Procurorii DIICOT au reținut, joi, șapte persoane suspectate că au format o rețea internațională de falsificarea cardurilor care extrăgea date de pe instrumentele de plată electronice din Franța și Belgia, apoi cardurile erau clonate în România, iar banii erau retrași în țări precum Statele Unite ale Americii, Taiwan, Nepal și Filipine, arată anchetatorii.
Soțul cântăreței Anda Adam, Sorin Andrei Nicolescu, este cercetat de DIICOT Constanța într-un dosar privind falsificarea unor carduri bancare emise în Australia, SUA și Mexic și retragerea de bani fără consimțământul titularilor legitimi ai cardurilor, procurorii făcând mai multe percheziții în acest caz.
Mai mulți cetățeni bulgari care erau monitorizați de autoritățile române au fost prinși în flagrant delict, sâmbătă, în Sectorul 5 din București când demontau dispozitivele cu ajutorul cărora copiaseră datele de pe benzile magnetice ale cardurilor și aflaseră codurile PIN ale utilizatorilor.
Clienții ING Bank, bancă de top 10, sunt afectați de o cădere a sistemului de carduri. Problemele, apărute sâmbătă, începând cu ora 10, au fost generate de sistemul de stocare a datelor, care a început să genereze erori de operare, potrivit unui comunicat de presă al băncii.
Numărul de tranzacții contactless efectuate prin intermediul cardurilor Mastercard și Maestro a crescut în România cu peste 500% în 2015 față de 2014, iar sumele tranzacționate cu carduri contactless au crescut de peste zece ori, una dintre cele mai ridicate rate de creștere din Europa, potrivit unui raport publicat marți de operatorul de carduri Mastercard.
Ministerul Sănătății Publice a atribuit Companiei Naționale Imprimeria Națională, prin negociere fără anunț de participare, un contract de 166,43 milioane de lei, fără TVA, pentru furnizarea de carduri naționale de asigurări sociale de sănătate.
Rețeaua de magazine Lidl acceptă, începând de astăzi, cardurile electronice de masă emise de Edenred și de Up România, ca alternativă la plata cumpărăturilor, au anunțat companiile emitente.
Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș, a scris pe o rețea de socializare că degeaba spun unii că această prevedere (transmiterea numărului de card și a datelor despre posesor către ANAF n.n.) reprezintă o intruziune a ANAF în viața privată pentru că secretul bancar nu mai există demult. Totuși, în urmă cu un an și jumătate, când au apărut primele propuneri ca obligațiile băncilor să fie înăsprite, se minuna că fiscul vrea să primească toate rulajele la toate conturile și se întreba ce ar putea face cu aceste informații.
Vianney du Parc, care până în prezent a fost șeful Edenred România, a fost numit director regional pentru Europa Centrală și va conduce operațiunile grupului în Bulgaria, Cehia, Polonia, România, Rusia, Slovacia și Ungaria.
Furnizorul de tichete de masă Sodexo are peste 6.500 de comercianți parteneri pentru cardurile Gusto Pass și a ajuns la cea mai extinsă rețea de unități de retail care acceptă vouchere de masă în format electronic, acoperind peste 85% din suprafața țării.
Compania DKV Euro Service, parte a grupului german DKV Mobility Services Group, a avut anul trecut, pe piața locală, un rulaj de 194 de milioane de euro, o creștere de 11% față de anul anterior când a realizat vânzări de 175 de milioane de euro. Pentru anul acesta, compania estimează o creștere similară, până la 215 milioane de euro.
UTA România, sucursala locală a furnizorului de carduri de carburant și de servicii conexe pentru transportatori Union Tank Eckstein GmbH & Co. KG (UTA), are din iunie un nou country manager, pe Iulian Alexe. Acesta are ca prioritate dezvoltarea portofoliului de clienți și a activităților de vânzări ale companiei în România.
Jucătorii din industria plăților online prezenți la Profit Financial Forum sunt de părere că, pentru încurajarea dezvoltării plăților digitale, este nevoie atât de reglementări de stat care să restricționeze utilizarea cash-ului, cât și de educarea consumatorului în sensul conștientizării avantajelor efectuării de tranzacții fără numerar.
Băncile ar putea fi obligate să nu mai perceapă comisioane pentru administrarea, depunerea și retragerea de numerar din conturile curente de bază. Astfel ar fi înlesnit accesul consumatorilor la serviciile bancare de plată, iar compararea costurilor între bănci și transferul conturilor de la o bancă la alta ar fi mai ușoare.
Grupul bancar italian Intesa Sanpaolo a ajuns la un acord privind vânzarea diviziilor de plăți Setefi și Intesa Sanpaolo Card către consorțiului Mercury U.K. Holdco, care include fondurile de investiții Advent, Bain Capital și Clessidra, pentru 1,04 miliarde de euro, banca urmând să se concentreze pe activitățile principale, informează Bloomberg și MarketWatch.
Posesorii de carduri Visa emise în România au realizat în data de 18 martie un număr de 19 tranzacții cu o valoare cuprinsă între 615 și 615,99 lei fiecare și ar putea fi printre cei 100 de câștigători ai Loteriei bonurilor fiscale, prin care se oferă premii în valoare totală de 1 milion de lei.
Metrorex va organiza, în a doua parte a lunii martie, o licitație pentru cumpărarea unui număr de 149,8 milioane de cartele magnetice și contactless destinate accesului în stații prin ușile batante care vor fi montate de UTI Grup, valoare estimată a contractului ridicându-se la 36,5 milioane de lei, fără TVA.
Românii cu carduri Visa în portofel încep să plătească din ce în ce mai mult cu cardul la comercianți, deși retragerile de la bancomate domină în continuare volumele tranzacțiilor, potrivit datelor pe România prezentate de Visa Europe.
Furnizorul german de carduri de combustibili pentru transportatori DKV Euroservice va încheia acest an cu afaceri în creștere cu 8,5%, la 190 milioane euro, în România, o piață de transport rutier (intern și extern, inclusiv taxe de drum) estimată la 2,5 miliarde euro. Compania anticipează creștere și în 2016.
Banca Comercială Română (BCR) oprește sâmbătă, 17 octombrie, între orele 0:30 - 06:00, sistemele informatice care gestionează operațiunile cu carduri BCR. Clienții nu vor putea retrage bani de la bancomat în acest interval și nu vor putea utiliza cardurile pentru plata cumpărăturilor.
Accesul la numerar al clienților care își primesc salariile pe card, dar vor să scoată cash de la ATM, nu ar trebui să fie îngrădit prin comisioane mari de retragere, a declarat directorul general al MasterCard pentru România, Cosmin Vladimirescu, într-un interviu acordat Profit.ro.
Clienții cu carduri de debit BCR nu vor mai plăti, începând de azi, comisioane dacă retrag numerar de la ATM-urile băncii, însă, dacă vor să facă operațiunea la ghișeu vor suporta comisioane duble decât cele aplicate până acum. Banca promite că din decembrie va elimina și comisionul de administrare a contului curent.