feroviare de încărcare, potrivit unui document al companiei.
OMV Petrom a finalizat modernizarea depozitului de carburanți de la Arad, cel mai mare din vestul României și al doilea cel mai mare din țară, proiect ce a presupus investiții de aproape 19 milioane de euro.
Lukoil România, OMV Petrom Marketing și Rompetrol Downstream au depus oferte pentru furnizarea către Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a 167 milioane de litri de benzină și 33 milioane de litri de motorină, contract estimat la 984,96 milioane de lei, fără TVA, în următorii doi ani.