Ministerul Finanțelor Publice susține că bugetul pentru 2016 prevede o creștere a salariilor acordate personalului clerical și neclerical, iar suma suplimentară alocată cultelor religioase este comparabilă cu cea alocată în anul 2015 pentru construcții și reparații.
Patriarhul Daniel va primi, potrivit proiectului Legii salarizării în sistemul bugetar, obținut de Profit.ro, un salariu dublu față de cel actual și mai mare decât al celorlalți șefi de culte din România. De la bugetul de stat vor fi plătiți, în total, peste 16.000 de clerici din cadrul cultelor recunoscute.