Schimburile comerciale dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană s-au prăbușit în primul trimestru din 2021, după Brexit, arată datele publicate de Oficiul Național de Statistică (ONS), transmit MarketWatch și Sky News.
Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) acordă un împrumut de 10 milioane euro către Garanti BBVA Consumer Finance, pentru a finanța îmbunătățirile energetice și eficientizarea consumului de resurse al clădirilor rezidențiale din România.
Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) a semnat o facilitate de leasing de 20 milioane de euro cu Garanti BBVA Leasing, fonduri destinate finanțării întreprinderilor mici și mijlocii din România.
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), în termeni nominali, a crescut în primul trimestru al anului față de perioada similară din 2020, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 5,6%, respectiv cu 3,6%, a anunțat Institutul Național de Statistică (INS).
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege de ratificare a Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar, aprobat și trimis în Parlament de Executivul Cîțu luna trecută. Documentul a fost semnat în septembrie anul trecut la București de miniștrii Apărării ai celor două state și prevede cooperarea dintre părți în domeniile achiziției, producției, furnizării, reparării și modernizării de armament și tehnică militară.
Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță că au fost luat măsuri la nivel național pentru a preveni răspândirea virusului gripei aviare, după confirmarea acestuia la o fermă de păsări din Ungheni (Mureș). Astfel, se suspendă comerțul ambulant cu păsări, dar și activitățile comerciale cu păsări vii prin intermediari. Comercializarea va fi făcută doar de către fermele comerciale autorizate, cu păsări a căror stare de sănătate este atestată.
Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB), cu România printre acționari, a acordat un împrumut de 15 milioane de euro destinat sprijinirii proiectului Midia Gas Development (MGD) din Marea Neagră, dezvoltat de Black Sea Oil & Gas împreună cu Petro Ventures Resources și Gas Plus Dacia.
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut față de luna precedentă atât ca serie brută cu 13,3%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 2,3%, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Cumpărătorii din întreaga lume ar urma să își majoreze cu 20% achizițiile făcute online în 2021, potrivit unui studiu publicat de Adobe, ceea ce ar urma să pună și mai multă presiune pe lanțurile de aprovizionare, care și așa se chinuie să facă față creșterii explozive a cererii, transmite Reuters.
Marii comercianți vor trebui să respecte termene și condiiți mai stricte în relația cu furnizorii de produse, în baza unui proiect legislativ care își propune implementarea Directivei Europene privind practicile comerciale neloiale. Astfel, marile lanțuri de retail vor trebui să respecte diferite condiții, precum neîncasarea de la furnizor de taxe și servicii, altele decât cele legate de actul comercial, termene de preaviz pentru anularea unei comenzi și delistarea produselor, precum și o serie de alte reguli menite a asigura un tratament corect furnizorului, potrivit proiectului adoptat luni de Senat și prezentat anterior de Profit.ro.
Marii comercianți vor trebui să respecte termene și condiiți mai stricte în relația cu furnizorii de produse, în baza unui proiect care își propune implementarea Directivei Europene privind practicile comerciale neloiale. Astfel, marile lanțuri de retail vor trebui să respecte diferite condiții, precum neîncasarea de la furnizor de taxe și servicii, altele decât cele legate de actul comercial, termene de preaviz pentru anularea unei comenzi și delistarea produselor, precum și o serie de alte reguli menite a asigura un tratament corect furnizorului, relevă date analizate de Profit.ro.
Vânzările Carrefour în România au scăzut în primul trimestru, după un avans ușor înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut, însă grupul francez susține că a supraperformat pieței, pe fondul vânzărilor robuste din hipermarketuri și din online, segmente pe care își afirmă poziția dominantă.
În primele două luni ale acestui an, retailul modern internațional a atins o creștere de 6,3% față de aceeași perioadă din 2020, perioadă aflată în afara pandemiei.
Trei executivi importanți vor părăsi Shopify în iunie, respectiv Brittany Forsyth (Chief Talent Officer), Joe Frasca (Chief Legal Officer) și Jean-Michel Lemieux (Chief Technology Officer).
Comisia Europeană a solicitat autorităților române explicații cu privire la proiectul de lege prin care dreptul de proprietate asupra terenurilor Romexpo ar fi transmis în mod gratuit Camerei de Comerț și Industrie a României, care le deține acum doar în folosință gratuită. Bruxelles-ul întreabă autoritățile de ce folosința gratuită a terenului, pentru o perioadă de 49 ani, acordată în anul 2004, nu ar constitui deja ajutor de stat. Mai mult, Comisia arată că noua lege prevede atribuții clare pentru CCIR în sensul de întreprindere și implicare în proiecte de afaceri.
După ce a purtat cu modestie povara economiei mondiale după cel de-al doilea război mondial, umilul palet de lemn începe în sfârșit să primească respectul pe care îl merită, transmite Bloomberg.
Ministerul Finanțelor se pregătește să introducă modificări semnificative privind vânzarea de bunuri și servicii la distanță, pentru transpunerea unor directive europene în această privință. Modificările țintesc în principal TVA și includ prevederi cum ar fi facilități pentru operatorii economici, de exemplu eliminarea facturii pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanță, un mecanism special pentru declararea și plata TVA la import aplicabil atunci când nu se utilizează regimul de import. Potrivit Ministerului Finanțelor, firmele vor avea costuri mult mai reduse în ce privește comerțul transfrontalier și proceduri mai simple.
Executivul a aprobat în ședința de miercuri și a trimis Parlamentului proiectul de Lege de ratificare a Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar. Acesta a fost semnat în septembrie anul trecut la București de miniștrii Apărării ai celor două state și prevede cooperarea dintre părți în domeniile achiziției, producției, furnizării, reparării și modernizării de armament și tehnică militară.
Președintele Iohannis a retrimis Parlamentului spre reexaminare proiectul de lege prin care dreptul de proprietate asupra terenurilor Romexpo ar fi transmis în mod gratuit Camerei de Comerț și Industrie a României, care le deține acum doar în folosință gratuită. Măsura a fost prevăzută într-un proiect de lege inițiat de PMP, dar susținut atât de PSD, cât și de PNL.
Accelerat de pandemie, sectorul de e-commerce din România a fost estimat la 5,6 miliarde de euro în 2020, cu 30% mai mult decât în 2019, relevă date publicate de GpeC și ARMO (Asociația Română a Magazinelor Online). Potrivit Ralucăi Radu, country manager Answear.ro, sectorul de e-commerce va crește cu cel puțin 30% și in acest an.
În 2020, comerțul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene a fost puternic afectat de pandemia de coronavirus (COVID-19), fiind înregistrate scăderi semnificativ atât la exporturi (9,4%) cât și importuri (11,6%), comparativ cu 2019, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata, un indicator al afacerilor dintre firmele din sectorul de comerț, a crescut în ianuarie 2021 cu 5,4%, serie brută, față de aceeași lună a anului anterior, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Școlile, grădinițele și magazinele neesențiale sunt închise în Ungaria începând de luni, odată cu intrarea în vigoare a noilor restricții instituite pentru a frâna ceea ce autoritățile de la Budapesta consideră a fi al treilea val al pandemiei de COVID-19, relatează agenția EFE.
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut în luna ianuarie a acestui an față de luna precedentă atât ca serie brută cu 22,3%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 3,2%, a anunțat joi Institutul Național de Statistică (INS).
Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB), cu România printre acționari, a atras 85 milioane de dolari din vânzarea primelor sale obligațiuni “verzi”.