Criza Coronovarisului, care a lovit și sectorul energetic, influențează inclusiv activitatea reglementatorului acestui domeniu, al cărei buget rectificat conține acum doar o cincime din veniturile bugetului pe 2020, redactat la finalul anului trecut. Astfel, Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunțat anularea a 5 concursuri - două de promovare și trei de angajare, dintre care unul viza un post de director, iar altul o poziție de șef serviciu - invocând imposibilitatea respectării datei de organizare a concursului în contextul pandemiei actuale.
Camera Deputaților a adoptat marți, decizional, un proiect de lege care oferă posibilitatea ca, în perioada stării de alertă, să fie organizate concursuri pentru ocuparea posturilor nedidactice, didactice auxiliare și a unor funcții din învățământul preuniversitar, cele din învățământul superior, din institutele de cercetare, la Academia Română, precum și pe posturile vacante de asistenți medicali comunitari, medici și asistenți medicali din unitățile de învățământ. Pot fi organizate concursuri, în timpul stării de alertă, și pentru posturile vacante din sistemul național de apărare, securitate națională și ordine publică, autoritățile administrație locale.
Comisia Europeană a dat startul unei noi campanii sub sloganul “Europa în regiunea mea”, prin care încurajează cetățenii UE să descopere proiectele europene din vecinătatea lor. Pe lângă un concurs de fotografii premiat cu o excursie de două persoane la Bruxelles, ediția din acest an include deschideri de proiecte cu finanțare europeană, un concurs de blogging, dar și o vânătoare de proiecte.