PwC, una dintre cele mai mari firme de contabilitate și audit din lume, este indicată că l-ar fi ajutat pe "cel mai bogat" oligarh din Rusia să încerce să transfere o participație de 1 miliard de lire sterline la compania de turism TU,I către soția sa, în ziua în care a fost supus sancțiunilor UE, potrivit unor documente prezentate de The Guardian. Este arătat că dezvăluirea ridică întrebări serioase cu privire la rolul jucat de PwC Cipru într-o potențială încălcare a sancțiunilor.
După ce inițial senatorii din majoritatea de guvernământ, membri ai comisiei de sănătate, au decis să respingă accesul membrilor familiei și rudelor la dosarul medical al pacientului care a decedat fără a-și da acest acord, acum aleșii puterii au modificat ordonanța dată de Guvern în acest scop eliminând toate prevederile care facilitau accesul. Ca urmare, rudele pacientului ajuns la spital în stare de inconștiență și decedat ulterior vor trebui să se adreseze ca și până acum instanței pentru a obține dreptul de a accesa dosarul medical al celui apropiat.
Senatorii din majoritatea de guvernământ, membri ai comisiei de sănătate, au decis să respingă ordonanța recentă a Guvernului prin care este legiferat accesul membrilor familiei și rudelor, până la al patrulea grad inclusiv, la dosarul medical al pacientului, în cazul în care acesta s-a prezentat la spital în stare de inconștiență și fără aparținători, iar evoluția patologică a dus la decesul acestuia și astfel pacientul nu și-a exprimat, în timpul vieții, o dorință contrară și consemnată în scris în acest sens.
Membrii familiei unui pacient vor avea acces la datele confidențiale ale pacientului în cazul în care acesta s-a prezentat la unitatea sanitară în stare fizică de inconștiență și fără aparținători, iar evoluția patologică a dus la decesul acestuia. Datele privind diagnosticul, medicația, investigatiile efectuate pot fi eliberate în baza unei cereri depuse la conducerea unității sanitare, conform unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern.
Grupul elen Inform Lykos, lider pe piața produselor tipărite, și-a majorat participațiile la Next Docs și Next Docs Confidential. Grecii au cumpărat pachete majoritare la cele două companii în 2019, de la grupul IT românesc Sistec.
Grupul grec Inform Lykos, lider pe piața produselor tipărite, a cumpărat participații majoritare la două companii din grupul IT românesc Sistec. Cele două companii au afaceri cumulate de circa 12,5 milioane de lei.