Firmele care intră în procedură de faliment nu își pierd dreptul de a regulariza TVA dacă desfășoară în continuare operațiuni economice, inclusiv în scopul lichidării activelor, a hotărât Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) într-o speță în care lichidatorul unei societăți s-a îndreptat împotriva deciziei Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava (AJFP), adoptată ca urmare a intrării în faliment a societății, de a ajusta anumite deduceri ale taxei pe valoarea adăugată (TVA) efectuate de aceasta înainte de intrarea sa în faliment.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) arată că înființarea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție trebuie să fie justificată de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției și, pe de altă parte, să garanteze că această secție nu poate fi utilizată ca instrument de control politic al activității judecătorilor și a procurorilor.
O țară membră a UE poate refuza să recunoască un permis de conducere care a fost doar reînnoit într-un alt stat membru după ce i-a interzis titularului acestui permis să conducă pe teritoriul său. În schimb, statul respectiv nu poate aplica pe permis nicio mențiune privind interdicția de a conduce pe teritoriul său, această modificare ținând de competența exclusivă a statului membru în care se află reședința obișnuită a titularului.
Companiile aeriene nu sunt obligate să acorde compensații pasagerilor dacă zborul este deviat și aterizează pe un alt aeroport decât era programat inițial, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene, transmite Reuters.
O federație sportivă națională, cum este Federația Italiană de Fotbal, poate fi supusă normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice întrucât desfășoară activități de interes general, fără caracter industrial sau comercial, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Instanța europeană a mai stabilit că o astfel de federație cu personalitate juridică ar trebui să fie supusă controlului unei autorități publice.
Un serviciu care pune în legătură directă, prin intermediul unei aplicații electronice, clienți și șoferi de taxi constituie un serviciu al societății informaționale din moment ce nu reprezintă o parte integrantă dintr-un serviciu global al cărui element principal ar fi o prestație de transport, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în dosarul Star Taxi versus Primăria Capitalei.
Curtea de Justiție a UE, căreia Tribunalul București i-a solicitat lămuriri după ce Orange a contestat o amendă aplicată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, arată că un contract privind furnizarea de servicii de telecomunicații care conține o clauză potrivit căreia clientul a consimțit la colectarea și la stocarea unei copii a actului său de identitate nu poate să demonstreze că el și-a dat în mod valabil consimțământul atunci când căsuța care se referă la această clauză a fost bifată de operatorul de date anterior semnării contractului.
Costurile legate de poliția rutieră nu pot fi luate în considerare la calculul taxelor de trecere pentru utilizarea rețelei rutiere transeuropene de către vehiculele grele de marfă. Aceste costuri nu fac parte dintre costurile infrastructurii pe baza cărora trebuie calculat cuantumul acestor taxe de trecere, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a statuat marți că statele Uniunii nu le pot ordona operatorilor de telecomunicații culegerea "generalizată și nediferențiată" de date de conexiune și de localizare a utilizatorilor lor decât pe o durată limitată sau în mod țintit, în special în cazuri de "amenințare gravă pentru securitatea națională", transmite AFP.
Comisia Europeană a contestat în instanță hotărârea Tribunalului CJUE prin care sunt anulate taxe retroactive record de 13 miliarde de euro împotriva Apple în Irlanda, a anunțat vicepreședintele executiv al Comisiei, Margrethe Vestager.
Avocatul general Maciej Szpunar a prezentat, joi, Curții de Justiție a Uniunii Europene concluziile sale în dosarul care privește conflictul dintre firma Star Taxi și Primăria Capitalei. Avocatul consideră că un serviciu care constă în punerea în legătură directă, prin intermediul unei aplicații electronice, a clienților și a șoferilor de taxi reprezintă un serviciu al societății informaționale, pentru că nu este indisociabil legat de serviciul de transport în regim de taxi, astfel încât nu constituie o parte integrantă a acestuia.
Între ultimele tendințe ale organelor fiscale din România remarcăm inspecțiile fiscale la sursa TVA efectuate la studio-uri de videochat, cu consecința stabilirii TVA pentru „serviciile de divertisment ce se consideră efectuate la locul organizatorului”.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a amendat România și Irlanda cu 3 milioane de euro și, respectiv, cu 2 milioane de euro pentru întârzierea și aplicarea incompletă a Directivei privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului,.
Apple și Irlanda au câștigat apelul împotriva deciziei Comisiei Europene de a obliga gigantul american la plata unor taxe retroactive record de 13 miliarde de euro, tribunalul CJUE considerând că Irlanda nu a acordat companiei ajutoare de stat ilegale.
Parlamentul European a adoptat, în pofida opoziției din partea României și a altor state UE, un pachet de modificări ale legislației în domeniul transportului rutier, cunoscut sub denumirea de Pachetul mobilitate 1.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, într-o cauză trimisă de instanțele românești privind înghețarea cursului pentru un credit în franci elvețieni, că directiva privind protecția consumatorilor de clauze abuzive nu se aplică în situațiile în care contractele preiau norme din dreptul intern, cum este principiul nominalismului monetar din Codul civil de la 1864 sub care au fost acordate creditele în franci elvețieni.
Autoritățile fiscale naționale au dreptul să regularizeze o deducere inițială de TVA în situația în care o persoană impozabilă a obținut ulterior anumite rabaturi pentru achizițiile interne chiar și atunci când furnizorul și‑a încetat activitățile în țara respectivă, potrivit unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Comisia Europeană a decis să trimită Austria în fața Curții de Justiție a UE (CJUE) pe motiv că legislația austriacă privind indexarea prestațiilor familiale, a creditului fiscal pentru copii și a creditelor fiscale familiale nu respectă normele UE și este discriminatorie. Măsura introdusă de autoritățile austriece la începutul anului trecut are impact și asupra alocațiilor familiale ale românilor care muncesc în Austria.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că refuzul la îmbarcare al unui pasager pe ruta operată de Blue Air, între Larnaca și București, pentru motivul că acesta a prezentat documente de călătorie pretins necorespunzătoare, nu privează pasagerul de dreptul de a fi compensat pentru neefectuarea călătoriei. În speța respectivă, pasagerul, originar din Kazahastan, avea drept de ședere temporară în Cipru și nu ar fi avut nevoie de viză de intrare în România, cum au pretins reprezentanții Blue Air, în ciuda deciziilor autorităților române și regulamentelor comunitare, arată CJUE.
Instanțele naționale pot aplica directiva clauzelor abuzive și în cazul creditelor care conțin trimiteri la nominalismul monetar, băncile trebuie să fi informat exhaustiv clienții cu privire la riscul valutar și judecătorii pot interveni în contracte să stabilească un echilibru, arată avocatul general Juliane Kokott într-o cauză trimisă Curții de Justiție a Uniunii Europene de către Curtea de Apel Cluj, pe o speță în care doi clienți se judecă cu Banca Transilvania pentru un credit în franci elvețieni.
Avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) Evgeni Tangev a prezentat joi concluziile sale în procesul intentat de Comisia Europeană României pentru neîndeplinirea obligației de a transpune în legislația lor națională cea de-a patra directivă privind combaterea spălării banilor. România a adoptat abia anul trecut legea care transpune directiva, la mai bine de 2 ani de la termenul limită, așa că avocatul general a calculat și propus CJUE ca țara noastră să plătească 3 milioane de euro pentru întârziere plus cheltuieli de judecată. Comisia Europeană solicitase peste 4 milioane de euro.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că impozitele speciale progresive aplicate la cifra de afaceri a companiilor din telecomunicații și retail din Ungaria, contestate de Vodafone și Tesco, sunt compatibile cu legislația UE. Potrivit Curții, aceste impozite nu au fost o măsură discriminatorie împotriva jucătorilor străini și nici nu au încălcat legislația europeană privind TVA.
Victimele implanturilor mamare defecte produse de compania franceză Poly Implant Prothese (PIP) sunt eligibile să primească despăgubiri doar dacă procedura medicală a fost efectuată pe teritoriul Franței, potrivit unei opinii emise de Michal Bobek, avocat general la Curtea de Justiție a UE. Scandalul implanturilor PIP, izbucnit în urmă cu zece ani, a afectat sute de mii de femei din întreaga lume, inclusiv din România.
Mai multe state din Uniunea Europeană, inclusiv România, se opun unor schimbări în domeniul transportului rutier și iau în calcul atacarea acestora la Curtea Europeană de Justiție, potrivit unor diplomați citați de Reuters.
O companie aeriană este responsabilă pentru prejudiciile cauzate de un pahar cu cafea fierbinte care se varsă și nu este necesar ca un astfel de accident să fie legat de un risc inerent zborului, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene.