În ultimii șapte ani numărul companiilor de pe piața produselor de larg consum din România a scăzut cu 17% din cauza apariției unui fenomen de polarizare, ce a dus la dispariției clasei de mijloc din rândul companiilor, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, directorul general al Coface Credit Management Services, Iancu Guda, care a prezentat concluziile studiului “Analiza industriei bunurilor de larg consum cu viteză de circulație mare (FMCG)” realizat de compania internațională de asigurări de credit Coface și firma de consultanță și audit EY, în parteneriat cu Academia de Studii Economice (ASE).
“Depinde de dumneavoastră să-l faceți conștient pe antreprenorul și consumatorul român de costurile asociate de unele demersuri populiste”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la conferința “Risc de țară 2016”, organizată de agenția de rating Coface. În ziua în care Parlamentul a votat legea conversiei creditelor în franci elvețieni, șeful BNR a arătat că agențiile de rating au “o responsabilitate enormă” în a explica și omului obișnuit cum măsuri care subminează instituția contractului pot ajunge să-l afecteze și pe el, nu doar noțiunea abstractă a “riscului de țară”.
România are 63 de companii prezente în Coface Top 500 CEE, cu patru mai multe față de ediția anterioară, însă deocamdată este departe de ocupantele podiumului: Polonia (167 de companii), Republica Cehă (71 de companii) și Ungaria (69 de companii).
Măsurile radicale aplicate de către Guvernul turc care au urmat tentativei de lovitură de stat se vor reflecta asupra României doar pe plan comercial, prin temperarea exporturilor românești orientate către Turcia, în condițiile în care aceasta este principala țară de destinație a exporturilor locale dintre țările non-UE, a declarat Iancu Guda, Services Director Coface Romania CMS.
Aproape 4.300 de companii au intrat în insolvență în primul semestru al anului, cu 25% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, nume sonore se regăsesc printre primele 10 cele mai mari insolvențe înregistrate în primele șase luni, companii ale căror afaceri cumulate ajung la un miliard de euro, arată un studiu al Coface.
Coface a anunțat îmbunătățirea calificativului privind riscul de țară pentru patru state din Europa Centrală și de Est (CEE): România, Slovenia, Letonia și Lituania. În cazul României, avertizează însă că revenirea de la B la A4 trebuie să fie prudentă fiindcă este ”un A4 extrem de fragil”.
Impactul indirect pe termen mediu și lung al Brexit este foarte greu de anticipat, dar impactul direct pe termen scurt pentru România este limitat, având în vedere că tranzacțiile comerciale și financiare cu Marea Britanie și investițiile acesteia sunt reduse, arată o analiză a Coface, companie specializată în recuperarea de creanțe și asigurări de credit comercial.
Furnizorul de curent electric și gaze naturale E.ON Energie a atribuit firmei Coface Romania, la jumătatea acestei luni, un contract în valoare de peste 3,29 milioane lei (3,95 milioane lei cu tot cu TVA) de prestări de servicii de recupare amiabilă și în instanță a creanțelor companiei energetice, serviciile respective putând fi și subcontractate de compania câștigătoare.
Coface România are un nou director general, Eugen Anicescu, managing director al diviziei de asigurări a companiei. El preia poziția deținută până în martie de Constantin Coman, care a fost numit în conducerea Coface la Paris.
Companiile de transport rutier de mărfuri înregistrează venituri în creștere, însă jumătate dintre acestea raportează profituri mai mici și pierderi, arată rezultatele unui studiu realizat de Coface, companie specializată în recuperarea de creanțe și asigurări de credit comercial.
Analiștii Coface, companie specializată în recuperarea de creanțe și asigurări de credit comercial, estimează că România va înregistra un avans al economiei de 4,2%, în condițiile în care aportul agriculturii ar fi zero, în creștere de la 3,9% cât apreciază că a avut în 2015.
O treime dintre firmele din sectorul lucrărilor de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale care au depus declarațiile pentru anul 2014 nu au desfășurat în realitate nicio activitate, iar aproape jumătate au o cifră de afaceri mai mică de 100.000 de euro.
Scăderea consumului de vin în Europa, la care se adaugă și popularitatea acestei băuturi alcoolice pe piața chineză, sunt factorii care vor determina ca Asia să devină, până în 2027, continentul cu cel mai mare consum de vin, potrivit estimărilor Coface, companie specializată în recuperarea de creanțe și asigurări de credit comercial.
Dacă în urmă cu doi ani erau înregistrate 555 de companii a căror cifră de afaceri anuală a depășit un milion de euro, în 2014 numărul acestora a crescut până la 636. Acest segment reprezintă aproximativ 9% din totalul firmelor active, dar generează aproximativ 72% din veniturile înregistrate la nivelul întregului sector de cultivare a cerealelor, arată un studiu realizat de Coface, companie specializată în recuperarea de creanțe și asigurări de credit comercial.
Doar două din zece companii din România au un risc scăzut de intrare în insolvență și numai 5% din firmele care intră în insolvență vor să se reorganizeze și au un plan, iar dintre acestea doar jumătate reușesc, potrivit firmei de consultanță Coface.
Scăderea semnificativă (cu 53%) a numărului de insolvențe în primele nouă luni este relevantă doar din punct de vedere statistic, întrucât au crescut ușor insolvențele în rândul companiilor mari, astfel că numărul locurilor de muncă pierdute, precum și impactul financiar negativ sunt în urcare, potrivit Coface România.
România înregistra la sfârșitul anului trecut cel mai ridicat număr de insolvențe raportat la 1.000 de companii active, respectiv 45, de aproape 4 ori mai mare decât cel consemnat la nivel regional. În același clasament, Polonia ocupă ultima poziție, cu 0,5 insolvențe la 1.000 de companii, respectiv o incidență a acestui fenomen de aproape 90 de ori mai mică față de nivelul înregistrat în România, potrivit Coface.
Economia României va avansa cu 3,3% în 2015, după ce anul trecut creșterea a încetinit la 2,8%,avansul din acest an fiind susținut în special de consumul intern, pe fondul relaxării politicilor fiscale, potrivit estimărilor Coface.
România ocupă locul patru, după Polonia, Ungaria și Cehia, în funcție de numărul companiilor prezente în topul celor mai mari 500 de companii din Europa Centrală și de Est - Coface CEE Top 500.