Compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, controlată de Ministerul Energiei cu peste 77% din acțiuni, va beneficia anul acesta de un ajutor de la bugetul de stat în valoare de peste 450 milioane lei, pentru îndeplinirea obligației legale de achiziție de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2).
Măsura vizează reducerea riscului de „relocare a emisiilor de dioxid de carbon”, situație în care întreprinderile își mută producția în țări din afara UE cu politici mai puțin ambițioase privind clima, ceea ce duce la sporirea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial.
Inițiativa a venit după ce, ca urmare a scumpirii galopante a energiei electrice pe piețele angro, CE Oltenia, la care Ministerul Energiei deține peste 77% din acțiuni, a ajuns să se aștepte la un profit net de nu mai puțin de 3,3 miliarde lei pentru anul acesta, după ce în 2021 a consemnat pierderi în cuantum de peste 1,6 miliarde lei.
Mai mulți medici sunt cercetați de polițiștii bucureșteni pentru că ar fi întocmit parțial certificate constatatoare a decesului pentru a obține sume de bani, polițiștii precizând că acestea erau completate ulterior de către intermediari.
Producătorilor de energie electrică pe bază de cărbune și gaze naturale din România, care sunt obligați de legislația UE să cumpere certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2), li se vor subvenționa costurile cu achiziția certificatelor aferente vânzărilor de curent electric efectuate la preț reglementat de 450 lei/MWh, în baza mecanismului de achiziție centralizată de energie introdus de Guvern prin ordonanță de urgență începând din 1 ianuarie anul viitor și până la 31 martie 2025.
Grupul italian Beltrame, unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel și oțeluri speciale din Europa, a cărui sosire în România a fost anunțată în premieră de Profit.ro, declanșează o amplă campanie de recrutare care vizează atragerea a peste 250 de noi angajați până la finalul anului.
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutoare a României menită să acorde o compensație parțială întreprinderilor mari consumatoare de energie confruntate cu o creștere a prețurilor la energie electrică ce rezultă din costurile indirecte ale emisiilor în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS).
Aproape trei sferturi (71%) dintre liderii de afaceri din sectoarele auto, industrial, de producție și naval consideră că gestionarea tranziției la obiectivul de reducere a emisiilor de carbon "Net Zero" va fi cea mai mare provocare cu care s-a confruntat vreodată business-ul lor, reiese dintr-un studiu de specialitate citat de Agerpres.
Grupul italian Beltrame, unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel și oțeluri speciale din Europa, a repornit sub formă de teste producția de oțel-beton la fostul combinat COS Târgoviște, ale cărui active le-a achiziționat în martie contra sumei de peste 38 milioane euro, acesta fiind redenumit Donalam Târgoviște, brand sub care vor fi vândute și produsele fabricate în cadrul unității.
Comisia Europeană a aprobat acordarea de finanțări în valoare totală de aproximativ 1,4 miliarde euro, din Fondul pentru Modernizare alimentat cu încasări din vânzarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2), pentru proiecte investiționale de producție, transport și distribuție de energie electrică din România.
Comisia Europeană a aprobat acordarea de finanțări în valoare totală de peste 1,4 miliarde euro, din Fondul de Modernizare alimentat cu încasări din vânzarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2), pentru proiecte investiționale de producție, transport și distribuție de energie electrică din România.
Măsura a fost luată de premier după ce legislația de organizare și funcționare a Ministerului Energiei a fost modificată de Guvern prin hotărâre, numărul de secretari de stat din minister fiind majorat de la 4 la 5.
Toți producătorii de energie electrică, nu doar cei ce produc din surse ne-fosile, ca în prezent, vor fi supraimpozitați cu 80% pe veniturile suplimentare constând în diferența pozitivă dintre prețul mediu lunar efectiv de vânzare al energiei electrice și prețul de 450 lei/MWh, înmulțită cu cantitățile lunare vândute, potrivit celei mai recente variante de proiect de ordonanță de urgență cu măsuri de ținere sub control a prețurilor la energie și gaze care se vor aplica începând cu 1 aprilie, când expiră actuala schemă de plafonare și compensare.
Compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, va încerca să accelereze implementarea proiectelor de construire de centrale noi pe gaze și fotovoltaice prevăzute de planul său de restructurare și decarbonare, în actualele condiții de tensiune politică dominate de războiul din Ucraina, a declarat Lăcrămioara Diaconu, membru al Directoratului companiei, în cadrul dezbaterii PROFIT NEWS TV "Maratonul energiei”.
Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei, va primi subvenții de stat de 848,6 milioane euro pentru achiziția de certificate CO2 până în 2025 inclusiv, din care 535 milioane euro anul acesta, o majorare de capital de 180 milioane euro din partea acționarului majoritar, garanții de stat pentru contractarea de credite noi de 195,8 milioane euro și iertare de datorii vechi față de stat de peste 251 milioane euro, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate azi de Guvern.
Operatorul bursei de la Londra a suspendat tranzacționarea certificatelor de depozit pentru companiile rusești, ținta unor vânzări agresive de la invazia Rusiei în Ucraina.
Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei, va primi subvenții de stat de 848,6 milioane euro pentru achiziția de certificate CO2 până în 2025, din care 535 milioane euro anul acesta, o majorare de capital de 180 milioane euro din partea acționarului majoritar, garanții de stat pentru contractarea de credite noi de 195,8 milioane euro și iertare de datorii vechi față de stat de peste 251 milioane euro, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență.
Compania de stat Romgaz, controlată de Ministerul Energiei, se pregătește să își îndeplinească obligația legală de a cumpăra certificate CO2 pentru emisiile de gaze cu efect de seră aferente producției de energie electrică de anul trecut a centralei de profil de la Iernut, costul total al acestora putând depăși încasările pe 2021 ale centralei, rezultă dintr-un document al companiei, din cauza scumpirii galopante a certificatelor din ultimele 12 luni, de 2,3 ori.
Executivul a mandatat Ministerul Energiei să înceapă discuțiile cu Directoratul General Concurență al Comisiei Europene în vederea prelungirii până în 2030 a schemei de ajutor de stat de subvenționare de la buget a marilor consumatori industriali de energie electrică din România, afectați de scumpirea electricității din cauza exploziei cotațiilor certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2), schemă în vigoare din 2019 și care a expirat la finalul lui 2021, potrivit unui Memorandum adoptat în ședința de Guvern de miercuri.
Grupul parlamentarilor independenți care au plecat din PNL și au format noul partid Forța Dreptei, condus de Ludovic Orban, a elaborat un proiect de lege care prevede aplicarea și iarna viitoare a actualelor măsuri de plafonare a prețurilor și compensare a facturilor la energie și gaze, în vigoare deocamdată până la 31 martie 2022, extinderea compensării pe facturi și la persoanele juridice (care deocamdată beneficiază doar de plafonare) și acordarea acesteia inclusiv retroactiv, precum și, ca măsuri permanente, reducerea la 5% a TVA la electricitate și gaze, abrogarea accizei la energie electrică și eliminarea certificatelor verzi și a taxei de cogenerare de pe facturile de electricitate.
Ministerul pentru Climă și Mediu de la Varșovia le-a impus de luna trecută furnizorilor de energie din Polonia care au contracte cu clienți casnici să evidențieze pe facturile de consum trimise acestora structura detaliată a costurilor care intră în prețurile finale ale electricității, cu accent pus pe contribuția politicilor de combatere a schimbărilor climatice ale Uniunii Europene la formarea acestor prețuri.
Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență prin care planul de instalare în România a unei centrale nucleare compusă din mini-reactoare modulare concepute de compania americană NuScale, dar și construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, sunt incluse pe lista investițiilor energetice finanțabile prin intermediul așa-numitului Fond de Modernizare al UE, alimentat cu bani din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2).
Emergy AS, dezvoltator norvegian de unități de producție de energie regenerabilă cu operațiuni în China și Ucraina și cu planuri de extindere în întreg sud-estul Europei, a preluat patru subsidiare românești ale Siemens Gamesa, compania-gigant cu venituri anuale de peste 9 miliarde euro creată în 2017 prin fuziunea dintre spaniolii de la Gamesa Corporacion Technologica și germanii de la Siemens Wind Power, inclusiv 3 proiecte locale de parcuri eoliene cu putere instalată totală de 360 MW.
Ministerul Finanțelor va împrumuta în ianuarie peste 5 miliarde lei, prin certificate de trezorerie cu discont (300 milioane pe 13 ianuarie) și obligațiuni de stat de tip benchmark (la care se mai adaugă alocările din sesiunile suplimentare).
O firmă startup din Suedia a creat un microcip care poate fi implantat sub piele, acesta afișând detaliile certificatului Covid când este scanat, relatează Insider.