Proiectul ar urma să debuteze anul acesta și să se finalizeze în 2023, estimându-se că implementarea sa ar reduce pierderile de căldură din rețelele bucureștene de termoficare centralizată cu peste 87% și ar crea economii financiare minime de peste 67 milioane lei pe an, fapt care se va reflecta în reducerea necesarului de subvenții de la bugetul local pentru acoperirea costurilor RADET și menținerea prețului de furnizare a căldurii și apei calde pentru populație.
RADET București, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală controlat de municipalitate, regie autonomă aflată în insolvență și sub spectrul falimentului, a lansat o licitație pentru a achiziționa "lucrări de intervenții de primă urgență" la conductele de apă fierbinte clasice, tur și retur, din cadrul rețelelor de termoficare aflate în exploatarea sa.
Compania Municipală Energetică București a lansat o licitație prin care vizează achiziția de țevi și accesorii preizolate în valoare de 130,05 milioane lei (27,2 milioane euro), fără TVA, potrivit unui anunț publicat pe platforma online SICAP, relatează News.ro.
Electrocentrale Grup și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), ambele controlate integral de Ministerul Energiei, se pregătesc să înregistreze la Registrul Comerțului o companie nouă, Titan Power SA, la care ambele vor fi acționari și care își propune să construiască o nouă centrală în cogenerare de înaltă eficiență în București, în cartierul Titan, pe amplasamentul fostei CET Titan, aflat în proprietatea Electrocentrale Grup.
Potrivit unui document al administratorului judiciar al RADET, Rominsolv, la finalul lunii trecute a avut loc la Guvern o întâlnire între reprezentanții Ministerului Energiei, ai ANAF și ai Primăriei Municipiului București, cu medierea Guvernului. Din minuta întâlnirii "nu reiese în mod neechivoc că părțile exclud varianta falimentului RADET București", se arată în documentul citat.
În toamna anului trecut, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, anunța demararea lucrărilor la proiectul de modernizare și extindere a pieței Berceni - Sudului, investiție estimată la peste 35 milioane lei și care include construcția unei parcări cu 400 de locuri. Cel puțin la nivelul finalului anului 2017, și Băneasa Investments a lui Popoviciu avea în vedere un "plan de investiții și măsuri pentru reabilitarea și valorificarea complexului comercial BIG Berceni, în vederea măririi potențialului comercial al acestuia".
Comitetul creditorilor ELCEN, format din ANAF, Distrigaz Sud Rețele din grupul Engie, Transgaz și Alpha Bank, a decis "aprobarea inițierii de către Sierra Quadrant Filiala București SPRL a demersurilor pentru solicitarea de oferte de servicii juridice în vederea demarării procedurilor de recuperare de la Primăria Municipiului București a sumelor datorate Electrocentrale București SA".
Potrivit propriilor sale estimări, ELCEN are nevoie de investiții totale în valoare de 515 milioane euro în perioada 2017-2030 pentru a putea să continue să funcționeze. Fără investiții, capacitățile de producție ale companiei care, din punct de vedere al legislației de mediu, vor putea fi autorizate să funcționeze după anul 2023, vor putea produce maxim 370 Gcal/h, mult sub necesarul de energie termică prevăzut a fi asigurat de companie, de circa 1.800 Gcal/h.
Serviciul va fi prestat de către Compania Municipală Managementul Traficului București SA, controlată de municipalitate și care este una dintre cele 20 de firme din holdingul Primăriei ale căror hotărâri CGMB de înființare au fost anulate recent de instanța de judecată. Compania intenționează să obțină și profit din ridicarea, transportul și depozitarea mașinilor oprite neregulamentar.
Tribunalul București a decis suspendarea aplicării hotărârii CGMB nr. 721/2018, hotărâre prin care, în octombrie, au fost desființate ALPAB, Administrația Străzilor, Administrația Fondului Imobiliar și cea a Cimitirelor. Decizia a fost luată la solicitarea producătorului de echipamente de semnalizare rutieră Vesta Investment SRL, controlat de omul de afaceri Radu Spirea.
Sindicatul din Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU) București și mai mulți șefi din cadrul Administrației au cerut suspendarea hotărârii CGMB din august prin care gestiunea serviciului public local privind cimitirele și crematoriile a fost delegată Companiei Municipale Cimitire. Sindicatul vrea și anularea hotărârii de înființare a societății, cum s-a întâmplat deja în cazul altor 20 de companii municipale create la inițiativa primarului general Gabriela Firea.
Curtea de Apel București a decis, în recurs, anularea hotărârilor Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de aprobare a înființării unui număr de 20 de companii municipale bucureștene, dintr-un total de 22 care fac parte din holdingul municipal pus pe picioare la inițiativa primarului general Gabriela Firea.
În plus, planul de reorganizare a ELCEN conține mai multe măsuri care prezintă riscul de a fi declarate elemente de ajutor de stat ilegal, cum ar fi chiar asumarea de către Primărie a plății creanței ELCEN asupra RADET sau transferul contra cost al activelor și operațiunilor ELCEN către Compania Municipală Energetica.
Primăria Capitalei a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, că intenționează să cumpere până la sfârșitul anului, prin Compania Municipală Imobiliara București (CMIB), o sută de locuințe de pe piața liberă.
Cea mai mare pierdere, în sumă absolută, a fost înregistrată de Compania Municipală Pază și Securitate București. Cele mai mari pierderi raportat la încasări au fost consemnate la Turistica și Imobiliara.
Se iau în calcul două variante ale proiectului, respectiv se va construi fie o centrală termoelectrică mai mare, cu putere instalată termică de 250 Gcal/h, fie una mai mică, de 50-60 Gcal/h. Dat fiind că terenul se află în zona de protecție a aeroportului Băneasa, este posibil ca Autoritatea Aeronautică Română să nu aprobe prima variantă, care necesită construirea unui coș de fum de 50 de metri.
Planul de reorganizare a ELCEN, cel mai mare producător de energie termică al Capitalei, vital pentru soarta întregului sistem de încălzire centralizată din București, a fost votat astăzi de către creditori, conform surselor Profit.ro, compania scăpând astfel, la acest moment, de spectrul falimentului.
Adunarea creditorilor ELCEN în care va fi supusă la vot aprobarea Planul de reorganizare a celui mai mare producător de energie termică al Capitalei, vital pentru soarta întregului sistem de încălzire centralizată din București, este astăzi. O eventuală oprire a furnizării agentului termic, mai ales în sezonul rece, ar pune în pericol integritatea fizică a 1,2 milioane de locuitori și funcționarea instituțiilor de stat. UPDATE: planul de reorganizare a fost votat de creditori.
Peste un sfert din întreaga masă credală a ELCEN este reprezentant de o creanță a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) din cadrul Fiscului, în sumă de 480,65 milioane lei, garantată cu sechestru pus pe mai multe active vitale ale producătorului de energie termică.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) supune astăzi la vot acordarea de subvenții suplimentare de peste 80 milioane lei către RADET, vitale pentru continuarea funcționării Regiei, aflată într-o situație financiară critică, dar și alocarea a 1,26 miliarde lei Companiei Municipale Energetica, pentru ca aceasta să cumpere o parte din creanțele creditorilor Electrocentrale București (ELCEN).
Proiectul de hotărare de majorare a capitalului Companiei Municipale Energetica București, care va fi supus votului CGMB pe 23 august, pune în practică parțial planul de preluare de către CMEB a activelor și operațiunilor ELCEN, mai puțin alocarea de fonduri pentru transferul propriu-zis al acestora, care ar urma să coste 891,3 milioane lei.
Primăria Capitalei, direct sau prin intermediul Companiei Municipale Energetica pe care o controlează, va plăti în total circa 2,08 miliarde lei pentru a prelua operațiunile producătorului de energie termică Electrocentrale București (ELCEN) prin transfer de afacere, a asigura plata datoriilor către creditorii companiei deținute în prezent de Ministerul Energiei și a deconta investițiile efectuate de aceasta pe perioada procedurii de insolvență.
În urmă cu un an, CGMB a aprobat asocierea Municipiului București cu orașul Popești Leordeni și comuna Chiajna din județul Ilfov în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București, care are ca scop organizarea, reglementarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat pe raza celor trei localități.
Prețul transferului de afacere ar urma să fie egal cu suma estimată oficial că s-ar obține din vânzarea forțată a activelor ELCEN, în ipoteza falimentului societății, de 891,3 milioane lei, prevede planul de reorganizare al companiei, în care se menționează că toate datoriile ELCEN vor fi achitate integral pe parcursul perioadei de 3 ani a reorganizării.
Posibila schimbare de plan vine după ce, după cum Profit.ro a relatat în mai multe rânduri, procesul de cumpărare de către Primăria Capitalei a acțiunilor Ministerului Energiei la ELCEN s-a dovedit a fi extrem lent, lentoare care amenință să compromită întregul proces de reorganizare a sistemului centralizat de încălzire din București.