UNIQA Asigurari a notificat brokerii că, începând cu 1 octombrie, comisionul pe care îl va achita compania pentru intermedierea polițelor RCA va fi de 1%, de la un nivel mediu de 11-12% practicat în piață. Anterior, compania a anunțat că vrea sa iasa din piața RCA și, în acest context, a depus deja către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) o cerere privind retragerea licenței RCA.
Clienților afectați de practica Raiffeisen Bank de creștere a dobânzilor la creditele restructurate nu li s-a reparat prejudiciul timp de mai mult de un an și jumătate, deși a existat o hotărâre definitivă împotriva băncii emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat, sâmbătă, directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a amendat cu 100.000 de lei Raiffeisen Bank România pentru că banca nu a pus în aplicare o decizie a instanței de anul trecut privind practicile comerciale incorecte în privința restructurării creditelor.
Asociația pentru protecția consumatorilor Credere susține că Raiffeisen Bank ar trebui să restituie sume încasate în plus de la 14.000 de clienți, după ce banca cu capital austriac a restructurat creditele prin includerea comisionului de administrare în dobândă, după cum arată o deciziile mai multor instanțe, cea mai recentă venind de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Banca spune că va restitui clienților eventualele sume încasate în plus.
Furnizorii de servicii de plasare stabiliți pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, care desfășoară pe teritoriul României activități de mediere și plasare a forței de muncă, vor trebui să respecte aceleași obligații prevăzute pentru agenții de plasare a forței de muncă români, respectiv efectuarea în mod gratuit a activității de mediere a cetățenilor români în vederea angajării în străinătate, inclusiv încheierea, cu solicitanții locurilor de muncă, a contractelor de mediere în formă scrisă și în limba română. Și agenții autohtoni vor trebui să respecte noi condiții, precum organizarea transportului în cazul grupurilor mai mari de 10 persoane.
Dezvoltatorii de aplicații pentru Android vor plăti un comision de 15%, în loc de 30%, pentru primul milion de dolari câștigat într-un an.
În funcție de veniturile anuale, unii dezvoltatori de aplicații pentru iPhone și iPad vor plăti către Apple un comision cu 50% mai mic decât cel de până acum.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Rompetrol Downstream SRL preia dreptul de folosință asupra a nouă stații de distribuție carburanți aparținȃnd grupului Comision Trade.
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Rompetrol Downstream SRL intenționează să preia dreptul de folosință asupra a nouă stații de distribuție carburanți aparținȃnd grupului Comision Trade.
Banca Transilvania va reduce ratele debitorilor cu credite în franci elvețieni preluați de la Bancpost prin eliminarea comisionului de administrare din contracte, informează asociația Credere, care a negociat cu banca această măsură.
Raiffeisen Bank a redus temporar la zero, In perioada 17 martie - 30 aprilie, comisioanele aferente incasarilor prin card la POS si e-commerce, pentru comercianții si institutiile publice, măsură care nu a a mai fost anunțată până acum de altă bancă. La comercianți, Raiffeisen are instalate circa 19.300 de terminale electronice de plată EPOS.
ING Bank nu mai crește comisionul pe care întreprinderile micro și cele mici și mijlocii îl plătesc pentru încasarea plăților prin terminale de plată cu cardul începând cu 1 aprilie.
ING Bank crește comisionul pe care întreprinderile micro și cele mici și mijlocii îl plătesc pentru încasarea plăților prin terminale de plată cu cardul începând cu 1 aprilie.
Compania Națională Poșta Română va avea și în 2020 un comision de 1,1% pentru disttribuția pensiilor, a decis luni Guvernul, printr-un amendament la proiectul legii asigurărilor sociale de stat, pe care își angajează răspunderea în Parlament.
România și celelalte state membre UE care nu fac parte din zona euro beneficiază, începând de astăzi, de plăți transfrontaliere în euro mai ieftine, odată cu intrarea în vigoare a noilor norme privind comisioanele pentru plățile transfrontaliere intra-UE.
ING Bank va introduce opțiunea de retragere numerar de la ATM fără card, printr-un cod generat în aplicația de internet banking, și va modifica o serie de comisioane începând cu 15 decembrie. Taxele pentru plățile și retragerile în euro vor fi scăzute la nivelul celor în lei, dar vor crește comisioanele pentru cei care nu-și încasează veniturile în mod constant prin bancă.
Omul de afaceri clujean Răzvan Cuc, proprietarul master francizei de agenții imobiliare RE/MAX în România, încearcă să-și atragă în rețea tot mai mulți antreprenori cu promisiunea unor marje de profit peste cele oferite de sectorul de retail. În paralel, el se gândește de pe acum la un „exit“ din această afacere, însă nu se așteaptă la o vânzare mai devreme de cinci ani.
Banca Comercială Română, care are peste 3 milioane de clienți, majorează comisioanele de retragere și procesare tranzacții la ghișeu sau prin telefon, încercând să descurajeze clienții să apeleze la operațiunile care implică angajații băncii și să-i împingă către platforma de internet banking George. Totodată, banca majorează și comisioanele de administrare ale conturilor curente pentru clienții care nu încasează venituri regulate și scoate din ofertă extrasele de cont trimise prin poștă.
Administratorii celor 7 fonduri de pensii private administrate privat (Pilonul 2) vor aplica lunar un comision cuprins 0,02% și 0,07% din activul net, care va fi influențat atât de rata de rentabilitate a fiecărui fond pentru ultimele 24 luni, cât și de rata inflației. Până la finele anului 2018, când Guvernul a diminuat comisioanele administratorilor pensiilor private și a introdus posibilitatea retragerii anticipate, legislația stabilea că administratorii pot aplica un comision prin deducerea unui cuantum din contribuțiile plătite, dar nu mai mult de 2,5% din suma virată în contul fiecărui participant, respectiv prin deducerea unui procent din activul net total al fondului de pensii administrat privat, dar nu mai mult de 0,05% pe lună.
În cazul anulării unui zbor, compania aeriană trebuie să ramburseze și comisioanele percepute de intermediari cu ocazia achiziționării biletelor, cum este cazul site-urilor online de profil, în măsura în care compania aeriană a avut cunoștință de acestea.
Un client Cetelem IFN, unul dintre cei mai mari jucători pe piața furnizorilor de credite de consum, a obținut în instanță restituirea sumei de 5.130 lei,apreciată ca încasată abuziv de companie cu titlul de comision, precum și dobânda legală, calculată de la data încasării fiecărui comision lunar și până la cea a restituirii. În plus, compania a fost obligată să plătească reclamantului 1.190 lei, reprezentând onorariu de avocat. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 a fost atacată cu apel de Cetelem IFN.
NN Pensii, cel mai mare jucător de profil, a decis să diminueze cu o treime, la 1,7%, comisionul de administrare aplicat contribuțiilor celor 1,96 milioane de participanți la fondul de pensii private obligatorii (Pilonul II).
Comisia Europeană a propus, miercuri, scăderea costurilor plăților transfrontaliere în euro la nivelul întregii Uniuni, după modelul aplicat în cazul rezidenților și companiilor din zona euro.
Profiturile și comisioanele practicate de băncile din România sunt mai mari decât în alte state din Uniunea Europeană, iar concurența nu prea funcționează, a declarat joi pentru News.ro Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, care adaugă că a prezentat în Parlament mai multe soluții pentru a veni în sprijinul consumatorilor.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a amendat CEC Bank pentru că a perceput clienților un comision de retragere numerar pentru cardurile de credit, lucru ce ar încălca legislația în domeniul creditelor. Banca de stat ar trebui să restituie clienților până la 5 milioane de lei. Cele mai multe bănci percep comisioane pentru astfel de tranzacții, unele de câteva procente bune din sumele retrase, taxele fiind mult mai mari decât în cazul cardurilor de debit.