Transferul de părți sociale în cazul SRL nu va mai fi înregistrat în registrul comerțului de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) dacă societatea figurează la ANAF cu datorii către bugetul de stat sau către autoritățile locale, potrivit unui proiect de lege redactat la nivelul Guvernului. Modificarea a fost inițiată cu scopul declarat de a combate evaziunea fiscală.
Părinții nu vor putea da copiilor mai mult de trei prenume, iar certificatele de căsătorie plastifiate vor fi considerate nule, prevede un nou proiect de lege. Conform acestuia, cele două exemplare oficiale ale actelor de stare civilă vor putea fi completate exclusiv în format digital, urmând ca un singur exemplar să fie păstrat în format fizic. Proiectul introduce, totodată, noi termene și proceduri privind înregistrarea nașterilor, declararea deceselor, schimbării numelor sau utilizării alfabetului latin extins în transcrierea actelor de stare civilă.
Gerald Corneliu Gorduna, principalul inițiator al jocului piramidal Gerald de la începutul anilor ’90, achitat în 2014, prin prescrierea faptei, pentru acuzațiile de înșelăciune și bancrută frauduloasă ce au urmat prăbușirii afacerii, soldată oficial cu circa 7.000 de păgubiți și neoficial cu peste 350.000 de persoane păgubite din țară și din Republica Moldova, pregătește acum construcția unei clădiri de birouri cu 6 etaje în centrul Bucureștiului, lângă Guvern. În paralel, lucrează și la construcția unui bloc de locuințe cu 8 etaje, în sectorul 6 al Capitalei.
Audi anunță că va avea o întâlnire oficială cu KBA, autoritatea germană de transport, pe 27 iunie, pe tema modificărilor de software la motoarele diesel. Potrivit companiei, vor fi urmărite noile procese optimizate, necesare pentru obținerea autorizațiilor.
Guvernul a aprobat, joi, cheltuirea a circa 185 milioane de lei (peste 40 milioane de euro), în perioada 2018-2021, pentru realizarea unui Sistemul informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă. Cetățenii vor putea astfel completeze online formularele necesare pentru eliberarea certificatelor de naștere, căsătorie, divorț sau deces, iar toate documentele, inclusiv cele vechi, vor fi digitalizate și vor fi accesate direct de autorități, fără obligația cetățenilor de a le prezenta ulterior pentru alte acte de stare civilă.
Taxa auto, în diferitele sale forme, plătită anterior de șoferi, va fi restituită doar pe baza unei cereri, fără a mai fi nevoie de anexarea la cerere a dovezii de plată și copiilor după cartea de identitate și certificatul de înmatriculare a autovehiculului.
Taxa auto, în diferitele sale forme, plătită anterior de șoferi, este pregătită să fie restituită doar pe baza unei cereri și a dovezii de plată, fără obligația anexării unor copii ale cărții de identitate și certificatului de înmatriculare a autovehiculului.
Documentele privind căsătoria, divorțul, nașterea și decesul ar putea fi puse la dispoziția cetățenilor în mod digital, un proiect în acest sens putând fi publicat zilele acestea, susține Ionuț Valeriu Andrei, secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), la un eveniment organizat de Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA).
Compania Națională Poșta Română a câștigat un contract de peste 31 milioane de lei, fără TVA, cu Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat București (RAAPPS), în baza căruia va livra, la domiciliul titularilor, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare pentru MAI – DRPCIV.
Documentele tipărite complică fluxurile de lucru. Le fac atât de ineficiente, greoaie și costisitoare, încât să lucrezi cu ele pare a fi cel mai rău lucru pe care îl poți face companiei tale. Cu atât mai mult cu cât legea și tehnologia existentă îți permit să lucrezi exclusiv cu documente electronice.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale Transgaz, controlat de statul român, vrea să angajeze arheologi pentru cercetarea de specialitate a traseelor conductelor noi de transport pe care le are în proiect, printre care secțiunea românească a gazoductului Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA), care va lega rețelele de gaze naturale din cele patru state.
Inițiativa legislativă care ar obliga firmele și persoanele fizice autorizate să dețină o adresă de e-mail identică cu certificatul fiscal va intra la votul final cu recomandarea de a fi respinsă, după ce Guvernul a transmis Parlamentului că o astfel de prevedere încalcă atât Constituția, cât și normele europene.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anulat licitația pentru cumpărarea de servicii de tipărire, împlicuire, preluare și transmitere către 7,5 milioane de persoane a certificatelor privind stagiul de cotizare în sistemul public de pensii. Ofertele depuse de Inform Lykos, Zipper Services și Poșta Română au fost respinse de către autoritatea contractantă.
Inițiativa legislativă care ar putea obliga firmele și persoanele fizice autorizate să dețină o adresă de e-mail identică cu certificatul fiscal nu este fezabilă atât timp cât există localități fără acces la servicii telecom, afirma anul trecut Sorin Grindeanu, atunci ministru al Comunicațiilor, propus acum prim-ministru.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează că a transmis unităților fiscale teritoriale, încă din luna noiembrie, o circulară care stabilește că pot fi înregistrate contractele de închiriere și în lipsa certificatului energetic, după ce Profit.ro a prezentat un document guvernamental care arăta că administrațiile fiscale interpretează diferit legislația.
Guvernul a prelungit de la 12 luni la cel mult 24 de luni perioada de valabilitate a unei autorizații de construire, interval în care constructorul este obligat să înceapă lucrările. Totodată, certificatul de urbanism în format electronic va avea aceeași valoare juridică cu actul imprimat pe hârtie, toate documentele necesare emiterii acestuia urmând a fi primite și online.
Inform Lykos, Zipper Services și Poșta Română s-au înscris la licitația organizată de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) pentru furnizarea de servicii de tipărire, împlicuire, preluare și transmitere către 7,5 milioane de persoane a certificatelor privind stagiul de cotizare în sistemul public de pensii.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a inițiat o licitație estimată la 18,1 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziționarea de servicii de tipărire, împlicuire, preluare și transmitere către 7,5 milioane de persoane a certificatelor privind stagiul de cotizare în sistemul public de pensii.
Ministerul de Finanțe va lua unele măsuri de debirocratizare, cum ar fi dezvoltarea metodelor electronice de blocare/deblocare a conturilor bancare în timp real sau transmiterea online a adeverințelor de venit și a certificatelor de atestare fiscală.
Adeverințele de venit, certificatele de atestare fiscală și popririle vor fi transmise online instituțiilor, fără să mai fie eliberate pe hârtie, la ghișeu, sau trimise prin poștă, a explicat, pentru Profit.ro, șeful Fiscului, Dragoș Doroș. În acest fel, ar dispărea și riscul popririlor multiple cauzate, acum, de faptul că ANAF trimite adresa concomitent la toate băncile unde sunt deschise conturi.
Nou-născuții vor putea fi declarați, în termen de 30 zile de la naștere, față de 15 zile, cum prevede legea actuală, în baza unei declarații scrise, fără a mai fi necesar actul de identitate al mamei. Măsura a fost luată de Guvern printr-o ordonanță de urgență, care stabilește proceduri pentru înregistrarea nașterii și după această perioadă.
Nou-născuții vor putea fi declarați, după împlinirea termenului de 15 zile de la naștere, în baza unei declarații scrise, fără a mai fi necesar actul de identitate al mamei. Măsura va fi luată de Guvern, prin ordonanță de urgență, după ce a constatat că obținerea certificatului de naștere este îngreunată de procedurile actuale.
Investitorii și proiectanții vor fi obligați ca imobilele recepționate în baza autorizațiilor de construcție emise începând cu 31 decembrie 2020 să fie clădiri al căror consum de energie din surse convenționale este aproape egal cu zero. Guvernul a modificat, miercuri, legislația în vigoare care prevedea obligativitatea acestui consum pentru clădirile recepționate după data menționată.
Inițiativa legislativă care ar putea obliga firmele și persoanele fizice autorizate să dețină o adresă de e-mail identică cu certificatul fiscal nu este fezabilă atât timp cât există localități fără acces la servicii telecom, potrivit ministrului pentru Societatea Informațională, Sorin Grindeanu.
Mai ales în ultima vreme, din cauza uzurii, la mașinile de curierat ale ORNISS au survenit unele defecțiuni destul de grave, care au expus unor riscuri de securitate materialele clasificate transportate, datorită nevoii de a opri inopinat în locuri nesecurizate.