Mai multe dosare penale au fost deschise de procurori și de Poliție ca urmare a unei inspecții derulate de Corpul de Control al ministrului Energiei la producătorul de energie pe bază de cărbune deținut de stat Complexul Energetic Oltenia începând din octombrie 2017, inspecție al cărei raport de control, emis în septembrie anul trecut, a fost contestat de companie în justiție în februarie 2019, fără succes, cel puțin deocamdată.
Unele centrale de producție de energie electrică din România, cum ar fi cele pe cărbune, ar putea primi subvenții decontate obligatoriu de consumatori pe facturile lor lunare doar pentru a rămâne în funcțiune și a fi capabile oricând să introducă electricitate în sistemul energetic național la nevoie, în momente de vârf de consum.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, socialistul Frans Timmermans, unul dintre aspiranții la șefia Executivului de la Bruxelles, susține, într-un interviu acordat Euronews, introducerea unei taxe pe emisiile de gaze cu efect de seră la nivel european, pentru finanțarea politicilor de combatere a schimbărilor climatice.
Complexul Energetic Oltenia, producătorul de energie pe bază de cărbune controlat de stat prin Ministerul Energiei, cu peste 77% din acțiuni, a lansat o licitație în piața de profil pentru a împrumuta ultimele certificate de emisii de gaze cu efect de seră de care are nevoie pentru a își îndeplini obligația prevăzută de legislația europeană și națională până la termenul limită din 30 aprilie, au declarat, pentru Profit.ro, surse din piață.
Planul de reorganizare al CET Govora, aflată în insolvență din 2016, a fost aprobat anul trecut și prezenta deja de la bun început elemente problematice, cum ar fi faptul că principalul creditor al companiei, Complexul Energetic Oltenia, nu va vedea nici un ban din creanța sa de aproape 200 milioane lei. CE Oltenia se confruntă de asemenea cu probleme financiare generate de obligațiile de achiziție de certificate CO2.
Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră s-au scumpit masiv anul trecut pe piețele internaționale, de la 8,5 la 21 euro, ceea ce a făcut ca costurile Complexului Energetic Oltenia cu achiziția acestor certificate să ajungă la 42% din cifra de afaceri a companiei. Bugetul rectificat pe anul trecut al CE Oltenia prevede pierderi estimate de peste 975 milioane lei.
Cea mai mare creștere este prevăzută la capitolul "Alte transferuri", din care se finanțează investițiile companiilor de stat, dar și schemele de ajutoare de stat, unde se prevede o majorare de peste 5 ori, de la doar 140,02 milioane lei în 2018 la 744,86 milioane lei anul acesta.
Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, plătește în acest an 950 milioane lei pentru certificatele de emisii de dioxid de carbon, adică un sfert din afacerile companiei, a declarat, pentru News.ro, directorul general al societății, Sorin Boza. Acesta spune că suma este mult prea mare, în condițiile în care ”CE Oltenia nu poluează”, iar cu suma respectivă se pot face investiții.
Potrivit unui draft de strategie energetică și de mediu elaborat de guvernul Germaniei și prezentat în vară, autoritățile de la Berlin au în vedere impunerea la nivelul întregii UE a unui preț minim de tranzacționare a certificatelor CO2 care trebuie achiziționate în mod obligatoriu de producătorii de energie din surse fosile, cum ar fi termocentralele pe cărbune.