"În business-ul de operare a serviciilor de apă din Europa Centrală și de Est, majorarea de venituri a fost determinată de o ușoară creștere a volumelor vândute și de tarifele mai mari din toate țările din regiune (Bulgaria, Cehia, România și Slovacia)", se arată în raportul trimestrial al Veolia. Per total, veniturile Veolia în regiune au crescut cu circa 6% în primul trimestru al anului, la peste 945 milioane euro.
Cornelius Roșiianu, în vârstă de 72 de ani își are domiciliul în orașul Voluntari. A fost ales consilier județean la Ilfov pe listele PSD la alegerile locale din vara lui 2016. Fostul crainic TVR a participat, tot pe listele PSD, dar fără succes, și la alegerile parlamentare din toamna anului respectiv, vizând un fotoliu de senator.
Primăria Capitalei ar urma să investească 7,5 milioane de lei pentru unul dintre cele patru trasee de piste pentru biciclete din centrul Capitalei propuse de municipalitate, între Piața Victoriei și bulevardul Constantin Prezan, pe o lungime de aproape opt kilometri, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat vineri în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB).
Terenul, situat pe strada Vâlsănești nr. 1A din sectorul 3 al Capitalei, aparține firmei Monolit – Antrepriza de Construcții Montaj nr. 3 SA din grupul Romconstruct, este ipotecat în favoarea Veneto Banca și a fost evaluat anul trecut la aproape 4,6 milioane euro. Firma intenționa inițial să construiască acolo un ansamblu rezidențial.
Primăria Capitalei va investi peste un milion de lei pentru montarea a 50 de cișmele noi în București, în locurile cele mai circulate de pietoni, precum Gara de Nord, zona centrală, Aeroport Băneasa, precum și în apropierea spitalelor, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB).
Primăria Capitalei intenționează să lanseze anul acesta prima etapă a proiectului de reabilitare a sistemului de termoficare a municipiului București, aflat în gestiunea RADET, etapă care presupune efectuarea de lucrări asupra a aproape 32 de kilometri de conducte, cu promisiunea reducerii cu 90% a pierderilor de căldură din rețea, cauzate de vechimea mare și starea precară a acesteia.
Compania Municipală Energetica București SA, înființată anul trecut la inițiativa primarului general al Capitalei Gabriela Firea și controlată de municipalitate prin Consiliul General al Municipiului București (CGMB), a contractat la finalul lunii trecute un studiu de oportunitate privind proiectul construirii în București a unui număr de 40 de stații de încărcare a mașinilor electrice.
La finalul anului trecut, venitul mediu brut lunar în RADET era de 2.977 lei, respectiv de 2.730 lei pentru muncitori (2.314 persoane), 3.540 lei pentru maiștri (88 persoane) și 3.825 lei pentru "funcții conducere și execuție" (624 persoane), după exprimarea din planul de reorganizare al Regiei.
Contractul presupune reabilitarea casetei colectoare și a sistemului său principal de drenare, în sectoarele Ciurel-Unirii-Vitan. Sursele de finanțare sunt Programul Operațional Infrastructura Mare, Axa Prioritară Mediu și Schimbări Climatice, bugetul de stat, bugetul local al Capitalei și "alte surse legal constituite".
Primăria Capitalei va delimita traficul auto de cei aproape 22 de kilometri ai liniei de tramvaie 1 și 10, urmând să investească peste 6 milioane de lei în montarea unui gard de oțel, după modelul liniilor tramvaielor 41 și 21, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat miercuri de Consiliul General al Municipiului București (CGMB).
Clădirea, care a fost construită la începutul secolului XX, a fost cumpărată de compania Perini Lang Holding SA a lui Enrico Perini în 2014, contra echivalentului în lei al sumei de 735.500 euro. Vânzătorii, moștenitori ai fiicei fostului proprietar, obținuseră clădirea în justiție, aceasta fiind naționalizată de regimul comunist în 1948.
Francisco Javier Ospina Baraya și fiul său Jorge Alberto Serrano Ospina controlează și administrează mai multe firme cu profil imobiliar în București. Cel mai important proiect local al lor este ansamblul rezidențial Occidentului 40 de la adresa omonimă. Familia este activă pe piața imobiliară din România din 1999.
Ministerul Energiei a lansat de-abia săptămâna trecută o procedură simplificată de achiziție pentru a angaja o firmă specializată care să evalueze prețul acțiunilor deținute de minister la producătorul de energie termică Electrocentrale București (ELCEN) în vederea achiziționării acestora de către Municipiul București.
Oana Barbu, fostă directoare HR la trustul de presă Adevărul Holding, iar ulterior șefă de serviciu de marketing și publicitate la firma Green City deținută de Primăria Voluntari, a fost numită în funcția de director general al Companiei Municipale Imobiliara a Primăriei Capitalei, una dintre cele 22 de astfel de companii înființate anul trecut la inițiativa primarului general Gabriela Firea.
Magdalena Bistriceanu, vicepreședinte și purtător de cuvânt al Partidului Mișcarea Populară (PMP) al fostului președinte al României Traian Băsescu, a fost numită membru în Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Medicala București SA, una dintre cele 22 de societăți comerciale înființate anul trecut de Primăria Capitalei la inițiativa primarului general PSD Gabriela Firea.
Federația Sindicatelor din Administrație București România susține că se fac presiuni asupra șefilor instituțiilor din subordinea Consiliului General al Municipiului București (CGMB) pentru ca aceștia să-și convingă angajații să demisioneze din aceste instituții și să își dea acordul să fie transferați la noile companii municipale create de același CGMB la inițiativa primarului general Gabriela Firea.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) se va întruni luni într-o ședință extraordinară convocată la solicitarea consilierilor PNL și USR, pe a cărei ordine de zi se află prezentarea de informări cu privire la situația economică și la perspectivele companiilor care fac parte din holdingul municipal înființat anul trecut la inițiativa primarului general Gabriela Firea.
Consilierii generali și-au dat acordul de principiu în ședința de miercuri pentru un set de acțiuni consecutive ce vor fi incluse de către administratorul special în planul de reorganizare al RADET, printre care transformarea regiei în societate pe acțiuni, fuziunea prin absorbție a ELCEN și acoperirea de către noua societate a cât mai multe dintre datoriile debitorului.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) va lua în discuție săptămâna viitoare un proiect de hotărâre prin care un teren de peste 5,3 hectare din Pipera va fi trecut din administrarea RATB în administrarea directă a CGMB, pe el urmând să fie construit un spital metropolitan, investiție estimată la 300 milioane euro.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) va lua în discuție un proiect de hotărâre prin care ar urma să solicite Guvernului să treacă fosta bază de pregătire Pro Rapid a clubului de fotbal Rapid București, aflat în faliment, din administrarea Ministerului Finanțelor Publice în cea a Consiliului, în vederea reincluderii bazei în circuitul sportiv și de agrement.
După cum a scris anterior Profit.ro, Primăria Capitalei ar fi nevoită să bage în conturile RADET sub formă de majorare de capital cel puțin 3,75 miliarde de lei, adică circa trei sferturi din bugetul local anual al Bucureștiului, după transformarea Regiei în societate comercială, pentru respectarea legii societăților, dacă nu va fi ștearsă datoria istorică de 3,7 miliarde lei a RADET către ELCEN.
Rominsolv, administratorul judiciar al RADET, atrage atenția că, în condițiile stării dezastruoase a sistemului centralizat de încălzire și ale numărului mare de debranșări, "majorarea tarifului în sarcina clientului final, în lipsa creșterii calității serviciului, trebuie realizată cu mare atenție și cu o foarte bună comunicare".
Clădirea se află pe lista oficială a monumentelor istorice a Ministerului Culturii, însă ministerul a transmis Primăriei că nu intenționează să-și exercite dreptul de preemțiune la cumpărare. Potrivit legislației în vigoare, în astfel de situații, dreptul de preemțiune se transferă autorităților locale, în cazul de față PMB.
Primăria Capitalei are în vedere majorări de capital cu fonduri de la bugetul local în valoare totală de peste 272 milioane lei la un număr de 18 companii municipale din subordinea sa, banii urmând să fie folosiți în principal pentru cumpărarea de utilaje, echipamente, aparatură, mobilier, birotică, mijloace de transport și imobile necesare desfășurării activității acestora.
Fiscul și-a impus punctul de vedere în ședința adunării creditorilor ELCEN și a obținut înlocuirea KPMG Restructuring cu Sierra Quadrant în postura de administrator judiciar al producătorului de energie termică, în pofida opoziției celorlalți creditori ai companiei, care au arătat că ANAF se află în conflict de interese în această speță și ar trebui să se abțină de la vot.