Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei, va primi subvenții de stat de 848,6 milioane euro pentru achiziția de certificate CO2 până în 2025, din care 535 milioane euro anul acesta, o majorare de capital de 180 milioane euro din partea acționarului majoritar, garanții de stat pentru contractarea de credite noi de 195,8 milioane euro și iertare de datorii vechi față de stat de peste 251 milioane euro, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență.
Compania de stat Romgaz, controlată de Ministerul Energiei, se pregătește să își îndeplinească obligația legală de a cumpăra certificate CO2 pentru emisiile de gaze cu efect de seră aferente producției de energie electrică de anul trecut a centralei de profil de la Iernut, costul total al acestora putând depăși încasările pe 2021 ale centralei, rezultă dintr-un document al companiei, din cauza scumpirii galopante a certificatelor din ultimele 12 luni, de 2,3 ori.
Executivul a mandatat Ministerul Energiei să înceapă discuțiile cu Directoratul General Concurență al Comisiei Europene în vederea prelungirii până în 2030 a schemei de ajutor de stat de subvenționare de la buget a marilor consumatori industriali de energie electrică din România, afectați de scumpirea electricității din cauza exploziei cotațiilor certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2), schemă în vigoare din 2019 și care a expirat la finalul lui 2021, potrivit unui Memorandum adoptat în ședința de Guvern de miercuri.
Ministerul pentru Climă și Mediu de la Varșovia le-a impus de luna trecută furnizorilor de energie din Polonia care au contracte cu clienți casnici să evidențieze pe facturile de consum trimise acestora structura detaliată a costurilor care intră în prețurile finale ale electricității, cu accent pus pe contribuția politicilor de combatere a schimbărilor climatice ale Uniunii Europene la formarea acestor prețuri.
Constructorul german Volkswagen, atât marca principală VW, cât și grupul pe ansamblul lui, a reușit să atingă țintele de CO2 pentru 2021, conform calculelor realizate de companie. Rezultatul a fost posibil ca urmare a accelerării vânzărilor de mașini electrice.
Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență prin care planul de instalare în România a unei centrale nucleare compusă din mini-reactoare modulare concepute de compania americană NuScale, dar și construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, sunt incluse pe lista investițiilor energetice finanțabile prin intermediul așa-numitului Fond de Modernizare al UE, alimentat cu bani din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2).
Petrotel Lukoil, rafinăria ploieșteană de țiței controlată de grupul omonim din Rusia, intenționează să se asocieze cu o divizie a companiei ruse de stat Rosatom, cel mai mare producător de energie electrică din Federația Rusă, specializată mai ales în tehnologie nucleară, într-un proiect de producție de hidrogen verde în România.
România a încasat la începutul săptămânii prima plată, în valoare de aproape 23 milioane euro, din așa-numitul Fond de Modernizare al UE, alimentat cu bani din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) a căror scumpire galopantă din ultimii doi ani a pus presiune mare pe prețurile la energie electrică în Europa, Fond destinat modernizării sistemelor energetice din statele membre mai sărace.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat la PROFIT NEWS TV, că scumpirea gazelor și a energiei nu a fost singurul motiv pentru care cel mai mare producător de îngrășăminte din România, Azomureș, a anunțat oprirea temporară a producției, compania primind recent și un ajutor de stat de circa 25 milioane lei.
România, Franța, Italia, Spania și Grecia au solicitat Comisiei Europene revizuirea regulilor comunitare ale pieței de energie din UE astfel încât prețul de închidere al tranzacțiilor spot să nu mai fie prețul energiei celei mai scumpe, care în momentul de față este cea produsă din gaze naturale, sistemul scumpind artificial electricitatea în Uniune, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la PROFIT NEWS TV.
Prețul certificatului de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) a atins joi un nou maxim istoric de 91 de euro/certificat, o creștere de 60% de la începutul lunii noiembrie, urmată de o scădere de 10% într-o singură zi.
Guvernul a plătit anul acesta de la bugetul de stat subvenții totale de peste 130 milioane euro marilor consumatori industriali de energie electrică afectați de scumpirea electricității din cauza exploziei prețurilor certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2), iar schema de ajutor de stat ar putea fi prelungită și în 2022, existând discuții în acest sens cu Comisia Europeană, a anunțat Ministerul Energiei.
Producătorii de autovehicule din Europa au lansat, prin intermediul Asociației Europene a Constructorilor de Automobile, un apel către autoritățile europene pentru modificarea țintelor de eliminare a emisiilor de CO2.
Ministrul demis al Energiei, Virgil Popescu, a anunțat reluarea subvenționării parțiale de la bugetul de stat a costurilor cu certificatele CO2 ale marilor consumatori industriali de energie electrică din România.
Nu numai piața europeană a gazelor a avut miercuri o zi infernală, ci și cea a energiei electrice. Prețul pentru ziua următoare (PZU) din întreaga Europă fost unul extrem de ridicat, de peste 300 euro/MWh în majoritatea statelor din Europa occidentală. Numai pe piețele Polonia, România și Bulgaria au fost prețuri care s-au situat sub 200 de euro/MWh.
Un experiment desfășurat în Marea Britanie, care a transformat o pădure de arbori bătrâni într-un uriaș laborator științific în aer liber pentru a demonstra impactul dioxidului de carbon (CO2) asupra copacilor, a relevat rezultate uimitoare, au anunțat cercetătorii britanici, informează Xinhua.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, care a asigurat 54% din producția locală în prima jumătate a anului, pregătește o strategie care vizează reducerea la zero a emisiilor nete de CO2 ale activității sale până în 2050, în linie cu obiectivele Green Deal ale Uniunii Europene.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis pe Facebook că a participat astăzi la reuniunea informală a Consiliului Energie, găzduit de Președinția Slovenă a Consiliului UE, și că unul din aspectele importante pe care le-a evidențiat, alături de majoritatea omologilor din statele membre UE, s-a referit la prețurile ridicate la energie și la costul certificatelor de CO2.
În spatele vocilor care susțin excluderea producției de energie nucleară de pe viitoarea listă europeană cu putere de lege a activităților industriale durabile din punct de vedere climatic și ecologic, care astfel vor avea acces privilegiat la finanțare din partea instituțiilor de profil, se află state precum China și Rusia, a declarat Jean-Bernard Levy, CEO-ul gigantului energetic francez de stat Electricite de France (EDF), unul dintre cei mai mari operatori de centrale nucleare din lume.
Scumpirea galopantă a energiei pe piețele angro de profil obligă Transelectrica, operatorul de transport al sistemului energetic național, să-și rectifice masiv bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs, compania estimând pentru 2021 un profit brut de 40,71 milioane lei, reprezentând jumătate din cel prognozat inițial, de 80,91 milioane lei.
Producătorul de energie pe cărbune Complexul Energetic Oltenia (CEO), controlat de stat prin Ministerul Energiei, ce are în prezent cele mai mari costuri de producție dintre producătorii majori locali, în primul rând din cauza sumelor enorme pe care trebuie să le plătească pe certificate CO2, are șansa de a și beneficia de pe urma acestor certificate pentru a-și înnoi parcul de producție.
Scumpirea gazelor pe piețele angro este "dirijată de către Federația Rusă", în timp ce, în ceea ce privește energia electrică, creșterea de preț are drept principală cauză avansul masiv al cotațiilor certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, susține ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Producătorul de energie pe cărbune Complexul Energetic Oltenia (CEO), controlat de stat prin Ministerul Energiei, cu cele mai mari costuri de producție dintre producătorii majori locali, în primul rând din cauza sumelor enorme pe care trebuie să le plătească pe certificate CO2, și-a înjumătățit pierderile în primul semestru al anului, față de perioada similară din 2020.