BlackBerry a încheiat un acord de colaborare cu Ford Motor, prima colaborare directă a companiei canadiene cu un producător din industria auto, informează Reuters și CNBC.
Airbus și grupul german Siemens vor lucra împreună la dezvoltarea unei tehnologii electrice pentru industria aeronautică, au anunțat joi cele două companii, care estimează că primul avion de pasageri cu propulsie hibridă ar putea fi lansat până în anul 2030, scrie MarketWatch.
Facebook intenționează să lanseze în câteva luni o nouă versiune a rețelei de socializare, Facebook at Work, dedicată colaborării în scopuri profesionale, aceasta fiind deja testată în ultimul an, potrivit unui oficial al companiei, transmite Reuters.
Aradul este orașul din afara Ungariei cel mai expus în mod potențial la emisiile radioactive ale celor două noi reactoare pe care țara vecină vrea să le construiască, în colaborare cu Rusia, la centrala sa atomoelectrică de la Paks. Totuși, potrivit părții ungare, nivelul respectivelor emisii se va încadra în limitele maxime de siguranță tolerate de reglementările în vigoare chiar și în cazul în care se vor depăși valorile proiectate.