Grupul rock Måneskin a câștigat, sâmbătă seară, Eurovision 2021 cu piesa „Zitti e buoni”, iar aceasta este a treia victorie pentru Italia la concursul muzical.
Blocul conservator format din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și Uniunea Creștin-Socială (CSU) a câștigat cele mai multe voturi, 28%, în alegerile pentru Parlamentul European desfășurate duminică în Germania, conform sondajului la ieșirea de la urne publicat de postul de televiziune ARD și agenția de presă Reuters.
Premiul Nobel pentru economie din acest an a fost acordat luni economistului Angus Deaton, profesor la Universitatea Princeton din SUA, pentru analizele sale privind “consumul, sărăcia și bunăstarea” familiilor, se arată într-un comunicat al Academiei Regale de Științe din Suedia, care decernează distincția.