Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), aflată în coordonarea Ministerului Economiei, va prelua creanțele bugetare datorate ANAF de către societăți cu capital majoritar sau integral de stat de importanță strategică pentru economia României. Se au în vedere operatori economici cu capital de stat care pot contribui la ”întărirea capacității de apărare a României”.
Companiile vor avea posibilitatea de a emite oricărui asociat sau acționar titluri de participare fără drept de vot, durata autorizației de achiziție a propriilor acțiuni va fi extinsă la 4 ani și 6 luni, iar valorea nominală a acțiunilor proprii dobândite de societate va fi majorată la maximum 25% din capitalul social subscris, conform unui proiect legislativ elaborat cu sprijinul mediului de afaceri, respectiv patronatelor din IT. Inițiativa are drept scop creșterea atractivității companiilor din punctul de vedere al investitorilor și diversificării formelor de remunerare a angajaților.
Băncile au continuat să reducă dobânzile la depozitele atrase de la clientelă, pe fondul unui excedent ridicat de lichiditate în piața interbancară. Pe de altă parte, unele credite, cum sunt cele în lei adresate firmelor, s-au scumpit în februarie, în timp ce creditele pentru populație au devenit ușor mai accesibile.
Afrimând încă o dată că nu va renunța la eliminarea contribuției de asigurări de sănătate la concediile medicale, cu excepțiile aprobate deja de Guvern pentru pacienți cu boli cronici, oncologice sau pentru tinerele mame și copii, premierul Ciolacu a anunțat că prin refroma fiscală ce va fi promovată priun PNRR vor fi introduse o serie de deduceri la impozitul pe venit. Marcel Ciolacu a adăugat că astfel de deduceri vor permite inclusiv dezvoltarea serviciilor de învățământ privat și instituțiilor spitalicești private, mai ales că, odată cu aderarea la OCDE, în 2026, vor veni în țara noastră și mari companii de asigurări.
Salariul minim european va fi introdus și în România. PSD anunță printr-un comunicat că salariul minim care este acum în valoare de 3300 de lei brut ar urma să crescă de la 1 iulie la 3700 de lei brut iar premierul Marcel Ciolacu a confirmat aceste măriri de salarii. Analistul economic Adrian Negrescu spune la RFI ca prin această masură firmele mici vor fi strânse și mai tare intr-o „menghină fiscală”. Acestea vor fi nevoite să renunțe la o parte din angajați pentru a-și acoperi cheltuielile, iar costurile serviciilor și produselor vor crește.
Participarea femeilor în structurile de conducere a crescut spectaculos, atât în sectorul public, cât și în cel privat, de la 34% în 2002, la 48% în 2021, potrivit unui Infografic Monitorul Social, un proiect al Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung România.
Condiționat de acceptarea cererii pentru a treia plată din PNRR, premierul Ciolacu a propus reprezentanților Comisiei Europene externalizarea procesului de selecție a managerilor companiilor de stat. Prim-ministrul a sugerat ca BERD să desemneze o firmă care să organizeze această selecție, după ce Comisia a condiționat în recentele discuții cu Guvernul întârzierea implementării managementului corporativ la societățile de stat și plafonul ridicat la microîntreprinderi.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, precum și furnizor de gaze și energie, pregătește contractarea de servicii de due diligence financiar și fiscal, precum și de evaluare, cu privire la o posibilă achiziție în sectorul furnizării, intenție relatată deja de Profit.ro.
Companiile străine care părăsesc Rusia au efectuat în acest an „contribuții de ieșire” de 35,7 miliarde de ruble (385 milioane de dolari) către bugetul rus, arată datele bugetare online, depășind deja nivelul estimat pentru 2024, transmite Reuters.
Guvernul, în frunte cu premierul Marcel Ciolacu, se întâlnește astăzi cu reprezentanți ai Comisiei Europene pentru a discuta stadiul PNRR, în principal situația unor jaloane din cererile de plată doi și trei, vizând regimul microîntreprinderilor, proiecte din sectorul energetic și reforma guvernanței companiilor de stat.
Ministerul de finanțe a decis să îndulcească exclusivistele condiții pe care companiile care desfășoară activități de distribuție/furnizare/transport de energie electrică și gaze naturale trebuie să le îndeplinească pentru a fi scutite de la plata impozitului pe cifra de afaceri, după ce a constatat că niciun operator economic nu se califică pentru această scutire.
Dividendele corporative la nivel global au atins un maxim istoric de 1.660 miliarde de dolari în 2023, plățile record ale băncilor reprezentând jumătate din creștere, a arătat un raport publicat miercuri, citat de Reuters.
Marii contribuabili au plătit taxe de peste 180,2 miliarde lei, anul trecut, având o pondere de 46,6% în totalul veniturilor colectate de ANAF, conform celui mai recent raport al instituției. Asta în condițiile în care în 2023 erau 1,99 milioane contribuabili activi, din care persoanele juridice însumau 1,31 milioane.
Grupul rus OMSK Carbon, înființat în 1944 și care deține fabrici de negru de fum în Federația Rusă și în Belarus, își închide subsidiara de depozitare, logistică, transport și trading din România de la Galați, înființată în 2012, prin intermediul căreia își distribuia producția în principal în țările din Balcani.
Până la sfârșitul anului 2024 vor fi ocupate mai mult de 100 de posturi de membrii în consiliile de administrație ale companiilor de stat, a anunțat Mihai Precup, președintele Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Agenția are o platformă funcțională, unde sunt prezentate toate procedurile și anunțurile de selecție pentru consiliile de administrație și unde sunt analizați indicatorii cheie ai întreprinderilor publice, care cumulează la nivelul anului 2022 pierderi totale de 1,2 miliarde lei. Totodată, AMEPIP caută să atragă 20 de specialiști din mediul privat, după ce a detașat doar funcționari din ministere, fără concurs.
Statul va confisca sumele depuse drept cauțiune în instanță de către firme care ulterior sunt radiate, prevede un proiect de modificare legislativă adoptat de către Senat. Potrivit inițiatorilor, această măsură este necesară pentru cazurile în care sume constituite drept cauțiune nu au fost restituite, iar firma care a dpus suma a fost radiată, situație în care suma respectivă rămâne blocată în registrele de valori ale instanțelor judecătorești.
Guvernul va mandata reprezentanții statului în adunările generală a acționarilor (AGA ) sau în consiliile de administrație (CA), după caz, la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2023 sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat.
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut 5,35 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,7%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 61,91 milioane lei (+32,5%) în comparație cu săptămâna anterioară.
Companiile de stat românești, în special cele cu capital majoritar, atât cele controlate de autoritățile centrle cât și de cele locale angajează mai mulți oameni, plătesc salarii mai mari, dar sunt mai puțin productive, arată o analiză a Băncii Mondiale. De asemenea, există dovezi că prezența întreprinderilor de stat poate limita intrarea pe piață a firmelor private și afectează eficiența alocării resurselor.
Băncile au crescut dobânzile medii la creditele noi în monedă națională în ianuarie și au redus în continuare dobânzile la depozitele la termen. Deși IRCC a stat pe loc la început de an, dobânzile la împrumuturile ipotecare noi în lei au crescut, la fel cum s-a întâmplat și cu cele în euro.
Companiile economice din România au primit anul trecut ajutoare de stat în valoare totală de circa 29,5 miliarde lei, aproximativ 2% din Produsul Intern Brut anual, procent prezentat de autorități ca fiind în trendul european.
Giganții farmaceutici se înghesuie să cumpere companii de biotehnologie inovatoare, cu scopul de a-și diversifica sau completa portofoliile. Se feresc însă de tranzacțiile gigant, frecvente în urmă cu 5 ani, scrie Bloomberg.
Compania germană Oil Dynamics GmbH, specializată în soluții electrice de pompare, a semnat cu OMV Petrom două contracte suplimentare de furnizare și service pe cinci ani pentru peste 180 de pompe electrice submersibile.
Legislația a fost modificată astfel încât Guvernul să poată înființa prin hotărâre companii de stat, atât în țară, cât și în străinătate, la inițiativa oricăruia dintre ministerele în ale căror domenii de specialitate se încadrează obiectul principal de activitate al societăților comerciale a căror înființare se dorește.