Adunarea creditorilor ELCEN în care va fi supusă la vot aprobarea Planul de reorganizare a celui mai mare producător de energie termică al Capitalei, vital pentru soarta întregului sistem de încălzire centralizată din București, este astăzi. O eventuală oprire a furnizării agentului termic, mai ales în sezonul rece, ar pune în pericol integritatea fizică a 1,2 milioane de locuitori și funcționarea instituțiilor de stat. UPDATE: planul de reorganizare a fost votat de creditori.
Peste un sfert din întreaga masă credală a ELCEN este reprezentant de o creanță a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) din cadrul Fiscului, în sumă de 480,65 milioane lei, garantată cu sechestru pus pe mai multe active vitale ale producătorului de energie termică.
Guvernul are un program de subvenționare cu cel mult 190.000 lei/unitate a instalării de stații de încărcare a vehiculelor electrice exclusiv de către primăriile municipiilor reședință de județ și de către cea a Capitalei, banii provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate României de către UE.
Proiectul de hotărâre privind regulamentul de transport în regim de taxi, prin care transportatorii sunt obligați să aibă servicii de dispecerat, a fost scos joi de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Regulamentul este unul controversat, pentru că, deși nu în mod clar, interzice aplicațiile de transport taxi alternativ, care nu au astfel de dispecerate. Proiectul a mai fost pe ordinea de zi a unei ședințe din luna martie a acestui an, fiind scos atunci din dezbatere pentru a aștepta modificările la Legea taximetriei din Parlament. De această dată, regulamentul a fost amânat pentru dezbaterea de la ședința ordinară a CGMB care va avea loc la sfârșitul lunii septembrie.
Discuțiile se poartă încă din iunie 2018, după cum a relatat Profit.ro la momentul respectiv. Anul trecut, una dintre parcelele de teren din parc care au făcut obiectul negocierii dintre Primărie și familia Săvulescu, în suprafață de aproape 1,2 hectare, a fost scoasă la vânzare pe OLX, contra sumei de 600 euro/mp, în total 7,1 milioane euro. Între timp, anunțul a dispărut de pe site.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că solicită Guvernului o serie de măsuri necesare îmbunătățirii situației termoficării din București, printre care plafonarea prețului la gaze naturale, reluând astfel o idee promovată în iulie de Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, și concretizată ulterior printr-un proiect de hotărâre de guvern în acest sens elaborat de ministerele Finanțelor și Energiei, la care însă s-a renunțat ulterior.
Decizia Primâriei Municipiului București de a supune la vot regulamentul cadru de organizare și executare a activității de taxi în Municipiul București expune România unui risc major de a intra în procedura de infringement, avertizează Clever Taxi, una dintre companiile care va fi afectată de noile reguli ce vor interzice aplicațiile de taxi pentru firmele care nu au și dispecerat autorizat. Comisia Europeană a fost sesizată încă din luna decembrie 2017 cu privire la inițiativa Primăriei de a interzice accesul liber la aplicațiile de tip agregator.
Primăria Capitalei a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre de aprobare a unui studiu comandat de instituție, prezentat în premieră de Profit.ro în urmă cu 3 luni, studiu care recomandă ca, în cele mai multe zone compacte de blocuri "comuniste" din Capitală, debranșarea de la sistemul centralizat de încălzire operat de RADET și instalarea de centrale termice individuale să fie interzise, prin declararea lor ca fiind zone unitare de încălzire.
Primăria Capitalei încearcă din nou să interzică aplicațiile de tip Clever Taxi sau Star Taxi, impunând taximetriștilor colaborarea cu dispecerate autorizate de PMB, prin reluarea unui proiect de regulament privind organizarea și executarea serviciului public de transport local în regim de taxi într-o formă identică celei din ianuarie 2018, când inițiativa municipalității a fost semnalată de către Profit.ro.
Regia Autonomă de Transport București (RATB) a Primăriei Capitalei a fost trimisă în judecată, după o anchetă a procurorilor care a durat aproape 6 ani, pentru ucidere din culpă și încălcarea normelor legale de protecția muncii, în urma decesului din 2012 al unui lăcătuș al Regiei, într-un accident de muncă survenit la depoul Victoria al RATB.
Discuțiile se poartă încă din iunie 2018, după cum a relatat Profit.ro la momentul respectiv. Anul trecut, una dintre parcelele de teren din parc care au făcut obiectul negocierii dintre Primărie și familia Săvulescu, în suprafață de aproape 1,2 hectare, a fost scoasă la vânzare pe OLX, contra sumei de 600 euro/mp, în total 7,1 milioane euro. Între timp, anunțul a dispărut de pe site.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) supune astăzi la vot acordarea de subvenții suplimentare de peste 80 milioane lei către RADET, vitale pentru continuarea funcționării Regiei, aflată într-o situație financiară critică, dar și alocarea a 1,26 miliarde lei Companiei Municipale Energetica, pentru ca aceasta să cumpere o parte din creanțele creditorilor Electrocentrale București (ELCEN).
Proiectul de hotărare de majorare a capitalului Companiei Municipale Energetica București, care va fi supus votului CGMB pe 23 august, pune în practică parțial planul de preluare de către CMEB a activelor și operațiunilor ELCEN, mai puțin alocarea de fonduri pentru transferul propriu-zis al acestora, care ar urma să coste 891,3 milioane lei.
După cum a relatat Profit.ro, cei mai mari creditori ai producătorului de energie termică Electrocentrale București (ELCEN), principalul furnizor de agent termic al RADET București, au discutat recent posibilitatea ca ELCEN să întrerupă furnizarea de energie termică către RADET ca urmare a faptului că Regia, controlată de municipalitatea Capitalei, a acumulat restanțe la plata facturilor datorate ELCEN în valoare totală de peste 124 milioane lei în perioada aprilie-iulie 2018.
RADET nu poate fi acuzată că trage de timp și că întârzie procedurile necesare transferului activelor și operațiunilor Electrocentrale București (ELCEN) către Compania Municipală Energetica a Primăriei Capitalei, iar actualul plan de reorganizare a ELCEN este "o ficțiune", a declarat, pentru Profit.ro, Gheorghe Piperea, reprezentant al administratorului judiciar al RADET, firma de insolvență Rominsolv.
Proprietarii de clădiri din București vor primi amenzi între 5.000 și 8.000 de lei dacă nu reabilitează fațadele imobilelor pe care le dețin, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Consilierii generali USR și PNL au atras atenția că proiectul nu a fost în dezbatere publică, așa cum cere legea și că nu conține lista imobilelor care se vor reabilitate, așa cum ar trebui. Ei mai spun că proiectul este inaplicabil din această cauză.
Producătorul de materiale de construcții Soceram din Câmpina, controlat de Mihai Anastasescu, va solicita oferte de la bănci și societăți de leasing cu intenția de a semna pentru credite, scrisori de garanție bancară și operațiuni de leasing în valoare de până la 22 milioane euro, pentru perioada iunie 2018-mai 2019.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat tarifele pentru parcările din București, care pot ajunge la 10 lei pe oră, cu TVA, în zona centrală a Capitalei. În prezent, parcările publice din Capitală au un tarif de 1,5 lei pe oră.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) va discuta în următoarea ședință un proiect potrivit căruia municipalitatea să acorde sume cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei cuplurilor care împlinesc 25, 50, respectiv 75 de ani de căsătorie.
În urmă cu un an, CGMB a aprobat asocierea Municipiului București cu orașul Popești Leordeni și comuna Chiajna din județul Ilfov în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București, care are ca scop organizarea, reglementarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat pe raza celor trei localități.
Prețul transferului de afacere ar urma să fie egal cu suma estimată oficial că s-ar obține din vânzarea forțată a activelor ELCEN, în ipoteza falimentului societății, de 891,3 milioane lei, prevede planul de reorganizare al companiei, în care se menționează că toate datoriile ELCEN vor fi achitate integral pe parcursul perioadei de 3 ani a reorganizării.
Transferul activelor ELCEN și RADET către o terță entitate, care să administreze sistemul centralizat integrat de încălzire din București, s-ar putea face prin vânzare sau închiriere, potrivit discuțiilor purtate recent în ședințele comitetelor creditorilor acestora.
Potrivit unui studiu comandat de Primăria Capitalei, printre vulnerabilitățile sistemului centralizat de încălzire din București se numără "extinderea agresivă a centralelor de apartament, ca urmare a unor oferte avantajoase ale furnizorilor (pachete de servicii compuse din centrala de apartament, serviciul de furnizare a gazului, servicii de mentenanță și revizii a centralei și instalațiilor de utilizare a gazului), concomitent cu menținerea unui preț reglementat la gazul natural pentru consumatorii casnici".
Primăria Capitalei vrea să-și facă reclamă în valoare de circa 56.000 euro (aproape 263.000 lei) la turneul de tenis WTA BRD Bucharest Open 2018, care va avea loc în luna iulie a acestui an la Arenele BNR, și intenționează să încheie în acest sens un acord de parteneriat cu Federația Română de Tenis.
Posibila schimbare de plan vine după ce, după cum Profit.ro a relatat în mai multe rânduri, procesul de cumpărare de către Primăria Capitalei a acțiunilor Ministerului Energiei la ELCEN s-a dovedit a fi extrem lent, lentoare care amenință să compromită întregul proces de reorganizare a sistemului centralizat de încălzire din București.