Guvernul susține introducerea cotei reduse de 5% a TVA, începând de anul viitor, și pentru vânzarea de cărți, manuale, ziare și reviste în format electronic, nu doar pentru comercializarea celor tipărite, ca în prezent.
Guvernul a aprobat în ședința de ieri un proiect de hotărâre care aduce unele clarificări în ce privește legislația referitoare la aplicarea TVA în cazul vânzărilor de bunuri la distanță și anumite livrări interne de bunuri. Totodată introduce și unele excepții privind rambursarea TVA și precizări privind obligația persoanelor impozabile care, prin utilizarea unei interfețe electronice, facilitează livrarea de bunuri sau prestarea de servicii către o persoană neimpozabilă din Uniunea Europeană, de a ține registre cu informații referitoare la operațiunile facilitate.
Guvernul a adoptat astăzi un proiect de modificare a Codului Fiscal care prevede schimbări importante, printre care abrogarea modificării privind deducerea integrală a ajustărilor pentru deprecierea creanțelor, care ar fi urmat să intre în vigoare de la 1 ianuarie anul următor, simplificarea modului de calcul al impozitului pe clădiri în cazul clădirilor cu destinație mixtă (inclusiv economică) aflate în proprietatea persoanelor fizice.
Ministerul Finanțelor a publicat vineri seara un proiect de modificare a Codului Fiscal care prevede schimbări importante, printre care abrogarea modificării privind deducerea integrală a ajustărilor pentru deprecierea creanțelor, care ar fi urmat să intre în vigoare de la 1 ianuarie anul următor, simplificarea modului de calcul al impozitului pe clădiri în cazul clădirilor cu destinație mixtă (inclusiv economică) aflate în proprietatea persoanelor fizice.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de hotărâre de guvern pentru a aduce o serie de clarificări în ce privește legislația referitoare la aplicarea TVA în cazul vânzărilor de bunuri la distanță și anumite livrări interne de bunuri. Totodată sunt propuse și unele excepții privind rambursarea TVA și precizări privind obligația persoanelor impozabile care, prin utilizarea unei interfețe electronice, facilitează livrarea de bunuri sau prestarea de servicii către o persoană neimpozabilă din Uniunea Europeană, de a ține registre cu informații referitoare la operațiunile facilitate.
Meteorologii anunță, duminică, instabilitate atmosferică, în zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni și local în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei. De la ora 12.00 până la ora 23.00 î zonele vizate va fi cod galben.
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în 15 județe, până la ora 22.00, transmite News.ro.
Actuala putere propune aplicarea, în premieră pentru legislația fiscală din România, a unui sistem cu două cote diferite de TVA pentru o singură tranzacție imobiliară. Astfel, dacă prețul locuinței cumpărate trece de 450.000 de lei, cota redusă de 5% a TVA se va aplica până la acest prag, iar cota standard de 19% a TVA se va aplica asupra a ceea ce depășește 450.000 lei, relevă date analizate de Profit.ro.
Meteorologii au emis o avertizare cod galben și cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică, până sâmbătă seară. Sunt vizate în total 32 de județe, dar și Capitala.
Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică un cod portocaliu de ploi abundente valabil până la ora 23:00 în județele Constanța și Tulcea. De asemenea, va fi cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și intensificări ale vântului și în București.
Hidrologii anunță că, până sâmbătă după-amiază, sunt posibile inundații locale și creșteri rapide de debite și niveluri pe râurile din bazinele Biruința, Valea Urlichioaia și în zona de litoral a localităților Tuzla și Eforie, din județul Constanța, fiind emisă o avertizare Cod portocaliu. De altfel, DN 39 este inundat, în localitatea Tuzla, pe sensul spre Mangalia, circulația desfășurându-se alternativ, pe celălalt fir.
Cota redusă de 5% a TVA se va aplica, începând de anul viitor, și pentru vânzarea de cărți, manuale, ziare și reviste în format electronic, inclusiv audio, nu doar pentru comercializarea celor tipărite, prevede un proiect legislativ al actualei puteri.
Legislația fiscală, respectiv Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, va stipula în mod clar obligația autorităților de a interpreta prevederile ambigue în favoarea contribuabilului, adică de a aplica principiul in dubio contra fiscum.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat realizarea unui Cod al urbanismului, care va simplifica accesul la partea de avizare pentru o investiție, precizând că nu este normal ca pentru o casă de locuit să fie necesare aceleași avize ca pentru un dezvoltator imobiliar care face două blocuri cu 100 de apartamente.
Testul de verificare a cunoștințelor regulilor de circulație, care permite redobândirea mai repede a permisului de conducere, ar putea fi susținut oriunde pe teritoriul României, potrivit unui proiect legislativ.
Ministerul de Interne vrea să modifice Codul Rutier astfel încât sâ limiteze la 30 km/h viteza cu care circulă bicicliștii și să amendeze pietonii care folosesc telefonul mobil în timp ce traversează strada, afirmând că „convorbirile palpitante” la mobil distrag atenția pietonului.
Incitarea publicului la violență împotriva unei persoane, nu doar împotriva unei categorii de persoane, pe motiv de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Meteorologii anunță ninsori în întreaga țară, până joi dimineață, iar pentru București și 14 județe a fost emis cod galben, cantitățile de precipitații fiind însemnate. Vremea va fi deosebit de rece miercuri și joi, mai precizează meteorologii.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineață, coduri galbene nowcasting de vânt puternic, valabile pentru patru județe ale țării.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de ninsori moderate cantitativ și viscol, ce vizează 16 județe, până sâmbătă dimineața, precum și o informare de răcire accentuată a vremii, valabilă în majoritatea regiunilor.
Guvernul discută un proiect de ordonanță de urgență al Finanțelor care aduce o serie de clarificări legislației fiscale, printre care clarificarea unor prevederi care afectează schimburile comerciale cu Turcia, corelări necesare pentru aplicarea plafonului majorat la 4,5 milioane lei pentru aplicarea sistemului TVA la încasare, dar și reformulări la Legea contabilității și prevederi noi care stabilesc condițiile în care informațiile cuprinse în situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale existente în baza de date a Ministerului Finanțelor pot fi transmise în baza unor protocoale de colaborare, precum și sancțiuni noi aplicabile pentru nerespectarea termenului de depunere a situațiilor anuale însoțite de documentația aferentă, la Ministerul Finanțelor. Proiectul ar urma să fie discutat azi în ședința Guvernului și poate fi citit integral mai jos.
Legislația fiscală, respectiv Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, va stipula în mod clar obligația autorităților de a interpreta prevederile ambigue în favoarea contribuabilului, adică de a aplica principiul in dubio contra fiscum.
Incitarea publicului la violență împotriva unei persoane, nu doar împotriva unei categorii de persoane, pe motivul apartenenței la acel grup, va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Ministerul Finațelor a decis, în urma consultărilor cu mediul de afaceri, să aducă o serie de modificări și completări la Codul Fiscal și Legea contabilității, noile reglementări vizând regimul deducerilor, al TVA, ticehetelor cadou, dar și termenul de depunere a declarației de venit sau baza de calcul pentru contribuțiile sociale în anumite cazuri.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care ar urma să clarifice transpunere în legislația națională a unei recomandări UE, care afectează de la 1 ianuarie 2021 importurile din Turcia, unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României. Proiectul a fost inițiat după ce ambasadorul Turciei, Füsun Aramaz, s-a întâlnit recent cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Trebuie menționat că România, potrivit Ministerului Finanțelor, pare a fi singurul stat UE în situația de a aplica acest tratament fiscal restrictiv importurilor din Turcia.