Compania de stat Oil Terminal, operatorul celui mai important terminal petrolier din România, cel din portul Constanța, a declanșat procedurile aferente selecției unei noi conduceri executive, a unui nou CEO și a unui nou director financiar. Respectivele proceduri se efectuează potrivit OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă, însă condițiile impuse sugerează că, dacă va avea succes, probabil că cei “recrutați” vor proveni tot din companii de stat, mai ales în contextul rolului din ce în ce mai important pe care OIl Terminal îl joacă în ultimul timp pe piața autohtonă și chiar regională.
Disney a început astăzi o a doua rundă de concedieri, ca parte a planului său de a elimina 7.000 de posturi.
CEO-ul Google și Alphabet, Sundar Pichai, a spus că ”fiecare produs al fiecărei companii” va fi afectat de dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale (AI), avertizând că societatea trebuie să se pregătească pentru tehnologii precum cele pe care le-a lansat deja, transmite CNBC.
Cea mai mare bancă elvețiană, UBS Group, îl readuce pe Sergio Ermotti în funcția de director general pentru a supraveghea achiziția istorică a Credit Suisse. Acesta are o vastă experiență în domeniul restructurărilor și îl înlocuiește pe Ralph Hamers după doar doi ani.
Constructorul japonez Mazda a anunțat numele noului CEO al companiei, după ce actualul șef al companiei a confirmat că va demisiona. Decizia va trebui să fie aprobată de acționarii companiei.
888 Holdings, printre cei mai mari operatori de jocuri de noroc online, prezent și în România, a suspendat unele conturi din Orientul Mijlociu, pe fondul nerespectării protocoalelor împotriva spălării banilor și a anunțat că directorul general va părăsi compania.
Toate contractele de achiziție de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) vor fi verificate, pentru a identificate motivele pentru care aceste contracte de achiziții nu au asigurat condițiile necesare normale pentru desfășurarea activității în interiorul complexului, fat care s-a soldat cu moartea 3 mineri și rănirea altor 10. Premierul Ciucă a cerut public acest lucru, la începutul ședinței de Guvern, în care ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dispus deja extinderea controlului pentru toate achizițiile de la CEO, în paralel cu verificarea programelor de investiții și modul de plată al furnizorilor.
Mai multe schimbări importante în managementul grupului Toyota au fost comunicate de companie, acestea urmând să fie confirmate de Adunarea Generală a Acționarilor și să intre în vigoare de la 1 aprilie.
Renault are un nou Chief Executive Officer în persoana lui Fabrice Cambolive, același care a condus marca Dacia în urmă cu 14 ani. Cambolive preia funcția de la Luca de Meo, CEO-ul grupului Renault.
Compania Aro Palace Brașov, deținută de Transilvania Investments, acționar majoritar cu 85% din acțiuni, este în căutarea unui CEO și a unui General Manager pentru hotelul omonim.
Connections Consult SA, companie listată pe piața AERO a BVB, l-a numit pe Radu Marcu în funcția de Director Executiv (co-CEO).
Tom Zhu, cel care conduce Tesla în China, a devenit neoficial numărul doi în cadrul rețelei Tesla, odată cu preluarea unor responsabilități majore de producție și livrări, după cum reiese din informațiile din mai multe surse referitoare la decizia lui Elon Musk.
Acțiunile Walt Disney cresc puternic după ce compania l-a readus pe fostul CEO Bob Iger la conducere, în locul succesorului său Bob Chapek, după o serie de rezultate dezamăgitoare.
Fără capacități noi de producție, România va avea permanent probleme pe piața de energie, afirmă Sorin Alecu, Director Adjunct Strategie, Complexul Energetic Oltenia. Compania vrea să pună în funcțiune anii viitori, prin parteneriate cu mai mulți investitori, 10 noi proiecte de investiții, care vor înlocui integral capacitățile actuale.
Gigantul Shell a anunțat joi că CEO-ul Ben van Beurden va părăsi funcția la sfârșitul anului, după aproape 40 de ani în companie, din care circa un deceniu la conducere.
Începând cu 1 septembrie, șeful Porsche, Oliver Blume, preia și funcția de CEO al Volkswagen Group, de la Herbert Diess, care a fost debarcat pe neașteptate în această vară, de acționarii grupului. În prima zi de activitate, noul șef a anunțat deja schimbări importante în board-ul companiei.
Pablo Isla, fostul director executiv al grupului Iditex, care deține lanțurile de magazine Zara, și-a lansat propria companie de producție audiovizuală și a declarat vineri că speră să își folosească "pasiunea (sa) profundă pentru filme" și experiența acumulată în domeniul afacerilor pentru a contribui astfel la dezvoltarea industriei cinematografice din Spania, informează Reuters, preluată de News.ro.
Volkswagen Group trece printr-o perioadă mai puțin fastă, Consiliul de Supervizori fiind nevoit să anunțe demisia lui Herbert Diess, președintele Consiliului de Administrație, la finalul unor eșecuri și tensiuni cu diferite entități din grup, dar și la capătul unei perioade grele, care a adus electrificarea celor 12 mărci, pe fondul a două crize majore în industrie.
Actualul CEO al grupului Volkswagen, Herbert Diess, are un nou contract, începând de anul trecut, care va expira în 2025. Mai are trei ani de mandat, timp în care trebuie să pregătească deja un potențial înlocuitor. Acum, după o serie de schimbări și permutări în rândul managementului de top al companiei, el vorbește despre posibilii săi urmași.
Denis Le Vot, șeful diviziei Dacia-Lada din cadrul Renault Group, spune că marca Dacia a pierdut 100.000 de mașini din cauza crizei de semiconductori. În schimb, are peste 100.000 de comenzi care așteaptă să le fie livrate mașinile
Skoda a anunțat un nou CEO al companiei, pe Klaus Zellmer, care vine de pe postul de director de vânzări, marketing și after sales de la marca VW. În același timp, Thomas Schaffer, care a condus Skoda în ultimii doi ani, preia cea mai înaltă poziție executivă a mărcii Volkswagen.
Oliver Zipse, care a preluat conducerea BMW Group în 2019, va primi o majorare a salariului ca urmare a rezultatelor record din 2021, un an în care crizele din industria auto au pus la încercare managementul companiei.
Pe lângă lipsa acută de profesioniști în domeniu, industria sportului are un deficit și de infrastructură, motiv pentru care investitorii privați ocolesc domeniul sportiv de cele mai multe ori, a explicat, la PROFIT NEWS TV, Virgil Stănescu, fost sportiv de performanță și actualul director executiv al CEO Clubs și președintele Sports Hub.
Președintele Ford Motor, Bill Ford, a acumulat, treptat, acțiuni la grup, mărindu-și controlul asupra producătorului de automobile fondat de străbunicul său, Henry, în 1903, transmite CNBC.
Numeroși proprietari de afaceri dintr-o serie largă de industrii din Statele Unite au probleme în a găsi angajați valoroși în contextul unei crize a forței de muncă fără precedent, agravată de „Marea demisionare”. Însă CEO-ul unei companii tech a găsit o modalitate inedită de a selecta angajații care chiar merită să rămână în compania sa, scrie Business Insider.