Cifra de afaceri a companiilor din agricultura românească va scădea cu aproximativ 15% în anul în curs. Astfel, seceta, dar și lipsa investițiilor în infrastructură au dus la scăderi ale cifrei de afaceri ale celor peste 25 mii de companii din agricultura locală, de la aproape 46 miliarde lei în 2019, în jurul pragului de 39 miliarde lei în 2020.
Guvernul va discuta, în ședința de joi seara, un memorandum în vedere instituirii schemei de ajutor de stat, prin care vor fi acordate granturi industriei HoReCa, granturi care să acopere 20% din diferența dintre cifra de afaceri înregistrată în 2020 comparativ cu 2019.
Pragul cifrei de afaceri pentru care se aplică scutirea cooperativelor agricole de la plata impozitului pe profit a fost majorat de la 3 milioane euro, cât prevede acum legea, la 10 milioane euro, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament și trimis spre promulgare președintelui.
Companiile nerezidente în România vor primi amenzi în funcție de cifra de afaceri de la nivel mondial, odată cu modificarea Legii concurenței, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Cele mai mari 700 de companii au generat aproape 45% din cifra de afaceri a tuturor companiilor nefinanciare din România în 2019.
IMM-urile din România încheie sezonul de vară cu prima lună de scădere de după relansarea economiei, la mijlocul lunii mai. Astfel, comparativ cu luna iulie, evoluția cifrei de afaceri a fost una negativă, de -13,85%, iar cea anuală și-a menținut trendul, înregistrând -3,76%.
Bucureștiul, Ilfovul și Timișul se află în topul celor mai puternice județe din România în funcție de cifra de afaceri din 2019 a companiilor înregistrate, iar în clasamentul județelor cu cele mai slabe rezultate de business se regăsesc Mehedinți, Caraș Severin și Vaslui.
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut în primul semestru al acestui an față de perioada similară din 2019, atât ca serie brută cu 38,3%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 36,4%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și-a rectificat recent bugetul pe anul în curs după ce Guvernul a eliminat în ianuarie suprataxa de 2% pe cifra de afaceri anuală a companiilor din energie introdusă prin celebra și controversata OUG nr. 114/2018.
DPD România anunță o creștere de 36% a cifrei de afaceri în perioada pandemiei de COVID-19. Livrările internaționale au înregistrat o creștere de 28% față de aceeași perioadă a anului trecut
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut în luna martie a acestui an față de luna precedentă, atât ca serie brută, cu 40,8%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 42,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate la activitǎțile de jocuri de noroc și alte activități recreative, a activitǎțile agențiilor de turism, hotelurilor și restaurantelor și din cauza scăderii serviciilor de coafură și alte activități de înfrumusețare, potrivit datelor anunțate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
Firmele cărora le-a scăzut cifra de afaceri cu 25% vor putea beneficia de achitarea șomajului tehnic pentru cel mult 75% din angajați, iar scăderea se va raport la media lunilor anterioare, a precizat, la Profit TV, șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, Solicitarea de ajutor va fi făcută în baza unei declarații pe proprie răspundere a administratorului firmei.
Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea a plătit în avans echivalentul sumei de 1 milion de euro, din suma totală de 9 milioane lei, pentru o livadă și un depozit de fructe din Focșani, gajate de proprietar la bancă, angajându-se să renunțe la sumă dacă nu finalizează tranzacția. Totodată, marea parte a veniturilor societății provine din dobânda la depozite bancare constituie din capitalul social, de 93 milioane lei, în timp ce cifra de afaceri reprezintă doar un sfert din cheltuielile cu salariile angajaților.
Acest lucru s-a întâmplat în urma unei investigații a Comisiei Europene, care suspecta compania românească de stat de "întârzierea strategică" a lucrărilor de dezvoltare a interconectărilor cu sistemele de transport de gaze naturale vecine, de natură să blocheze exporturile românești de gaze.
urtea Constituțională a admis, miercuri, sesizarea de neconstituționalitate a PSD cu privire la proiectul de lege de modificare amplă a celebrei OUG nr. 114/2018, proiect pe care Guvernul Orban și-a angajat răspunderea în Parlament în decembrie 2019 pentru a înlătura reglementările pe care le considera "nocive" sau chiar "toxice" introduse de fostul Cabinet PSD Dăncilă în sectoare precum energia, băncile sau telecom.
Ministrul Energiei și Economiei, Virgil Popescu, are planuri cu banii care ar urma să fie transferați de la ANRE la ministerul său.”Am propus Guvernului ca cu acești bani să se poată efectua proiecte în zona de energie, proiecte în zona de eficiență energetică și să îi putem folosi și pentru consumatorul vulnerabil, pentru că, tot în cursul anului 2020, vom defini consumatorul vulnerabil și schema de finanțare a acestuia”, spunea Popescu, luna trecută.
Guvernul a eliminat prin ordonanță de urgență suprataxa de 2% din cifra de afaceri anuală datorată ANRE de către companiile din energie și gaze naturale, impusă prin celebra OUG nr. 114/2018. Prima forma a proiectului ordonanței, publicată astăzi pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), nu includea și abrogarea suprataxei, aceasta fiind introdusă în draftul de act normativ adoptat de Guvern după ce premierul Ludovic Orban l-a atenționat în acest sens pe ministrul Florin Cîțu.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și-a elaborat și aprobat bugetul pe anul 2020 în baza menținerii suprataxei de 2% din cifra de afaceri anuală a companiilor din energie și gaze naturale, după ce a PSD a atacat la Curtea Constituțională proiectul de lege de modificare a OUG nr. 114/2018 pe care Guvernul Orban și-a asumat răspunderea în Parlament, proiect care includea și abrogarea suprataxei și care, în urma demersului PSD, nu a putut fi promulgat de către președintele Klaus Iohannis, eventuala sa intrare în vigoare fiind amânată cu cel puțin o lună.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a elaborat un al treilea proiect de ordin privind sursele proprii de finanțare, după cele două despre care Profit.ro a relatat aici și aici, unul dintre ele stârnind reacția agresivă a premierului Ludovic Orban. Prevederile acestui al treilea proiect au efectul că leagă sută la sută soarta suprataxei de 2% din cifra de afaceri anuală impusă prin OUG nr. 114/2018 industriei de energie și gaze de reușita sau eșecul demersului Guvernului Orban de asumare a răspunderii în Parlament pe un draft de lege ce conține inclusiv abrogarea respectivei suprataxe.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a pregătit un proiect alternativ de ordin privind sursele proprii de finanțare, pentru eventualitatea în care Guvernul va reuși să abroge din legislația primară suprataxa de 2% pe cifra de afaceri din energie și gaze introdusă prin OUG nr. 114/2018, proiect care prevede, în mare, revenirea la tarifele și contribuțiile care ar fi fost în vigoare anul acesta dacă nu ar fi existat OUG 114 și despre care Profit.ro a scris în noiembrie anul trecut.
Autoritatea de Reglementare din Domeniul Energiei (ANRE) va trebui ca până la finalul lunii martie 2020 să transfere către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri sumele rămase necheltuite din încasările provenite din taxa de 2% pe cifra de afaceri, se precizează în proiectul de lege de eliminare a OUG 114 asupra căruia Guvernul urmează să-și asume răspunderea.
Premierul Orban a acuzat deschis, luni, conducerea ANRE că ia măsuri contrare celor promovate de Guvern, referindu-se în mod particular la taxa de 2% percepută de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pe cifra de afaceri a companiilor din energie și gaze naturale. Orban spune că în timp ce Guvernul vrea să o elimine prin modificările aduse OUG nr. 114/2018, ANRE o reintroduce, după cum a semnalat Profit.ro, prin tarifele stabilite a fi plătite aul viitor atât de producători, cât și de distribuitori. Surse oficiale au declarat pentru Profit.ro că în legea de modificare a OUG 114, Guvernul ar putea interzice reglementarea unor noi tarife de acest fel.
Înainte de OUG 114, legea de funcționare a ANRE prevedea că toate tarifele și contribuțiile bănești datorate de jucătorii din sector pentru finanțarea ANRE se stabilesc de către Autoritate și nu prin legislație primară, adică prin lege sau OUG. Dacă se va reveni la această prevedere legală, prin abrogarea sau modificarea OUG 114, în principiu, nimic nu poate opri ANRE să stabilească, prin ordin propriu, dacă dorește, nivelul contribuției bănești respective la 2% din cifra de afaceri.
Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a prezentat la finalul ședinței de Guvern principalele modificări care vor fi aduse OUG nr. 114/2018, între acestea fiind eliminarea plafonelor de prețuri la energie electrică și gaze și eliminarea taxei de 2% pe cifra de afaceri impusă companiilor din energie. ”Prin proiectul de modificare a OUG 114, dorim să ajungem, în 2021, la o piață liberă, la o piață care să nu mai aibă distorsiuni”, a declarat Virgil Popescu, precizând că în ședința de Guvern a fost o primă lectură a proiectului de lege pe care Guvernul își va angaja răspunderea.