Plenul Consiliului Concurenței va fi majorat de la 7 la 9 membri, care vor fi numiți prin hotărâre a Parlamentului, iar președintele va numi doar un vicepreședinte al Consiliului, asemenea prrim-ministrului, restul membrilor urmând a fi numiți de partidele parlamentare, conform unui proiect de lege inițiat de PSD în 2018, adoptat luna trecută de Parlament pentru a doua oară, și promulgat acum de șeful statului.
Stabilirea salariului minim este o procedură delicată, care are drept obiectiv realizarea unui echilibru între obiective care uneori sunt opuse și, de aceea, sfaturile experților îi pot ajuta pe decidenți în acest proces, se arată într-un capitol separat al analizei aprofundate privind dezechilibrele macroeconomice ale României, publicată luni de Comisia Europeană.
În pofida unor îmbunătățiri, România se confruntă încă cu vulnerabilități legate de deficitul fiscal și de cont curent. Creșterile salariului minim au alimentat și creșterea generală a salariilor, cu potențiale consecințe negative asupra persistenței inflației și asupra balanței externe, se arată într-o analiză a Comisiei Europene.
Comisia Europeană a pregătit o propunere de majorare a taxelor pentru cerealele, semințele oleaginoase și produsele derivate din Rusia și Belarus și va anunța măsurile vineri, a declarat joi șefa executivului european, Ursula von der Leyen, relatează Reuters.
Premierul Marcel Ciolacu spune că există un dialog cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a găsi soluțiile cele mai bune, întrebat despre faptul că cei de la CE consideră că impozitarea microîntreprinderilor este mult prea lejeră. „Cu adevărat, dacă nu ajungem la un acord România riscă să piardă 500 de milioane euro pentru neîndeplinirea jalonului 206”, a adăugat Ciolacu. „Cred că urmează să avem o discuție publică și să avem cu cei afectați. Nu susțin modificarea”, a mai spus șeful Guvernului.
Condiționat de acceptarea cererii pentru a treia plată din PNRR, premierul Ciolacu a propus reprezentanților Comisiei Europene externalizarea procesului de selecție a managerilor companiilor de stat. Prim-ministrul a sugerat ca BERD să desemneze o firmă care să organizeze această selecție, după ce Comisia a condiționat în recentele discuții cu Guvernul întârzierea implementării managementului corporativ la societățile de stat și plafonul ridicat la microîntreprinderi.
Plafonul de venituri anuale în care o firmă trebuie să se încadreze pentru a putea beneficia de impozitare în regim de microîntreprindere va rămâne în discuție între experții Comisiei Europene și cei ai României, ca parte a evaluării cererii de plată numărul trei din PNRR. Potrivit informațiilor Profit.ro, reprezentanții Comisiei au adoptat o poziție rigidă în privința reducerii plafonului, aflat la 500.000 de euro, în timp ce Guvernul nu dorește să adopte o astfel de măsură în prezent.
Celine Gauer, șefa structurii Comisiei Europene care monitorizează gestionarea PNRR la nivelul UE, a venit cu o serie de avertismente pentru România, atât în ceea ce privește modul cum implementează planul, dar și în ceea ce privește evoluția economică.
Ministerul Finanțelor va discuta la începutul săptămânii următoare cu reprezentanți ai Comisiei Europene (SG Recovery) situația fiscală a României, printre măsurile care vor fi analizate urmând să se numere și cele vizând regimul microîntreprinderilor, a declarat un reprezentant al Ministerului Finanțelor. Pe masă se va afla și pragul pentru microîntreprinderi, pentru care au fost deja discuții privind reducerea de la 500.000 de euro în prezent la 100.000 de euro. Limitarea ariei de aplicabilitate a regimului de microîntreprindere (impozitare pe venit) este prevăzută în PNRR.
Plenul Consiliului Concurenței va fi majorat de la 7 la 9 membri, care vor fi numiți prin hotărâre a Parlamentului, iar președintele va numi doar un vicepreședinte al Consiliului, asemenea prrim-ministrului, restul membrilor urmând a fi numiți de partidele parlamentare, conform unui proiect de lege inițiat de PSD în 2018 și adoptat acum, pentru a doua oară decizional, de către senatori.
Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, anunță că România a primit, în ultimii ani, aproximativ 12 miliarde de euro pentru infrastructura de transport, fonduri europene alocate din diverse surse, de la apeluri de proiecte până la PNRR. Toate proiectele finanțate din fonduri europene sunt monitorizate, subliniază comisarul.
După ce Apple a decis să închidă contul de dezvoltator prin care Epic urma să lanseze un magazin de jocuri pentru iOS, Comisia Europeană a anunțat că va face verificări în acest caz.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va propune în următoarele săptămâni promovarea achizițiilor militare comune, în cadrul primei strategii industriale comunitare de apărare, similare cu cele realizate pentru cumpărarea de vaccinuri anticoronavirus sau de gaze naturale pentru a reduce dependența față de Rusia, informează EFE.
Ajutorul de stat pentru Tarom ar putea fi aprobat în această primăvară, în contextul în care se pare că există un proiect solid la companie, a declarat la Bruxelles comisarul european pentru transporturi Adina Vălean.
Comisia Europeană va prezenta o propunere de strategie în domeniul industriei de apărare în trei săptămâni și va deschide, de asemenea, un birou de inovare în domeniul apărării în Ucraina, a declarat sâmbătă președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, transmite Reuters.
Comisia Europeană a concluzionat că planul de restructurare a companiei aeriene Blue Air nu a fost în măsură să restabilească viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene, fiind, așadar, incompatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat, iar România trebuie să recupereze acum de la Blue Air un ajutor de stat ilegal în valoare de aproximativ 33,84 milioane de euro (163,8 milioane lei), se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Comisia Europeană a revizuit în scădere estimarea referitoare la avansul economiei românești în acest an, de la 3,1% la 2,9%.
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, care deține supermarketurile Mega Image, anunță că se așteaptă să finalizeze preluarea lanțului Profi, în a doua jumătate a anului, operațiunea urmând să dubleze dimensiunea operațiunilor sale din România.
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, care deține supermarketurile Mega Image și care ar urma să preia lanțul Profi, devenind cel mai mare retailer alimentar de pe piața locală, a demarat un amplu proces de reamenajare și modernizare a magazinelor și depozitelor din România care a atins deja o investiție de 25 de milioane de euro.
Comisia Europeană a propus reînnoirea suspendării taxelor la import și a contingentelor pentru exporturile ucrainene către UE pentru încă un an, consolidând în același timp protecția produselor agricole sensibile din Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Comisia Europeană a anunțat că are în vedere adoptarea unei noi derogări de la regulile referitoare la terenul nelucrat prevăzute în Politica Agricolă Comună (PAC), care sunt criticate vehement de fermierii care protestează în întreaga Europă, informează AFP.
Una din problemele legate de PNRR este legată de viziunea față de microintrepinderi.
Ministerul Finanțelor analizează situația eFactură și ia în calcul o potențială amânare a termenului de la care încep să fie aplicate sancțiuni pentru neraportarea și în sistemul eFactură a facturilor emise, în termenul de 5 zile stabilit, a declarat, pentru Profit.ro, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Sancțiunile sunt acum suspendate până la 1 aprilie. În sistemul eFactură sunt raportate în prezent aproximativ o treime din numărul total de facturi la care estimează autoritățile că trebuie să se ajungă, dacă raportează toți cei care au obligația.
Comisia Europeană a adoptat noi standarde minime de igienă pentru materialele și produsele care intră în contact cu apa potabilă, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, care deține supermarketurile Mega Image și care ar urma să preia lanțul Profi, devenind cel mai mare retailer alimentar de pe piața locală, a solicitat direct Comisiei Europene avizarea tranzacției, dată fiind dimensiunea ei, dar Consilliul Concurenței a cerut ca avizarea să aparțină statului român.