Cum conlucrează autoritățile de management cu băncile, consultanții și clienții, măsurile care pot îmbunătăți relația între partenerii implicați în proiecte, greșelile de evitat în relația bănci-clienți, soluțiile pentru a crește sumele cheltuite efectiv în proiecte din sumele deja alocate din PNRR, care stau în conturi, vor fi anunțate la conferința Profit.ro & First Bank, programată pentru 14 februarie și care va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV
Destinații Vizionare, conferința de management și marketing de destinație, a reunit la prima ediție peste 150 de specialiști și lideri de comunități din întreaga țară.
Intrarea în Schengen va aduce un reviriment al unor activități economice și un impact pozitiv semnificativ în întreaga economie, a declarat luni Adrian Pârvulescu, Director Corporate, UniCredit, la conferința Profit Financial.forum - Piețele financiare și provocările noilor crize - Ediția a V-a, la care participă cei mai mari jucători din piața financiar-bancară.
Pe 3 noiembrie, „Creativity4Better” transformă Bucureștiul în hub-ul creativității globale. Ce-a de-a șasea ediție a conferinței revine la Opera Națională București, cu o doză de inspirație la cel mai înalt nivel pentru comunitatea creativă locală și internațională.
Conferința globală IAA „Creativity4Better” revine cu prezență fizică la București, pe 3 noiembrie 2022, cu o temă centrală zilelor noastre: „Back To The Human Touch in Communication”!
ComuniHealthCare, prima conferință dedicată unei abordări multitematice a celor maii stringente preocupari din mediul medical are loc sâmbătă 18 iunie.
Atmosfera din mediul de afaceri românesc este caracterizată cel mai bine prin sentimentul de îngrijorare continuă, iar principalele trei probleme sunt valoarea adăugată mică, sistemul fiscal total dezechilibrat și puterea de negociere redusă, afirmă Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) și proprietarul grupului industrial Promateris, producător de ambalaje biodegradabile și compostabile.
Pentru a marca 18 ani de activitate în zona de vest a României, Hategan Attorneys organizează o conferință internațională online despre viitorul afacerilor: `DIGITALIZARE: THE NEXT BUSINESS FRONTIER`. Vorbitorii principali sunt VIOREL PECA, Șeful Unității Servicii de Tranziție și Accelerare a Afacerilor din cadrul Comisiei Europene EIC, și Prof. Laurent Marliere, Președinte și CEO, IsFin – Consilier pentru Piețe Emergente, Belgia.
Numele noi de retaileri internaționali așteptate în mall-urile din România, ce se va întâmpla pe nișa birourilor, dar și cu prețul locuințelor va fi anunțat la Conferința Profit.ro - Impactul crizei prețurilor în piața imobiliară, programată pentru 20 mai, la Hotelul JW Marriott București.
Primele efecte majore ale războiului din Ucraina asupra economiilor europene sunt creșterile de prețuri la combustibili, energie și alimente, invazia agravând provocările ultimei perioade. În continuare, creșterile economice vor fi revizuite în sens negativ și costurile sancțiunilor impuse Rusiei vor fi plătite de fiecare stat în parte. Efectele viitoare însă sunt greu de anticipat și depind în bună măsură de durata și amploarea războiului, sunt câteva dintre concluziile “The Economist Romanian business&investment round table”, conferință organizată de Economist Impact Events în perioada 28-29 martie,cu sprjinul Profit.ro.
Chiar dacă prețul gazelor naturale și energiei electrice ar fi fost reglementat, aceasta nu ar fi fost o soluție a actualei crize energetice, care este una europeană și a fost amplificată de conflictul militar din Ucraina, a declarat Zoltan Nagy Bege, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) în cadrul dezbaterii PROFIT NEWS TV "Maratonul energiei”.
Ordonanța care va reglementa plafonarea și compensarea prețurilor pentru consumatorii casnici și industriali de energie electrică și gaze de la 1 aprilie ar putea fi publicată într-o săptămână, maxim 10 zile, a declarat secretarul de stat din ministerul energiei, Dan Dragoș Drăgan, în cadrul conferinței PROFIT NEWS TV "Maratonul energiei”.
Vom avea electricitate și gaze? Vom putea să le plătim? Ce este de făcut pe termen scurt, mediu și lung pentru a asigura securitatea aprovizionării României și de unde vor veni banii pentru investiții? Cum îi protejăm pe cei mai vulnerabili dintre consumatorii casnici și industriali fără să afectăm grav capacitatea financiară a jucătorilor din energie și gaze? La toate aceste întrebări se va răspunde astăzi la conferința PROFIT NEWS TV "Maratonul energiei".
Vom avea electricitate și gaze? Vom putea să le plătim? Ce este de făcut pe termen scurt, mediu și lung pentru a asigura securitatea aprovizionării României și de unde vor veni banii pentru investiții? Cum îi protejăm pe cei mai vulnerabili dintre consumatorii casnici și industriali fără să afectăm grav capacitatea financiară a jucătorilor din energie și gaze? La toate aceste întrebări se va răspunde la conferința PROFIT NEWS TV "Maratonul energiei", din 10 martie.
Creativitatea are puterea să facă schimbări majore: în fiecare industrie, în fiecare moment, în viața fiecăruia dintre noi. Cu alte cuvinte, creativitatea poate schimba lumea!
Comerțul online din România se menține pe trendul ascendent, după o creștere de 30% anul trecut, și sunt premise optimiste și pentru anii viitori, ponderea celor care cumpără online pe plan local în totalul utilizatorilor de Internet fiind mult mai redusă față de piețele vest-europene, spune directorul executiv al Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO), Florinel Chiș.
O conferință de presă comună a premierului spaniol Pedro Sanchez și a președintelui lituanian Gitanas Nauseda ce avea loc la baza aeriană lituaniană Siauliai a fost oprită deoarece un avion de luptă de lângă cei doi oficiali trebuia să decoleze urgent.
Banca Națională a României nu a mai avut nicio ieșire în fața jurnaliștilor după februarie 2020, de dinainte ca epidemia COVID-19 să ajungă în România. Conducerea băncii centrale, sub acoperirea pandemiei, nu a mai ieșit deloc în public, într-un an cu multă volatilitate economică și financiară. Celelalte bănci centrale din Uniunea Europeană cu politică monetară au continuat, practic, neîntrerupt dialogul cu societatea prin intermediul jurnaliștilor.
Evenimentul de lansare a Conferinței privind viitorul Europei va avea loc la sediul Parlamentului European de la Strasbourg, cu ocazia Zilei Europei, duminică, de la ora României 15:00.
Whatsapp, serviciul deținut de Facebook, pregătește o serie de schimbări pentru versiunea desktop.
Uniunea Europeană ar putea ajunge în foarte scurt timp să-și poate produce necesarul de baterii electrice pentru vehicule, potrivit vicepreședintelui Maros Sefcovic. În prezent, China domină piața globală de baterii.
Elon Musk are planuri să dezvolte un nou automobil electric destinat europenilor, după cum a declarat în cadrul Conferinței Europene pentru Baterii, organizată de Germania.
Reinventarea educației financiare în perioadă de pandemie și restricții sociale preocupă, deopotrivă, autoritățile de supraveghere din întreaga lume, profesori, cercetători, dar și instutuțiile financiare private. Lideri ai acestor entități se reunesc marți, 24 noiembrie, începând cu ora 12.00, la Conferința Internațională ISF2020 - "Noile generații de consumatori de servicii financiare – cum îi formăm, cum îi educăm", pentru o dezbatere consistentă în jurul provocărilor apărute, în context pandemic, pentru educația financiară și certificările naționale.
În momente de criză financiară și incertitudine, educația financiară trebuie să se reinventeze. Provocările acestei transformări merg, însă, mai departe de simpla adaptare a mesajelor de comunicare la mediul online sau de transferul activităților de formare și certificare pe platforme digitale. O dezbatere consistentă în jurul acestor teme va fi adusă în atenția publicului la Conferința Internațională ISF2020 - " Noile generații de consumatori de servicii financiare – cum îi formăm, cum îi educăm". Evenimentul, organizat de Institutul de Studii Financiare (ISF), în parteneriat cu Profit.ro, va avea loc marți, 24 noiembrie, începând cu ora 12.00, și va fi transmis live pe postul de televiziune Profit.ro TV, pe site-ul www.profit.ro, dar și pe paginile de facebook ale ISF și Profit.ro.
Din SUA până în India, din România până în Brazilia, Conferința Globală IAA #Creativity4Better, organizată de IAA România și IAA Global, s-a întins pe tot mapamondul.