Termocentrala Mintia va fi scoasă la vânzare prin licitație în această lună, anunță administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara, Emil Gros, citat de Agenția de presă Rador.
Termocentrala Mintia va fi scoasă la vânzare prin licitație în această lună, anunță administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara, Emil Gros, citat de Agenția de presă Rador.
Principalii creditori ai producătorului de energie pe bază de cărbune controlat de stat Complexul Energetic Hunedoara (CEH), aflat în insolvență, au aprobat vânzarea termocentralei Mintia din cadrul sucursalei Electrocentrale Deva a Complexului, retrasă din exploatare și închisă definitiv la începutul anului.
Președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, a jucat rolul unui pacient incognito la Spitalul Județean de Urgență Deva.
Companiile deținute de stat sunt și cele mai îndatorate firme, cu datorii cumulate de 11,7 miliarde de lei, aproape jumătate din cât au de achitat la ANAF primii 50 de rău-platnici ai României, arată datele analizate de Profit.ro.
Autoritățile din Hunedoara au avut, la sediul Prefecturii, o întâlnire de urgență în care s-a decis solicitarea acordului Ministerului Afacerilor Interne pentru declararea stării de alertă, din cauza suspendării serviciului de salubrizare în 61 de localități din județ, între care și municipiile Deva, Hunedoara, Hațeg, Orăștie. Firma care prestează acest serviciu a anunțat că își va întrerupe activitatea deoarece are de încasat aproape 14 milioane de lei de la primării, iar Consiliul Județean i-a blocat conturile pentru neachitarea redevenței. Pe de altă parte, Primăria Deva susține că nu are restanțe către această firmă.
Compania Arbaflame din Norvegia, parte a holdingului de afaceri deținut de familia Knappskog, al cărei lider a ajuns la un moment și în topul celor mai bogați norvegieni, ar putea aproviziona cu peleți din biomasă lemnoasă termocentrala Paroșeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), controlat integral de statul român și aflat în insolvență.
Un număr de șapte potențiali investitori și-au manifestat până în prezent interesul de a cumpăra activele Sucursalei Electrocentrale (SE) Deva din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), producătorul de energie pe bază de cărbune insolvent controlat integral de statul român prin Ministerul Energiei, principalul activ al sucursalei fiind termocentrala Mintia, cu putere instalată totală de 1.285 MW, închisă la finalul lunii iulie.
Termocentrala Mintia a fost închisă, oficial, în noaptea de luni spre marți, când energeticienii au ieșit din ultimul șut. Mai mulți angajați s-au adunat în curtea termocentralei pentru a protesta. Printre ei a fost prezent și liderul Sindicatului ”Solidaritatea”, Cristian Iștoc, care a declarat că închiderea acestui obiectiv este un asasinat energetic, girat de ministrul Energiei Virgil Popescu.
Un număr de 8.354 de angajați vor fi disponibilizați de la Complexurile Energetice Oltenia și Hunedoara și de la Compania Națională a Uraniului (CNU) și Societatea Națională de Închideri de Mine Valea Jiului (SNIM), din care 8.060 persoane de la cele două complexuri energetice. Aceștia ar putea beneficia de plăți compensatorii pentru o perioadă de până în patru ani, estimate la acest moment la suma de 915,68 milioane lei.
O companie înființată în 2007 în Republica Moldova și a cărei sucursală din România, activă din 2015, și-a majorat anul trecut de 4 ori cifra de afaceri, ajungând la un rulaj de peste 55 milioane lei, și-a exprimat interesul de a cumpăra termocentrala Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.
Un număr de 8.354 de angajați vor fi disponibilizați de la Complexurile Energetice Oltenia și Hunedoara și de la Compania Națională a Uraniului (CNU) și Societatea Națională de Închideri de Mine Valea Jiului (SNIM), din care 8.060 persoane de la cele două complexuri energetice. Aceștia ar putea beneficia de plăți compensatorii pentru o perioadă de până în patru ani, estimate la acest moment la suma de 915,68 milioane lei, arată un proiect de Ordonanță de urgență privind modificarea și completarea OUG nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate, publicat în dezbatere de Ministerul Energiei.
GSP Power este interesată de achiziționarea tuturor activelor termocentralei Mintia, unde intenționează să construiască o centrală de producție de energie pe gaze similară celor 2 cuprinse în Planul Național De Redresare și Reziliență (PNRR) de la Halânga și Constanța, a confirmat proprietarul companiei, Gabriel Comănescu, o informație publicată în prealabil de Profit.ro.
Guvernul s-a angajat față de autoritățile europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), că în cel mult un an va elabora, dezbate, adopta, trece prin Parlament și publica în Monitorul Oficial o lege de eliminare treptată, în decurs de 10 ani, a cărbunelui din sistemul energetic național.
Administratorul judiciar al producătorului de energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Hunedoara (CEH), controlat integral de stat prin Ministerul Energiei și aflat în insolvență, a elaborat o procedură de atragere a unui investitor pentru Sucursala Electrocentrale Deva a Complexului, din care face parte termocentrala Mintia, cu putere instalată totală de 1.285 MW.
Operatorul sistemului național de transport gaze, Transgaz, propune acordarea pentru anul financiar 2020 a unui dividend de 8,14 lei/acțiune, în sumă totală de 95,8 milioane lei, echivalent cu 54% din profitul net anunțat de companie pe 22 martie (data anunțării propunerii de dividend), însă cu numai 44,5% din profitul net preliminat de companie pe 22 februarie.
Guvernul ar putea lua curând măsura ștergerii a cel puțin o parte din datoriile bugetare ale producătorul de energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Hunedoara (CEH), controlat integral de stat prin Ministerul Energiei și aflat în insolvență, contra preluării activelor energetice și miniere funcționale ale acestuia, după aproape 2 ani de la adoptarea unei ordonanțe de urgență "dedicate" explicit salvării Complexului prin această metodă.
Operatorul sistemului național de transport gaze, Transgaz, propune acordarea pentru anul financiar 2020 a unui dividend de 8,14 lei/acțiune, în sumă totală de 95,8 milioane lei, echivalent cu 54% din profitul net anunțat de companie pe 22 martie (data anunțării propunerii de dividend), însă cu numai 44,5% din profitul net preliminat de companie pe 22 februarie.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că este nevoie de „o soluție pe termen lung” pentru Complexul Energetic Hunedoara, aflat în insolvență din anul 2019 și care are, pe lângă datorii mari către terți, de returnat și un ajutor de stat despre care organismele europene au constata că a fost acordat ilegal. Popescu anunță că minerii - care protestează de șase zile - își vor primi salariile restante „mai devreme de 26 februarie”.
Operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, a avizat favorabil darea în plată către Ministerul Energiei a activelor energetice funcționale de la Paroșeni ale producătorului de energie pe bază de cărbune controlat de stat Complexul Energetic Hunedoara (CEH) contra ștergerii datoriilor bugetare ale acestuia, iar săptămâna viitoare va fi decisă soarta termocentralei Mintia, care ar putea fi preluată de către autoritățile locale din județul Hunedoara, au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții administratorului judiciar al Complexului aflat în insolvență, Expert Insolvență SPRL.
Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roșu, a demisionat din funcție în urma discuțiilor purate vineri cu ministrul Energiei Virgil Popescu. Roșu s-a declarat ”vinovat” pentru că minerii nu și-au primit drepturile salariale și alte plăți restante.
Procesul de ștergere a datoriilor bugetare ale producătorului de energie pe bază de cărbune Complexul Energetic Hunedoara (CEH), aflat în insolvență, prin darea în plată a activelor energetice funcționale ale acestuia, nu a fost încă finalizat, deși Virgil Popescu, șeful Ministerului Economiei, care este acționarul unic al CEH, declara în august la Petroșani că acesta se va încheia în septembrie, prin divizarea companiei în două entități. Între timp, unul dintre creditorii Complexului a solicitat instanței de judecată intrarea în faliment a acestuia, iar statul român riscă să ajungă în fața Curții de Justiție a UE din cauza unei proceduri de infringement declanșate acum 2 ani și care vizează și două grupuri energetice ale CEH.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara a decis să restricționeze sau să mențină restricțiile privind desfășurarea unor activități comerciale, precum cele din restaurante și săli de jocuri de noroc, în 12 localități unde incidența cumulată a cazurilor confirmate pozitiv cu virusul SARS-COV-2, în ultimele 14 zile, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
ANAF a acceptat să ridice sechestrul instituit pe un teren de la Mintia al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), aflat în insolvență, teren pe care Romgaz intenționează să construiască o nouă centrală de producție de energie, fapt care facilitează implementarea proiectului investițional, a declarat directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru.
Complexul Energetic Hunedoara (CEH) se va diviza în două entități care vor include câte o termocentrală, din cele două pe care le are acum unitatea economică, procesul urmând să fie încheiat în luna septembrie, a anunțat joi, la Petroșani, ministrul Economiei, Virgil Popescu.