În România, Ministerul Economiei, acționarul majoritar al Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a cerut oficial companiei să rupă relațiile cu gigantul chinez de stat China General Nuclear Power (CGN), partenerul SNN din proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 ale centralei. În Marea Britanie, China este cea care amenință să retragă CGN din proiectele locale de edificare de noi capacități nucleare de producție de energie, din cauza poziției Guvernului de la Londra față de concernul telecom Huawei și de situația politică din Hong Kong.
Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, controlat de Ministerul Economiei, a semnat ruperea relațiilor cu gigantul chinez de stat China General Nuclear Power, partenerul SNN din proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 de la centrala Cernavodă.
Guvernul pregătește contractarea de consultanți pentru realizarea etapei a doua a studiului premergător implementării unui așa-numit mecanism de sprijin prin contracte pentru diferență (CfD), despre care Profit.ro a relatat pe larg aici, destinat producătorilor de energie cu emisii reduse de carbon și suportat de consumatori pe facturile lor lunare, mecanism avut în vedere încă din 2016 și despre care inițial s-a vorbit mai ales în legătură cu proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă.
Nuclearelectrica a lansat o licitație pentru a achiziționa servicii de inginerie necesare elaborării programului de conservare a sistemelor și componentelor unității 1 de la Cernavodă pe perioada retehnologizării, plus asistență tehnică pe perioada implementării acestuia. Valoarea achiziției este estimată la peste 3,7 milioane euro (circa 18 milioane lei).
Din 14 martie și până la finalul lunii mai, personalul esențial al centralei nucleare Cernavodă, numărând peste 800 de persoane, a fost ținut în izolare strictă la locul de muncă, pentru minimizarea riscului de infectare cu coronavirus. Din același motiv a fost amânată oprirea planificată a reactorului 1 al centralei.
Ministerul Economiei, acționarul majoritar al Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a cerut oficial companiei să rupă relațiile cu gigantul chinez de stat China General Nuclear Power, partenerul SNN din proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 de la centrala Cernavodă.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a inclus printre obiectivele majore ale strategiei sale de investiții pentru perioada 2020-2025 producerea la Cernavodă a izotopului Cobalt 60, utilizat în radioterapia pentru tratarea cancerului.
Nuclearelectrica și-a redus profitul net în primul trimestru al acestui an cu 1,9%, la 215 milioane de lei, în principal ca urmare a reducerii prețului obținut pe energia electrică vândută cu 5,2% pe piețele concurențiale și a obligativității vânzării de electricitate la preț reglementat plus o rată a profitului de 5%, impusă de controversata ordonanță de urgență 114/2018.
Consiliul de Administrație al companiei de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a decis amânarea opririi planificate a reactorului 1 al centralei, decizie determinată de contextul actual al pandemiei COVID-19, coroborat cu măsurile cuprinse în planul companiei de asigurare a protecției personalului și a continuității operării și producției, a transmis Nuclearelectrica.
Studiul de fezabilitate privind proiectul de retehnologizare a reactorului 1 de la centrala nucleară Cernavodă, pentru achiziția căruia operatorul de stat Nuclearelectrica a lansat recent o procedură de consultare a pieței, va trebui să evalueze inclusiv dacă, pentru a fi rentabilă economic, retehnologizarea va avea nevoie și de măsuri de sprijin din partea statului.
Agenția de Aprovizionare cu Combustibili a EURATOM, instituția UE care se ocupă de securitatea aprovizionării în domeniul nuclear în spațiul comunitar, a refuzat recent să aprobe o tranzacție prin care operatorul centralei Cernavodă, Nuclearelectrica (SNN), urma să cumpere 70 de tone de dioxid de uraniu de la Compania Națională a Uraniului (CNU) la preț reglementat, cu motivarea că prețul respectiv, stabilit conform legislației românești, era cu aproape 50% mai mare decât cel pe care SNN putea să-l obțină în condiții de piață de la furnizorul canadian Cameco, se arată într-un document guvernamental.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a atribuit un contract în valoare de circa 7,3 milioane euro (34,7 milioane lei) subsidiarei Candu Energy Inc. a gigantului canadian SNC Lavalin, contract care are ca obiect prestări de servicii de evaluare și analiză în vederea intrării în retehnologizare a reactorului 1 al centralei.
Guvernul se gândește, la rândul său, la dividende suplimentare de la companii de stat, după modelul Fondului Proprietatea (FP), o decizie în acest sens fiind încă în discuție, afirmă pentru Profit.ro surse guvernamentale, după o întrevedere, miercuri, a premierului Ludovic Orban cu reprezentanții Fondului. Profit.ro a anunțat recent că FP, acționar minoritar, solicită ca Nuclearelectrica să distribuie dividende suplimentare de peste jumătate de miliard de lei și cere și convocarea AGA la Hidroelectrica, pentru distribuirea de dividende suplimentare de 1,25 miliarde lei, solicitări criticate.
Frații Micula și trei dintre companiile controlate de ei au pus sechestru pe participația de 58,71% din acțiuni a statului român la Conpet Ploiești, operatorul concesionar al sistemului național de conducte de transport al țițeiului și produselor petroliere, precum și pe o parte din deținerea statului la Nuclearelectrica, reprezentând 22,2% din capitalul operatorului centralei Cernavodă.
Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă controlat de statul român prin Ministerul Economiei, a transmis, în replică la solicitarea acționarului minoritar Fondul Proprietatea, ca SNN să distribuie dividende suplimentare de peste jumătate de miliard de lei, că o astfel de distribuire ar afecta grav capacitatea companiei de a implementa proiectul retehnologizării reactorului 1 al centralei.
Nuclearelectrica (SNN), compania de stat care operează centrala nucleară de la Cernavodă, a înregistrat un profit net de aproape 416 milioane lei în primele 9 luni ale anului, cu circa 30% mai mare comparativ cu perioada similară din 2018, după ce majorarea prețului angro al energiei tranzacționate pe piețele concurențiale a compensat atât scăderea vânzărilor companiei pe aceste piețe, cât și introducerea obligației de livrare pentru furnizorii de ultimă instanță ai populației, la preț reglementat semnificativ mai scăzut decât cel de piață.
Potrivit Nuclearelectrica, studiul tehnic de evaluare a stării reactorului 1 al centralei de la Cernavodă trebuie finalizat până cel târziu în a doua jumătate a anului 2020. Asta pentru ca, pe baza sa, să poată fi întocmit studiul de fezabilitate a retehnologizării, cu termen de finalizare până la sfârșitul anului 2021, iar activitățile de pregătire a retehnologizării să poată începe în 2022.
Potrivit celui mai recent raport de securitate al CNE Cernavodă, din noiembrie 2018, "analize referitoare la caracteristicile mișcărilor seismice posibil să se manifeste pe amplasament au fost efectuate în mod extensiv începând cu faza de amplasare a obiectivelor nucleare la Cernavodă, cea mai recentă actualizare fiind realizată în 2012". Respectiva actualizare a fost efectuată după dezastrul nuclear de la Fukushima din 2011, provocat de un cutremur cu magnitudine de 9 grade pe scara Richter. Cutremurul din România din 1977 a avut o magnitudine de 7,4 grade.
Negocierile cu China General Nuclear Power (CGN) pentru construcția a două reactoare suplimentare stagnează și sunt departe de o decizie finală de investiție, a declarat, pentru Profit.ro, directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță.
La prima vedere, transferul unor active de la o companie de stat la alta ar trebui să fie o procedură relativ simplă. Nu este însă deloc așa. Nuclearelectrica a trebuit să identifice expres prevederi legale care permit transferul. Aceasta sunt incluse în OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale.
Unitatea 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă va deveni funcțională 100% miercuri, după ora 12:00. Până atunci, centrala va funcționa la o capacitate de producție scăzută. Marți, începând cu ora 20:00, vor fi efectuate operațiunile de sincronizare, producând doar 40 MW, pentru ca în intervalul 21:00-23:00 să producă doar 40-350 MW.
Redeschiderea Unității 1 a Centralei de Cernavodă, care miercuri a fost oprită în urma unei avarii la sistemul de răcire al reactorului, a fost amânată pentru a treia oară. Unitatea de producție ar fi trebuit, potrivit datelor Transelectrica, să fie operațională la întreaga sa capacitate începând cu dimineața zilei de marți, ceea ce nu s-a întâmplat, fiind anunțată o nouă dată a repornirii, miercuri, ora 00:00.
Presiunea pe prețurile spot la energie electrică se va păstra ridicată în perioada următoare, reintrarea în funcțiune a Unității 1 de la Cernavodă, oprită miercuri dimineață în urma unei avarii la sistemul de răcire al reactorului, fiind amânată pentru a doua oară.
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost “oprită controlat” în dimineața zilei de miercuri, în urma unei avarii înregistrate în noaptea precedentă. Interesant este că, în comunicatul transmis pe BVB, SN Nuclearelectrica SA susține că este vorba de “lucrări de remediere la un parametru de proces”, în timp ce pe site-ul Transelectrica, la categoria opriri accidentale, nu programate, cauza opririi este prezentată ca fiind “scurgeri de apa grea din sistemul primar de răcire reactor”.