Toți cei peste 12.000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia vor intra în șomaj tehnic, dar pe rând, prin rotație, pentru o perioadă de 17 zile.
Complexul Energetic Oltenia (CEO), unul dintre cei mai mari producători de energie electrică din România, în principal pe bază de cărbune, controlat de stat prin Ministerul Economiei, a comandat deja studiul de fezabilitate necesar elaborării planului de restructurare și decarbonare a companiei în perioada 2020-2025, după ce Guvernul i-a aprobat luna trecută prin OUG acordarea unui împrumut de salvare de peste un sfert de miliard de euro, măsură avizată de către Comisia Europeană.
Este vorba de măsuri prin care, pentru energia produsă de cele două Complexuri, s-a acordat acces garantat la rețele, în vederea asigurării funcționării continue a companiilor, precum și acces prioritar la dispecerizare, iar operatorul de transport și sistem Transelectrica a fost obligat să achiziționeze de la ele servicii tehnologice de sistem.
Comisia Europeană a avizat planul Guvernului privind acordarea unui împrumut de 251 milioane de euro (1,2 miliarde lei) Complexului Energetic (CE) Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, aflat în dificultate financiară.
Ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută de Guvernul Orban 1 cu o zi înainte de a fi demis în Parlament, la pachet cu alte 24 și care prevede acordarea unor ajutoare individuale de salvare pentru companiile de stat TAROM și Complexul Energetic Oltenia, a fost publicată marți în Monitorul Oficial, cu aviz negativ de la Consiliul Legislativ emis luni, la 6 zile de la adoptarea OUG de către fostul Executiv.
Daniel Burlan este, de luni, noul președinte al directoratului Complexului Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, au declarat luni seară pentru News.ro surse din cadrul Ministerului Economiei, Energiei și mediului de afaceri.
Complexul Energetic Oltenia (CEO), unul din cei mai mari producători de energie din țară, și-a planificat pentru acest an investiții de 590 milioane lei (circa 123 milioane euro), din surse proprii, și va demara un program de decarbonizare de aproape 1 miliard de euro, care va dura până în 2025, a declarat, pentru News.ro, directorul general al companiei, Sorin Boza, care subliniază totodată că CEO nu are probleme cu stocurile de cărbune.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a început procesul de identificare a acelor unități de producție de energie care încă apar în statisticile oficiale de profil, deși nu mai sunt în funcțiune, "umflând" astfel artificial, "pe hârtie", capacitatea de producție a României, prima țintă fiind o sucursală a Complexului Energetic Oltenia.
Fuziunea dintre Complexul Energetic Oltenia (CEO) și Hidroelectrica cred că e văzută ca o soluție pentru a fi susținută activitatea CEO și mi se pare un pic naivă ideea că dacă nu pot să subvenționez o activitate, o companie, dacă o amestec cu alta atunci o să pot, a declarat, pentru Agerpres, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
Analiza oportunității achiziției de către Complexul Energetic Oltenia a operatorului de distribuție a energiei electrice deținut în prezent de grupul ceh CEZ în România a fost introdusă pe ordinea de zi a AGA companiei de stat de luna viitoare la inițiativa Consiliului de Supraveghere, dar nu este susținută de directoratul CE Oltenia, a declarat, pentru Profit.ro, directorul general al Complexului, Sorin Boza.
CE Oltenia a înregistrat anul trecut o pierdere de 1,1 miliarde lei, din cauza diferențelor de curs valutar aferente creditelor de investiții pentru îndeplinirea cerințelor de mediu impuse de UE și, în principal, din cauza exploziei prețurilor certficatelor de dioxid de carbon. Ministerul Energiei, acționarul majoritar, vrea să îi schimbe pe șefii companiei.
Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, a inaugurat un depozit nou de cărbune la Roșia-Rovinari, valoarea totală a investiției fiinde de circa 45 milioane lei (aproape 10 milioane euro), a anunțat vineri compania de stat.
Ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat că ministerul nu a agreat formula după care Comisia Europeană a calculat necesitatea ca România să își majoreze ținta de creștere a ponderii energiei din surse regenerabile în consumul de electricitate prevăzută de proiectul de Plan Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 și chiar a ironizat "limbajul de lemn" utilizat de Comisie în acest sector de activitate.
Complexul Energetic Oltenia a obținut în primul semestru al acestui an un profit brut de 188,98 milioane de lei, de peste cinci ori mai mare față de rezultatul din perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei.
Mai multe dosare penale au fost deschise de procurori și de Poliție ca urmare a unei inspecții derulate de Corpul de Control al ministrului Energiei la producătorul de energie pe bază de cărbune deținut de stat Complexul Energetic Oltenia începând din octombrie 2017, inspecție al cărei raport de control, emis în septembrie anul trecut, a fost contestat de companie în justiție în februarie 2019, fără succes, cel puțin deocamdată.
Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, deschiderea unei noi cariere de lignit în cadrul Complexului Energetic Craiova, cu un potențial de trei milioane de tone pe an.
Unele centrale de producție de energie electrică din România, cum ar fi cele pe cărbune, ar putea primi subvenții decontate obligatoriu de consumatori pe facturile lor lunare doar pentru a rămâne în funcțiune și a fi capabile oricând să introducă electricitate în sistemul energetic național la nevoie, în momente de vârf de consum.
Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, a anunțat, joi, că a înregistrat anul trecut o pierdere de 1,1 miliarde lei, din cauza diferențelor de curs valutar aferente creditelor de investiții pentru îndeplinirea cerințelor de mediu impuse de UE și, în principal, din cauza exploziei prețurilor certficatelor de dioxid de carbon.
Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, a anunțat marți că toate cele 11 grupuri energetice ale sale vor respecta cerințele Uniunii Europene, societatea de stat urmând să demareze o licitație de 44 milioane lei pentru achiziția a patru instalații de reducere a emisiei de oxid de azot din gazele de ardere.
Noul depozit de cărbune de la Cariera Roșia, din cadrul exploatării miniere de cariere Roșia – Rovinari, va fi finalizat în luna august a acestui an, arată un comunicat publicat pe site-ul Complexului Energetic Oltenia.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, socialistul Frans Timmermans, unul dintre aspiranții la șefia Executivului de la Bruxelles, susține, într-un interviu acordat Euronews, introducerea unei taxe pe emisiile de gaze cu efect de seră la nivel european, pentru finanțarea politicilor de combatere a schimbărilor climatice.
Complexul Energetic Oltenia, producătorul de energie pe bază de cărbune controlat de stat prin Ministerul Energiei, cu peste 77% din acțiuni, a lansat o licitație în piața de profil pentru a împrumuta ultimele certificate de emisii de gaze cu efect de seră de care are nevoie pentru a își îndeplini obligația prevăzută de legislația europeană și națională până la termenul limită din 30 aprilie, au declarat, pentru Profit.ro, surse din piață.
Planul de reorganizare al CET Govora, aflată în insolvență din 2016, a fost aprobat anul trecut și prezenta deja de la bun început elemente problematice, cum ar fi faptul că principalul creditor al companiei, Complexul Energetic Oltenia, nu va vedea nici un ban din creanța sa de aproape 200 milioane lei. CE Oltenia se confruntă de asemenea cu probleme financiare generate de obligațiile de achiziție de certificate CO2.
Cifra de afaceri a companiei Vulcan SA a scăzut substanțial, conform datelor Profit.ro, cu peste 81%, în primele 8 luni din 2018, față de perioada similară a anului trecut, ajungând să nu mai acopere nici măcar cheltuielile salariale. Marea problemă a companiei era că nu mai avea nicio perspectivă de a încheia noi contracte prin care să-și valorifice capacitatea de producție și forța de muncă.
Proiectul noii Legi a minelor, elaborat de Guvern, reglementează posibilitatea redeschiderii exploatărilor miniere pentru care a fost emisă o hotărâre a Guvernului privind aprobarea conservării, închiderii, ecologizării și monitorizării postînchidere. Acesta include și prevederi privind reluarea activității miniere de către societățile aflate în insolvență.