Compania americană HP Inc a anunțat că va desființa circa 16% din locurile de muncă, ca parte a unui program de reducere a costurilor, în contextul în care producătorul de calculatoare se pregătește să își schimbe CEO-ul.
CIECH Soda România a intrat în faza de stand-by la unitatea sa din Râmnicu Vâlcea, începând de astăzi, după ce alimentarea cu abur industrial a fabricii a fost suspendată în urma denunțării unilaterale a contractului de către unicul său furnizor, CET Govora.
Compania CIEH Soda este pregătită pentru orice soluție în ceea ce privește fabrica de sodă de la Vâlcea, varianta cea mai bună fiind realizarea unui joint-venture, împreună cu Consiliul Județean și Chimcomplex, pentru construirea unei noi surse de energie, a declarat luni, într-o conferință de presă, Witold Urbanowski, CEO CIECH Soda România.
Grupul polonez din industria chimică Ciech Group a înregistrat o pierdere de aproximativ 8,5 milioane de euro cu deprecierea activelor din România în primul semestru și estimează că pierderile se vor dubla în cazul opririi producției la uzina din Râmnicu Vâlcea, aflată în dificultate pe fondul neînțelegerilor cu CET Govora privind prețul aburului industrial.
Ciech Soda România (fosta Uzinele Sodice Govora), subsidiara românească a grupului polonez din industria chimică Ciech, controlat de fondul de investiții Kulczyk Investments, anunță că a demarat programul de plecări voluntare la Râmnicu Vâlcea, după ce nu a putut ajunge la un consens cu CET Govora privind livrările de abur industrial, al căror preț rămâne unul mai mult decât dublu față de 2018.
Ciech Soda România (fosta Uzinele Sodice Govora), subsidiara românească a grupului polonez din industria chimică Ciech, controlat de fondul de investiții Kulczyk Investments, anunță că este forțată să demareze procesul de oprire a producției la uzina sa din Râmnicu Vâlcea, începând cu 18 septembrie 2019.
Gigantul american IBM a concediat în ultimii ani până la 100.000 de angajaț din cauza vârstei mai înaintate, în incercarea de a părea la fel de "cool" ca Amazon sau Google în ochii potențialilor angajați mileniali, a declarat, în fața instanței, Alan Wild, un fost vicepresedințe al companiei, potrivit Bloomberg.
Gigantul german din industria chimică BASF, prezent în România cu două unități de producție, a anunțat că va elimina 6.000 de locuri de muncă până la finele anului 2021, parte a unui proces de reorganizare prin care vizează simplificarea operațiunilor și majorarea veniturilor cu 2 miliarde de euro pe an.
Producătorul francez de brichete, produse de papetărie și aparate de ras BIC va deschide un centru de servicii în Bulgaria, în cadrul planului de transformare al grupului, prin care vizează eficientizarea operațiunilor la nivel mondial.
Conglomeratul industrial german Siemens, prezent cu patru fabrici în România, pregătește separarea diviziei de gaze naturale și electricitate (Gas and Power) în vederea listării acesteia la bursă în 2020 și a anunțat că va concedia peste 10.000 de angajați la nivel global, mutare prin care vizează economii anuale de peste 2 miliarde de euro.
Ciech Soda România (fosta Uzinele Sodice Govora), subsidiara românească a grupului polonez din industria chimică Ciech, controlat de fondul de investiții Kulczyk Investments, va disponibiliza până la 95 de angajați, echivalentul a 16% din personalul existent, începând din luna mai, după ce CET Govora a majorat prețul aburului industrial furnizat companiei și a anunțat restricționarea livrărilor.
Tesla va concedia 7% dintre cei circa 45.000 de angajați cu normă întreagă ai companiei și va renunța la personalul part-time și la contractorii nonesențiali, a anunțat directorul general Elon Musk.
Deutsche Bank ar putea concedia peste 10.000 de persoane și se va retrage de pe numeroase piețe de capital la nivel global, ca parte a eforturilor de a reduce costurile și a reveni pe profit, scriu Wall Street Journal și Bloomberg, citând surse apropiate situaței. Cea mai mare bancă din Germania a refuzat să comenteze informațiile apărute în presă.
Conglomeratul american General Electric (GE) este supus unei investigații inițiate de Comisia americană pentru valori mobiliare și burse privind practicile contabile ale companiei, după revizuirea activității sale de asigurări. Săptămâna trecută, compania a efectuat o revizuire a portofoliului său de asigurări, GE Capital, și a decis să distribuie 15 miliarde de dolari pentru a acoperi erorile de calcul efectuate.
Compania israeliană Teva Pharmaceuticals, cel mai mare producător de medicamente generice din lume și între primii 10 jucători pe piața din România, va desființa circa 14.000 de locuri de muncă în următorii doi ani, reprezentând peste 25% din totalul posturilor la nivel global, în cadrul unui program de restructurare prin care vrea să reducă cheltuielile anuale cu 3 miliarde de dolari până în 2020.
GE Power, divizia de energie a conglomeratului american General Electric (GE), a anunțat că va desfiiința circa 12.000 locuri de muncă la nivel global, reprezentând peste o cincime din angajații diviziei prezentă și în România. În Europa, concedierile vizează peste 4.000 de angajați.
Producătorul american de electrocasnice Whirlpool, numărul unu pe piața mondială de profil, își va închide fabrica de uscătoare de rufe din Franța și va restrânge producția la unitatea similară din Marea Britanie, compania urmând să concedieze circa 500 de angajați.
Lloyds Banking Group a anunțat joi că va lua măsuri suplimentare pentru reducerea costurilor și contracararea efectelor unei eventuale încetiniri a economiei britanice în urma deciziei țării de a părăsi Uniunea Europeană, planurile grupului bancar incluzând desființarea a încă 3.000 de locuri de muncă și închiderea a circa 200 de sucursale până la finele anului viitor.
Compania finlandeză Nokia ar putea desființa 10.000-15.000 de locuri de muncă la nivel global, reprezentând 10-15% din personal, ca parte a unui program de reducere a costurilor, început în urma preluării producătorului francez de echipamente pentru telecomunicații Alcatel-Lucent, potrivit unui lider de sindicat din Finlanda.
Șeful consiliului angajaților Volkswagen, Bernd Osterloh, a atras atenția autorităților de reglementare din SUA, la cea de-a treia întâlnire a angajaților VW de când a izbucnit scandalul emisiilor, să nu pedepsească prea sever grupul german, deoarece multe locuri de muncă ar putea fi desființate, transmit BBC și Deutsche Welle.
Yahoo intenționează să concedieze peste 1.000 de angajați, echivalentul a 10% din forța de muncă, în condițiile în care investitorii companiei sunt nemulțumiți de rezultatele financiare și cer, printre altele, reduceri de personal, au declarat mai multe surse apropiate situației, citate de Business Insider.
Samsung Electronics încearcă să convingă angajații cu performanțe slabe și persoanele peste 50 de ani care ocupă poziții de conducere să părăsescă compania în schimbul unor sume compensatorii, aceștia riscând altfel să fie concediați, potrivit publicației sud-coreene Korea Times.
Microsoft a concediat, miercuri, aproximativ 1.000 de angajați, ca parte a unui program de reducere a costurilor, potrivit unor surse apropiate situației, citate de New York Times.
Mueller a devenit director general al grupului auto, după ce Martin Winterkorn, fostul CEO, a demisionat din cauza scandalului emisiilor poluante. Criza VW a izbucnit după ce EPA (agenția de mediu din SUA) a acuzat compania că a utilizat un soft special pentru a înșela rezultatele testelor referitoare la emisiile de gaze în cazul a 482.000 de vehicule diesel vândute în Statele Unite
Air France, al doilea mare operator aerian din Europa, intenționează să desființeze 2.900 de locuri de muncă până în 2017 și să elimine 14 zboruri de lungă distanță pentru a reduce costurile