Veniturile persoanelor care dețin demnități sau funcții publice în statul român și care sunt obținute din exercitarea acestor calități nu vor mai putea fi anonimizate, prevede un proiect de lege al reprezentanților actualei puteri. Măsura este propusă după ce s-a constatat că anul trecut, până în octombrie, peste 71.000 de persoane pentru care există obligația declarării averii ca urmare a funcțiilor deținute în companii de stat, locale sau naționale, regii autonome, solicitaseră anonimizarea acestor venituri.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume, intenționează să depună mai multe eforturi în identificarea și renunțarea la participațiile în companiile neviabile după turbulențele recente din sistemul bancar global, relatează Reuters.
Băncile au scumpit creditele noi pentru populație la începutul lui 2023 la un nou maxim al ultimului deceniu. Cu scăderea cotațiilor ROBOR din ultimele luni și potențialul punct de inflexiune al IRCC, am putea fi aproape de vârful scumpirilor la credite – împrumuturile pentru firme s-au ieftinit din nou ușor. De cealaltă parte, dobânzile la depozitele noi au scăzut din nou, pentru a patra lună la rând, în condițiile în care băncile stau pe un munte de lichiditate.
În acest moment, piața de capital a înregistrat o creștere de aproximativ 5% față de începutul anului, însă este departe de nivelurile maxime înregistrate la finalul lui 2021, spune, la PROFIT NEWS TV, Andreea Nica, vicepreședinte al CFA România. Investitorii au reacționat însă pozitiv la rezultatele anunțate de companii pentru 2022.
Din vara anului trecut, Profit News TV a început să prezinte poveștile unor companii mari românești listate la Bursa de Valori București, pentru a pune în valoare mediul de afaceri și a inspira comunitatea de antreprenori și investitori.
Companiile care vor să afișeze bife speciale pe Twitter pentru contul propriu și conturile angajaților trebuie să plătească de la 1.000 de dolari în sus pe lună.
Investitorii străini din țările „neprietenoase” care își vând activele în Rusia vor fi obligați să cedeze cel puțin 10% din prețul de vânzare către bugetul rusesc, potrivit Sky News.
Liderii țărilor membre ale Uniunii Europene ar putea cere săptămâna viitoare firmelor să ia parte la schema de achiziții comune de gaze, conform proiectului de concluzii ale summitului de la Bruxelles, consultat de Reuters.
Acțiunile marilor companii europene au închis vineri în scădere și au înregistrat cel mai mare declin săptămânal din septembrie 2022, în ciuda anunțurilor că Credit Suisse și First Republic Bank vor primi ajutoare financiare menit să prevină o criză mai amplă în sectorul bancar.
Piața muncii din SUA a continuat să crească în februarie, companiile adăugând încă 311.000 de locuri de muncă. Rata șomajului a rămas aproape de minimul ultimilor 50 de ani, la 3,6%.
Companiile din UE pot obține la fel de multă finanțare guvernamentală ca cea disponibilă printr-o lege din SUA privind energia verde, în conformitate cu regulile mai relaxate ale Comisiei Europene care vizează menținerea investițiilor lor în Europa, transmite Reuters.
Operațiunea va fi declanșată în perioada imediată.
Băncile au redus pentru a treia lună la rând dobânzile la depozitele noi, pe fondul excesului de lichiditate din piața interbancară. Dobânzile la credite au crescut, în schimb, după ce IRCC a fost actualizat de la 1 ianuarie.
Guvernul va mandata reprezentanții statului în adunările generală a acționarilor (AGA ) sau în consiliile de administrație (CA), după caz, la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2022 sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat.
Guvernul va mandata reprezentanții statului în adunările generală a acționarilor (AGA ) sau în consiliile de administrație (CA), după caz, la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2022 sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat.
Legislația a fost modificată astfel încât Guvernul să poată înființa prin hotărâre companii de stat, atât în țară, cât și în străinătate, la inițiativa oricăruia dintre ministerele în ale căror domenii de specialitate se încadrează obiectul principal de activitate al societăților comerciale a căror înființare se dorește.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dat asigurări, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia, care reunește companii care generează peste 30 la sută din Produsul Intern Brut al României, că ”nu se are în vedere introducerea unui impozit de 1% pe cifra de afaceri”.
Băncile s-au scăldat în lichiditatea abundentă din piața interbancară pe finalul lui 2022 și nu s-au mai bătut între ele cu oferte tot mai ridicate.
O serie de companii din Europa au anunțat că ar putea reveni asupra majorărilor de prețuri introduse în ultimii ani, pe măsură ce creșterea costurilor cu energia și alte materii prime s-a calmat, ceea ce ar putea da o gură de oxigen consumatorilor, transmite Reuters.
Peste o treime din cea mai recentă emisiune de obligațiuni MREL a băncii de stat CEC Bank, prin care instituția de credit a atras mai mult de 119 milioane euro, a fost achiziționată de către compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă.
Companiile care vor să-și păstreze sau să dobândească bife aurii pentru a se diferenția pe Twitter ar urma să plătească un abonament lunar de 1.000 de dolari.
Profit.ro a anunțat că "Taxa de solidaritate" de 1%, gândită pentru companiile cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro, ar lovi, dacă va fi și introdusă, în peste 330 de companii, în frunte cu Automobile Dacia, OMV Petrom, Lidl, Kaufland, Ford România, Rompetrol, Dedeman, Carrefour, aflate pe primele poziții ale ierarhiei, raportat la afacerile anuale actuale. statul urma să încaseze, pe datele de la momentul respectiv, peste 1 miliard de euro. Afacerile multor companii sunt, însă, în creștere.
Ministerul Transporturilor a propus modificarea legislației în vigoare, astfel încât Guvernul să poată înființa prin hotărâre companii de stat, atât în țară, cât și în străinătate, la inițiativa oricăruia dintre ministerele în ale căror domenii de specialitate se încadrează obiectul principal de activitate al societăților comerciale a căror înființare se dorește.
Comisia Europeană a decis că reintroducerea de către România a schemei de ajutor menită să sprijine companiile în contextul invadării Ucrainei de către Rusia este în linie cu Cadrul temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022, și modificat în iulie 2022 și în 28 octombrie 2022, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Începând cu luna iunie 2022 companii locale din diverse domenii au intrat într-un proces de reorganizare și fac restructurări semnificative în rândul personalului, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Gabriela Pleșa, director general Global Mobility.