Ernst&Young Romania a câștigat licitația organizată de Ministerul Comunicațiilor pentru realizarea de analize, studii, evaluări și formare în guvernarea electronică (e-guvernare), care vor stabili cadrul de dezvoltare a instrumentelor specifice domeniului. Alături de Secretariatul General al Guvernului, instituția vrea să facă ordine în acest domeniu, după ce a constatat că inițiativele de până acum nu ar fi fost eficient coordonate și integrate în programe cuprinzătoare de modernizare la nivel guvernamental.
Ministerul Comunicațiilor a anunțat oficial că a obținut revocarea membrilor Consiliului de Administrație (CA) al Poștei Române, după ce aceștia au refuzat să demisioneze.
Ministrul Comunicațiilor, Lucian Șova, s-a întâlnit cu trei reprezentanți importanți ai rețelei de socializare Facebook. Ministerul susține că aceștia au apreciat faptul că “România este printre țările cu cea mai mare viteză de Internet și că are rețele bine puse la punct”.
Ministerul Comunicațiilor a lansat în consultare publică schema de grant pentru finanțarea lucrărilor de construiere a rețelelor de telecomunicații care vor acoperi peste 180.000 de gospodării din toată țara, aflate în zone care nu au acces la Internet în bandă largă.
Deloitte Romania va furniza Ministerului Comunicațiilor servicii de consultanță pentru identificarea soluțiilor în vederea majorării capitalului social al Poștei Române, unde statul deține o participație de 75% din acțiuni, a anunțat instituția.
Ministerul Comunicațiilor propune ca Societatea Română de Radiocomunicații (Radiocom) să transmită în regim ”free to air”(transmisia necriptată a programelor – n.r.), fără plată, doar programele Societății Române de Televiziune (TVR), în condițiile lipsei interesului televiziunilor private, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern lansat în dezbatere publică.
Ministerul Comunicațiilor pregătește un plan pentru o nouă reglementare a comerțului electronic, care va presupune inclusiv crearea unei Autorități de certificare a magazinelor online "de încredere", chemând, în actuala fază, consultanți din țară și străinătate pentru a-i prezenta studii în domeniu. Pentru contractul de aproape 3 milioane de lei se luptă companii precum Horvath&Partners din Ungaria, Delloite, Ernst&Young, Civitta Eesti din Estonia, East West Consulting din Belgia, Certsign și UTI Grup.
Telekom România întâmpină dificultăți majore în finalizarea proiectului RO-NET pentru că Ministerul Comunicațiilor refuză recepția lucrărilor realizate în cele aproximativ 400 localități, situație care, pe lângă pierderi, blochează accesul locuitorilor la servicii de telecomunicații și internet, a declarat Ovidiu Ghiman, director executiv comercial segment business la Telekom Romania, într-o conferință de presă organizată în localitatea Ceatalchioi din județul Tulcea.
Ministerul Comunicațiilor a primit șase oferte pentru realizarea de analize, studii, evaluări și formare în guvernarea electronică (e-guvernare), care vor stabili cadrul de dezvoltare a instrumentelor specifice domeniului. Alături de Secretariatul General al Guvernului, instituția vrea să facă ordine în acest domeniu.
Extinderea și la persoane juridice a Spațiului Privat Virtual, accesibil în prezent doar persoanelor fizice, a fost implementată de Agenția Națională de Administrație Fiscală (ANAF), iar în prezent se află în faza obținerii avizului Ministerului Comunicațiilor, a declarat, joi, președintele ANAF, Bogdan Stan.Introducerea acestei facilități este solicitată de mult timp de către sectorul privat, întrucât ar face mai ușor schimbul de documente dintre firme și ANAF.
Echipele de marketing ale firmei de consultanță PwC în 11 țări din regiunea Europei de Sud-Est vor fi coordonate de Manuela Ciugudean-Toma, fosta șefă de marketing în regiune a grupului american Intel Corporation.
Scutirea de impozit pe venit aplicabilă programatorilor IT va fi extinsă, în luna august cu aplicare de anul viitor și pentru informaticienii cu studii medii, dar și pentru alte modele de afaceri, a anunțat astăzi ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu, în ședința de guvern. Astăzi, scutirea este valabilă pentru firmele care creează programe pentru computere.
Ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu, spune, într-un interviu acordat News.ro, că se opune complet Legii securității cibernetice, așa cum este redactată în prezent, pentru că abordează în mod unilateral problema securității, doar rezolvă problema protecției unor infrastructuri de interes național și nu ajută persoanele fizice și companiile mici și mijlocii să rezolve problema securității.
Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) așteaptă, până la 28 februarie, răspunsurile la un chestionar online privind principiile care vor sta la baza proiectului de lege privind reglementarea domeniilor web “.ro”.
Procedura în baza căreia programatorii IT vor fi scutiți de impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, chiar dacă firma la care lucrează nu a obținut un venit de 10.000 de dolari anual pe angajat, a fost finalizată, urmând să fie aplicată din luna februarie.
Programatorii vor beneficia de scutirea de impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor chiar dacă firma la care lucrează nu a obținut un venit de 10.000 de dolari anual pe angajat, iar măsura se va aplica inclusiv companiilor aflate în primul an de funcționare sau celor care au trecut printr-o reorganizare, potrivit unui comunicat publicat miercuri de Ministerul Comunicațiilor.
Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a inițiat o licitație estimată la 2,1 milioane de lei, TVA inclusă, pentru cumpărarea de echipamente IT și licențe software destinate menținerii și dezvoltării capacității operaționale a instituției.
Statul, prin lipsa de personal specializat din domeniul IT, este captivul firmelor pentru că nu are uneori oameni suficient de competenți pentru a emite solicitări corecte către firme și nu are nici capacitatea de a interpreta corect ce livrează firmele private, de aceea trebuie să ia măsuri pentru a păstra specialiști din IT, a declarat joi, pentru News.ro, ministrul Comunicațiilor, Delia Popescu.
Creșterea amenințărilor teroriste la nivel european a transformat problema securității cibernetice într-una vitală pentru NATO și aliații săi, iar România trebuie să dezvolte o structură care să împartă riscurile între sectorul privat și cel de stat, a declarat vineri ministrul Comunicațiilor, Delia Popescu, în cadrul unei conferințe dedicate digitalizării, la care a participat și comisarul european Gunther Oettinger, care a subliniat că războiul viitorului este unul informatic.
Ministrul Comunicațiilor a cerut acordul Guvernului pentru ca Poșta Română, companie pe care o controlează cu 75% din acțiuni, să fie iertată la finele acestui an de obligația de a-și reduce plățile restante cu 15% față de nivelul fixat inițial pentru decembrie 2015, argumentând că operatorul poștal a ratat cu mult anul trecut ținta până la care trebuia să își diminueze restanțele.
Ministrul Comunicațiilor Marius Bostan crede că Bursa de Valori București ar trebui să se diversifice și dincolo de sectorul energetic, să atragă emitenți din alte sectoare cu potențial pentru România, precum IT și agricultură, în timp ce listarea pe piață a unui brand sportiv ar aduce vizibilitate mai mare pentru segmentul investițiilor bursiere.
Marius Bostan, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, spune că necesarul de investiții al Poștei Române depășește nivelul prin care finanțarea se poate face doar prin credit. "Eu, personal, sunt adeptul unui IPO, al unei listări."
Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională (MCSI) a înaintat recurs împotriva unei decizii a Tribunalului București prin care instanța a respins, în noiembrie 2015, cererea instituției de suspendare a plății unei tranșe, a doua, pentru un contract privind utilizarea licențelor Microsoft în mai multe instituții publice.
Bursa de Valori București și Ministerul Comunicațiilor au semnat joi un protocol de colaboare în vederea încurajării antreprenorilor din domeniul tehnologic să acceseze piața de capital. Un program de șase săptămâni va aduce 60 de firme din domeniul IT pentru prezentări în fața investitorilor.
Plățile pentru licențele Microsoft sunt suspendate și sper ca argumentele pe care noi le-am ridicat, prin care cerem suspendarea plăților finale către intermediari, să fie acceptate de către instanță, a declarat, miercuri, la Internet & Mobile World 2015 /IMWorld/ de la Romexpo, Sorin Grindeanu, ministrul pentru Societatea Informațională.