După instalarea noului cabinet guvernamental, specialiștii din ministere, autoritățile locale și reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) vor elabora un proiect de modificare a legislației actuale privind achizițiile publice. Poiectul ar trebui finalizat în cel mult câteva săptămâni, cu scopul simplificării procedurilor actuale și accelerării proiectelor de investiții publice, obiectiv anunțat încă de pe vremea primului cabinet susținut de PSD-ALDE și condus de Sorin Grindeanu, dar încă nerealizat.