O modificare la Codul de procedură civilă va pune consumatorii executați silit de către bănci, IFN sau firme de recuperare creanțe să deschidă un nou proces, de această dată de drept comun, dacă au suspiciunea că există clauze abuzive care îi prejudiciază în contracte, și ar putea obține mai greu suspendarea executării. În prezent, debitorii pot cere investigarea clauzelor contractuale în cadrul contestației la executare, arată avocații.
Ministerul Afacerilor Interne a primit opt oferte pentru furnizarea sistemului IT destinat emiterii actelor de stare civilă, care va permite cetățenilor să completeze online formularele necesare pentru eliberarea certificatelor de naștere, căsătorie, divorț sau deces, iar toate documentele, inclusiv cele vechi, vor fi digitalizate și vor fi accesate direct de autorități, fără obligația cetățenilor de a le prezenta ulterior pentru alte acte de stare civilă.
Uniqa Asigurări a câștigat licitația organizată de Aeroporturi București pentru furnizarea de servicii de asigurare de răspundere civilă a directorului general al companiei naționale. Pentru suma de 27.000 euro, polița va acoperi, în limita a 20 de milioane de euro, eventualele daune provocate de deciziile șefului CNAB, Bogdan-Stelian Mîndrescu, până la 31 august 2019.
Guvernul a aprobat, joi, cheltuirea a circa 185 milioane de lei (peste 40 milioane de euro), în perioada 2018-2021, pentru realizarea unui Sistemul informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă. Cetățenii vor putea astfel completeze online formularele necesare pentru eliberarea certificatelor de naștere, căsătorie, divorț sau deces, iar toate documentele, inclusiv cele vechi, vor fi digitalizate și vor fi accesate direct de autorități, fără obligația cetățenilor de a le prezenta ulterior pentru alte acte de stare civilă.
Uniqa Asigurări și asocierea formată din Fast Brokers și Asito Kapital au depus oferte pentru acoperirea, în limita a 40 de milioane de euro, a eventualelor daune/prejudicii care ar putea fi provocate terților de conducerea executivă și administratorii Societății de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord.
Actele de stare civilă vor fi obținute online de către români de la autorități peste 3 ani, promite Guvernul, în urma implementării unui sistem informatic integrat de emitere a acestora, cu costuri totale estimate la 185 milioane lei cu tot cu TVA, din care o parte vor fi acoperite din fonduri UE nerambursabile.
Omniasig VIG și Generali Romania au depus oferte pentru furnizarea unei polițe de răspundere civilă față de terți în cazul activității Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA. Suma asigurată prin contractul de asigurare a fost stabilită la 900 milioane euro.
Teletrans, filiala de servicii IT&C a Transelectrica, încheie cu Allianz-Țiriac o poliță de răspundere civilă profesională pentru administratori cu o sumă asigurată de 1 milion de euro, operațiune avizată de conducerea companiei.
Miniștrii de Finanțe și Transporturi au promis, marți, reprezentanților transportatorilor că noua lege privind asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) va fi votată de parlamentarii coaliției de guvernământ până la 18 mai, ultima zi de aplicare a ordonanței de urgență prin care au fost plafonate anul trecut tarifele asigurărilor.
Hidroelectrica vrea un asigurător pentru emiterea unei polițe care va acoperi, în limita a 50 de milioane de euro, prejudiciile provocate companiei de eventuale erori de management, omisiuni sau predicții greșite ale membrilor Directoratului și Consiliului de Supraveghere ai producătorului de energie electrică.
Regia Autonomă de Transport București (RATB) a primit de la Omniasig, Asirom și Fast Broker de Asigurare oferte pentru furnizarea unei polițe care să acopere răspunderea civilă a celor șapte membri ai Consiliului de administrație al transportatoului pentru eventuale prejudicii patrimoniale și nepatrimoniale, inclusiv a cheltuielilor de judecată, cauzate atât față de companie, cât și față de terți, prin orice acte sau fapte culpabile, săvârșite pe perioada mandatului.
Polițele de asigurare a răspunderii profesionale sunt obligatorii prin lege din 2006 pentru administratorii și directorii executivi de societăți pe acțiuni și acoperă eventualele despăgubiri la care ar putea fi obligați aceștia pentru prejudicii cauzate companiilor, acționarilor acestora sau unor terți prin erori, omisiuni sau îndeplinirea defectuoasă în mod involuntar a atribuțiilor de serviciu.
Regia Autonomă de Transport București (RATB) vrea să încheie, pentru cei șapte membri ai Consiliului de administrație, o poliță de răspundere civilă în vederea acoperirii prejudiciilor patrimoniale și nepatrimoniale, inclusiv a cheltuielilor de judecată, cauzate atât față de companie, cât și față de terți, prin orice acte sau fapte culpabile, săvârșite pe perioada mandatului.
Asocierea formată din Omniasig VIG și Generali Romania a câștigat licitația pentru furnizarea unei polițe de răspundere civilă față de terți, în cazul activității Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA.
Reprezentanții societății civile au solicitat din nou, în cadrul unei dezbateri publice, președintelui Klaus Iohannis și Guvernului schimbarea legislației electorale și organizarea alegerilor locale în două tururi. Șeful statului a precizat, însă, că este nevoie de o soliditate a legislației și "un pic de răbdare".
Asocierea formată din Omniasig VIG și Generali Romania va asigura răspunderea civilă din operațiuni a aeroporturilor Henri Coandă-Otopeni și Băneasa din București, valoarea cumulată a primelor ridicându-se la 210.300 euro, de la un estimat de 211.400 de euro.