Rețeaua de sănătate Regina Maria semnează o nouă tranzacție, preluând laboratoarele Biostandard, un business condus până în prezent de familia de medici Vasile și Viorica Iovan și cu afaceri anul trecut de peste 5,7 milioane lei.
Rețeaua de sănătate Regina Maria semnează o nouă tranzacție, preluând laboratoarele Genetic Center din București și Cluj-Napoca, cu puncte de recoltare în mai multe orașe din România.
Ani de zile suspectată de investitorii de portofoliu că ar fi căpușată, împovărată de provizioane, cu un președinte al Consiliului de Administrație exilat la propriu, copleșită de litigii și controale ale instituțiilor de stat, societatea care operează magazinul Unirea din centrul Capitalei a obținut în 2018 un câștig net de 23 milioane lei, față de pierderile din exercițiile financiare precedente.
Philip Morris International va deschide, în acest an, primul său call center din Bulgaria, investiție care va crea, în primă fază, aproximativ 100 de noi locuri de muncă.
Furnizorul de servicii medicale MedLife a realizat în primele 3 luni ale acestui an o cifră de afaceri de 231,02 milioane lei, cu 31,1%% mai mare decât cea de 176,23 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Pe fondul unei adânciri a efortului financiar, rezultatul net a scăzut însă cu 46%.
Retailerul polonez de modă LPP, care operează pe piața locală brandurile Reserved, Cropp, House, Mohito și Sinsay, a inaugurat cel de-al 50-lea magazin al rețelei din România, în centrul comercial Shopping City Center Sibiu.
Industria Centrelor de Date evoluează rapid, iar dacă vreți să fiți la zi cu cele mai noi tehnologii, ediția 2019 a DataCenter Forum este cea mai bună ocazie. Rezervați câteva ore în agenda dvs profesională pentru o sesiune intensă de informare și networking.
Furnizorul israelian de spații de lucru Mindspace deschide a doua sa unitate din România, în zona Piața Victoriei, pe Bulevardul Ion Mihalache 15-17, în clădirea Bucharest Tower Center, deținută de Globalworth.
Alpha Real Estate Services, divizia imobiliară a băncii grecești Alpha Bank, așteaptă vânzarea ultimelor apartamente, terenuri și spații comerciale intrate în portofoliul companiei în urma executării garanțiilor bancare și se pregătește să intre pe sectorul administrării de imobile și consultanță.
Firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox a anunțat că a fost desemnată să administreze clădirea de birouri One Victoriei Center (fosta Bucharest Corporate Center), situată în centrul de afaceri al Bucureștiului.
Furnizorul de servicii medicale MedLife anunță prima tranzacție din afara României prin finalizarea procesului de cumpărare a pachetului majoritar, de 51%, al grupului de companii Rózsakert Medical Center, din Ungaria.
După șapte ani de la deschiderea clinicii Traian, reprezentanții Dpnna Medical Center anunță într-un comunicat deschiderea oficială a celui de-al doilea său sediu, în Pipera, unde au achiziționat cel mai avansat aparat RMN 3 Tesla din țară și formarea unei echipe de medici cu cea mai mare experiență cumulată în interpretarea investigațiilor de rezonanță magnetică nucleară din România. Investiția în clinică se ridică la 2,5 milioane de euro.
Retailerul Kik Textilien, printre primii jucători în sectorul de retail din Germania, va deschide la finele primului trimestru al anului un magazin în centrul comercial Liberty Center, a doua unitate a retailerului din București.
Un număr din ce în ce mai mare de turiști români preferă să cumpere de acasă vacanțele vândute cu discounturi mari de către agenții în perioada târgurilor de turism, profitând de faptul că aceste oferte sunt valabile și pentru cei care le achiziționează online. TUI TravelCenter, cea mai mare rețea de agenții de turism din România, a vândut în cadrul Târgului de Turism al României, care a avut loc la București în perioada 21-24 februarie, cu 20% mai multe vacanțe decât la ediția de anul trecut, însă vânzările online de sejururi de pe perioada târgului au crescut de trei ori.
Compania deține și operează în prezent două centre de date în Cluj, cu consumuri de energie de 3,5 MW, respectiv 1 MW, și are planuri de extindere, care au fost însă întrerupte deocamdată, din cauza corecției semnificative a cotațiilor criptomonedelor, coroborată cu scumpirea energiei electrice.
Furnizorul de servicii medicale MedLife anunță prima tranzacție din afara României și achiziționează pachetul majoritar, de 51%, al grupului de companii Rózsakert Medical Center, din Ungaria.
Omul de afaceri turc Omer Susli, care în vara anului trecut a vândut rețeaua de bricolaj Praktiker către grupul britanic Kingfisher, și antreprenorul Ionuț Dumitrescu au cumpărat cu 17,5 milioane de euro clădirea de birouri Bucharest Corporate Center din centrul Capitalei de la One United, companie fondată de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, transmit pentru Profit.ro surse din piața imobiliară.
Adunarea Generală a Acționarilor de la Unirea Shopping Center a votat atragerea răspunderii fostului director general Carmen Adamescu. Raportul CA include date despre prejudicierea societății prin contracte pentru servicii fictive, deturnarea unor sume pentru folos personal, acordarea de drepturi bănești pentru persoane apropiate. Investitorii se așteaptă la un război lung între moștenitorii lui Dan Adamescu, procese pe ani de zile ale căror costuri vor cădea indirect în seama companiei.
Omul de afaceri Dragoș Anastasiu, fost președinte al ANAT și proprietar al grupului Eurolines, dezvoltă un nou brand de agenții de turism, TravelBrands, pe care și-a propus ca în următorii doi ani să-l aducă, cu 40 de sedii, în topul primilor cinci jucători din domeniu la nivel național. Acest brand se adaugă TUI TravelCenter, cel mai mare lanț de agenții de turism din România, deținut tot de Dragoș Anastasiu, și își propune să atragă clienții cu venituri sub medie.
Furnizorul român de servicii de outsourcing Conectys, înființat la București de omul de afaceri Arnold Cobbaert, va deschide un call center în SUA, la Dallas, unde estimează că va angaja câteva sute de persoane în următorii cinci ani.
Tribunalul București a respins cererea fostului premier Victor Ponta de obligare a companiei care administrează magazinul Unirea Shopping Center (USC) să-i plătească daune morale de 60.000 de euro pentru atac la persoană și defăimare, din cauza unor clipuri video difuzate pe monitoarele instalate în centrului comercial. În aceste clipuri video, potrivit informațiilor obținute și prezentate anterior de Profit.ro, apăreau sintagmele “Ei vor să pună mâna pe noi” și “România Liberă în pericol”, precum și imagini cu Victor Ponta alături de alte persoane.
Un incendiu a izbucnit, duminică, la un complex comercial de mobilă din zona Băneasa Shopping City, acesta manifestându-se la o anexă unde, potrivit primelor informații, se reciclează material lemnos. ISU București-Ilfov anunță că până în prezent nu au fost semnalate victime, dar sunt degajări mari de fum.
Telekom Romania deschide la Brăila un centru de servicii externalizate de tip call center, furnizând servicii de contact center, ce includ vânzări și telemarketing, servicii de back office, customer service și retenție clienți.
Centrul comercial Liberty Center din București, deschis în 2008 de grupul irlandez Mivan și de familia Awdi cu 70 milioane euro, dar preluat de bănci pe fondul crizei financiare, se aliază cu grupul Auchan pentru a-și îndeplini obiectivul avansat în vara acestui an, de atragere a mai mulți locuitori din zonă.
Retailerul polonez de tip discount Pepco, comerciant de haine, accesorii și decorațiuni pentru casă, aflat pe piața locală de 4 ani, deschide un magazin în Unirea Shopping Center din București.