Lucrările la proiectul amenajării hidroenergetice Răstolița au început în 1989. La acea dată, costul total al investiției era estimat la peste 162 de miliarde de lei "ceaușiști".
Decanul Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București (FSPUB), Cristian Preda, a anunțat că Senatul universității a decis să retragă titlul de doctor honoris causa acordat în anul 1973 lui Nicolae Ceaușescu.
Poetul Mircea Dinescu, unul dintre personajele-cheie ale Revoluției din 1989, susține, într-un exercițiu de imaginație, că Nicolae Ceaușescu ar câștiga alegerile prezidențiale de anul viitor cu 90%. ”Un om normal, care are o pensie amărâtă sau un salariu mediocru, e disperat că la finalul lunii trebuie să-și plătească curentul, apa, impozitul. În viața mediocră de pe vremea comunismului nu aveai această problemă”, a spus Mircea Dinescu la Prima TV.
Un panou de artă vizuală care prezintă o caricatură a cuplului Ceaușescu în costume de baie, care a fost montată în incinta fostei Mine Petrila din județul Hunedoara, a fost furat. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru furt. Autorul instalației, artistul Ion Barbu, a anunțat că oferă recompensă în schimbul informațiilor.
Clădirea fostei unități militare de la Gara Târgoviște, unde a avut loc procesul soților Ceaușescu, va fi reabilitată, iar interiorul va fi destinat în cea mai mare parte expozițiilor, anunță președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
A fost o descoperire neașteptată. Sâmbătă, 18 februarie, polițiști înarmați până în dinți ai serviciului pentru investigarea crimei organizate din Bulgaria au descoperit, în timpul unei anchete la Sofia, un tablou care amintește ca stil de lucrările pictorului american Jackson Pollock.
Arhivele Naționale ale României au publicat diploma de bacalaureat și probele susținute la examenul de maturitate de Nicolae Ceaușescu.
Demersul a fost prezentat de SRI ca o tentativă de contribuție la aflarea adevărului despre reprimarea sângeroasă a protestatarilor din decembrie 1989.
Într-o notă a Direcției a II-a de contraspionaj economic a Securității din 6 decembrie 1989 se arăta că termocentralele pe cărbune, cu o pondere de 40% în totalul puterii instalate la nivel național, produceau în permanență cu circa 25% mai puțin decât era planificat prin decret aprobat de Ceaușescu, iar minusul de generare era compensat ″pe șest″ prin forțarea hidrocentralelor peste nivelul programat, cu riscul epuizării rezervelor din lacurile de acumulare.
Omul de afaceri Andrei Ceaușescu, dezvoltatorul a circa 2.000 de apartamente sub brandul Sun Park în sectoarele 3 și 4 ale capitalei, pregătește un ansamblu rezidențial cu circa 600 de apartamente premium în cartierul bucureștean Pipera, o zonă în plină dezvoltare imobiliară, care a atras deja investitori precum Sorin Crețeanu, Gabriel Popoviciu și One United Properties.
Europarlamentarul Mihai Tudose a declarat la Prima TV că românii nu au împușcat doi oameni în ziua de Crăciun pentru că au ținut poporul în frig și foame, ca acum să o ia de la capăt cu restricțiile la energie, precizând că țara noastră poate duce pe picioarele ei fără probleme această iarnă.
La inițiativa Ministerului Agriculturii, Guvernul a adoptat o Hotărâre privind ”reacordarea recunoașterii caracterului de utilitate publică a unor amenajări de irigații sau a părților de amenajări de irigații”.
Renault Fuego GTS, o mașină care a aparținut Zoiei Ceaușescu, primită cadou din partea cuplului de dictatori Nicolae și Elena Ceaușescu cu prilejul căsătoriei acesteia în 1983 cu Mircea Oprean, va fi licitată pe 19 mai cu un preț de pornire de 500 de euro.
Omul de afaceri Andrei Ceaușescu, dezvoltatorul a peste 1.000 de apartamente sub brandul Sun Park în Sectoarele 3 și 4, pregătește construcția a 3 ansambluri rezidențiale ce vor cuprinde, în total, peste 500 de case în localitățile Balotești, Moara Vlăsiei și Mogoșoaia, pe terenuri cumpărate de la Vista Bank, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, naratorii guvernamentali dau tonul campaniei în teritoriile de dincolo de granițele Ungariei, iar liderii politici și bisericești redau cu fidelitate.
Proprietarii Cabanei Bâlea Lac și ai telecabinei din zonă, familia Klingeis, s-au fotografiat cu celebrii actori Willem Dafoe și Emily Watson.
Raționalizarea ceaușistă impunea limite de consum dincolo de care se aplicau tarife semnificativ majorate, penalizatoare, față de un preț de bază perceput celor care se încadrau în plafoanele stabilite de autorități. Actualul Guvern, în condițiile liberalizării piețelor de energie și gaze, procedează invers: impune indirect limite de consum, reducând prin compensare de la buget prețurile de furnizare suportate pe facturi doar de către cei care se încadrează în respectivele limite, prețuri dramatic mai mari față de cele din aceeași perioadă a anului trecut.
Elicopterul Dauphin cu înmatricularea 202 care a fost folosit de soții Ceaușescu în ziua de 22 decembrie pentru a fugi de pe clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român va fi întreținut de experții Airbus Helicopters.
Primul și singurul avion de pasageri construit în România - ROMBAC 1-11, folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu, care a fost adjudecat în luna mai pentru 120.000 de euro la Artmark, a fost donat, miercuri, Muzeului Național al Aviației Române.
Omul de afaceri Andrei Ceaușescu, dezvoltatorul a peste 1.000 de apartamente sub brandul Sun Park în Sectoarele 3 și 4, a demarat construcția unui nou ansamblu rezidențial cu 300 de apartamente în cartierul bucureștean Titan, zonă în care se concentrează majoritatea investițiilor sale. Investitorul a curățat terenul, parte din fosta fabrică de pâine Vel Pitar din Berceni, și urmează să înceapă și aici un proiect de dimensiuni similare, potrivit informațiilor transmise Profit.ro.
Prezent la Conferința județeană de alegeri a PNL Mehedinți, premierul Florin Cîțu, care este și candidat pentru funcția de președinte al PNL, le-a vorbit liberalilor despre intenția ca PNL să rămână la guvernare cel puțin opt ani, despre investiții, dar și despre faptul că această competiție din interiorul partidului nu va afecta în niciun fel guvernarea țării.
Rombac ''Super One-Eleven'', fostul avion prezindențial al lui Nicolae Ceaușescu, scos la licitație cu prețul de pornire de doar 25.000 de euro, a fost vândut cu 120.000 de euro.
Casa de licitații Artmark scoate la vânzare limuzina Paykan Hillman-Hunter, primită cadou de Nicolae Ceaușescu - cu prilejul alegerii sale, în 1974, în funcția de președinte al Republicii Socialiste România - de la ultimul șah al Iranului Mohammad Reza Pahlavi.
Rombac ''Super One-Eleven'', fostul avion prezindențial al lui Nicolae Ceaușescu, este scos la licitație, cu prețul de pornire de doar 25.000 de euro.
Într-o seară din septembrie 1980, actualul Aeroport Henri Coandă era păzit mai ceva decât Casa Albă. Înțesat de securiști și milițieni, angajații Aeroportului așteptau un convoi secret de mașini care urmau să încarce un avion care aștepta cu motoarele pornite. Destinația? Puțini oameni o cunoșteau. Avionul aștepta câteva zeci de tone de aur aduse cu dubele blindate, aur pe care urmau să-l transporte în Elveția, la solicitarea expresă a lui Nicolae Ceaușescu. La scurt timp, alt avion transporta alte 10 tone de aur. Trimiterile de metal prețios în străinătate ”pentru valorificare” din perioada 1980-1981 au totalizat aproape 40 de tone de aur fin. Erau vremuri dificile, care ne-au prins cu datorii mari care trebuiau achitate. Iar Ceaușescu voia ca România să își achite toate datoriile cu orice preț. Ceea ce s-a dovedit dezastruos pentru economie, relatează Hotnews, pe baza unui document al BNR care prezintă evoluția stocului de aur în perioada comunistă și care poate fi citit integral mai jos.