Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN (F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN, sau FNGCIMM, pe scurt), (www.fngcimm.ro/) este o instituție financiară nebancară, ce are ca activitate principala acordarea din fonduri proprii a finanțărilor, garanțiilor și asumarea angajamentelor de garantare sau finanțare, precum și orice alte instrumente de finanțare care pot fi obținute de întreprinderile mici și mijlocii, definite potrivit legii, precum și de alte categorii de solicitanți prevăzuți în lege și în actul sau constitutiv, de la bănci sau din alte surse.
Germania va obliga majoritatea companiilor listate la bursă și cooperatiste să aibă cel puțin o femeie în consiliul de administrație, în urma unui acord convenit vineri de partidul creștin-democrat și cel social-democrat, transmite Reuters.
Fiat Chrysler Automobiles N.V. (“FCA”) și Peugeot S.A. (“Groupe PSA”), cele două companii care se află în plin proces de fuziune pentru a forma o singură companie auto, au anunțat lista directorilor care vor forma Consiliul de Administrație al STELLANTIS N.V., așa cum se va numi noua companie.
Partidul Social Democrat (PSD) a obținut 33,7% din voturi la alegerile locale pentru Consiliul General al Municipiului București (CGMB), în timp ce Alianța USR PLUS a obținut 33,1% din voturile exprimate, potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS - Avangarde.
Volkswagen AG a anunțat că-și extinde Consiliul de Supraveghere la opt membri, pentru a putea reîmpărți atribuțiile stabilite de lege, spune compania. Doi noi membri, din partea acționarilor și din partea Consiliului Uzinei, fac parte de astăzi din Comitetul Executiv.
Senatul a respins un proiect de lege care impunea Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) obligativitatea de a prezenta anual un raport Parlamentului, iar, în cazul în care acesta nu ar fi fost aprobat, conducerea instituției ar fi fost demisă. Anterior, Camera Deputaților a avizat favorabil inițiativa legislativă.
Pe durata stării de urgență, convocarea adunărilor generale ale acționarilor (AGA), desfășurarea acestor adunări și chiar votul asupra hotărilor vor putea fi realizate prin orice mijloace de comunicare la distanță, a stabilit, joi, prin ordonanță de urgență, Guvernul, care a prevăzut măsuri similiare pentru consiliile de administrație (CA) ale societăților. Totodată, termenul legal de întrunire a AGA este prelungit până la 31 iulie.
Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care impune Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) obligativitatea de a prezenta anual un raport Parlamentului, iar, în cazul în care acesta este respins, conducerea instituției este demisă. Proeictul de lege a fost înaintat Senatului, care este cameră decizională.
Convocarea adunărilor generale ale acționarilor (AGA), desfășurarea acestor adunări și chiar votul asupra hotărilor vor putea fi realizate prin orice mijloace de comunicare la distanță, prevede un proiect de ordonanță de urgență care, în contextul stării de urgență, aduce modificări cadrului legal privind soecietățile, astfel încât să asigure derularea procesului decizional în cadrul acestora. Măsuri similiare sunt prevăzute pentru consiliile de administrație (CA) ale societăților.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) l-a avizat pe James Julian Grindley în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Certasig, după demisia lui Ivan Vohlmuth în vara anului 2019. Recent, instituția l-a avizat în funcția de director general al companiei.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) l-a avizat pe Mihai Cristian Dăianu, director general adjunct al CertAsig, în funcția de șef al asigurătorului. Compania a rămas fără conducere după ce, în vara anului trecut, președintele Consiliului de Administrație al CertAsig, Ivan Vohlmuth, și directorul general al companiei, Maria Galabova Rangelova, au demisionat, în locul acestora fiind nominalizați James Grindley, fost șef al companiei și membru CA, respectiv Mihai Cristian Dăianu.
Aplicarea prevederii din Codul Administrativ privind acordarea pensiilor speciale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților consiliilor județene a fost amânată până la 1 ianuarie 2021, conform unui proiect de lege pe care Guvernul Orban și-a angajat răspunderea în Parlament.
Poziția de manager sau membru în consiliile de administrație ale regiilor autonome, companiilor sau societăților naționale, instituțiilor publice sau ale societăților comerciale, inclusiv ale băncilor sau altor instituții de credit, societăților de asigurare și celor financiare, nu va putea fi ocupată pe viitor decât de un ”specialist” inclus pe o listă specială aprobată în ședință de Guvern. Pe această listă vor fi înscriși numai ”funcționarii, angajații, liber profesioniștii și pensionarii” care dau dovadă de ”profesionalism și probitate morală, într-o perioadă de activitate de cel puțin 7 ani” și care ”nu au suferit nicio condamnare penală”.
Acționarii Romgaz au fost convocați în AGA pe 23 decembrie pentru revocarea a 5 dintre actualii membri provizorii ai CA-ului, al căror mandat a expirat pe 27 noiembrie. Pentru un număr de doi dintre aceștia se propune acordarea unui nou mandat. Cei propuși pentru înlocuire sunt Niculae Havrileț, fostul șef al ANRE și proaspăt secretar de stat în minister, care a renunțat de curând și la funcția de administrator al Electrica SA, Caius Mihai Parpală și Nicolae Cîmpeanu.
Consolidarea bugetară nu poate fi realizată în condițiile menținerii calendarului actual de aplicare a noii legi a pensiilor și a coordonatelor actuale ale politicii fiscal-bugetare, în condițiile în care proiectul de rectificare bugetară are în vedere revizuirea majoră a deficitului bugetar de la 2,76% la 4,3% din PIB, a anunțat Consiliul Fiscal (CF).
Comisia Europeană a stabilit că România nu luat nicio măsură eficace ca răspuns la recomandarea Consiliului Uniunii Europene de a corecta abaterea semnificativă a țării de la traiectoria de ajustare a obiectivului bugetar pe termen mediu. Comisia propune, astfel, adoptarea de către Consiliu a unei decizii privind lipsa luării unor măsuri eficace și o recomandare revizuită adresată României de a lua măsuri în 2020 pentru a corecta abaterea sa semnificativă de la traiectoria de ajustare în direcția obiectivului bugetar pe termen mediu.
Premierul Ludovic Orban a anunțat vineri că a decis constituirea unui Consiliu consultativ cu mediul de afaceri.
În cadrul Consiliului Concurenței va fi înființată o structură specializată cu atribuții privind analiza și identificarea barierelor de natură a restrânge sau împiedica accesul operatorilor economici români pe piața altor state membre ale Uniunii Europene.
Octavian Greblă, fiul secretarului general al Guvernului, Toni Greblă, a fost instalat în postul de președinte al Consiliului de Administrație al companiei aeronautice IAR Brașov.
O persoană fizică nu va putea exercita concomitent mai mult de un singur mandat în din consiliile de administrație ale companiilor de stat, urmând a fi redus și numărul de membri desemnați în consiliile de administrație, în directorate sau consilii de supraveghere de către autoritățile tutelare, potrivit unei propuneri legislative adoptate miercuri de către Senat.
O persoană fizică nu va putea exercita concomitent mai mult de un singur mandat în din consiliile de administrație ale companiilor de stat, urmând a fi redus și numărul de membri desemnați în consiliile de administrație, în directorate sau consilii de supraveghere de către autoritățile tutelare. Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de lege căruia comisia economică din Senat i-a întocmit raport favorabil de adoptare pentru votul din plenul camerei superioare a legislativului.
Compania aeronautică IAR Brașov (simbol bursier IARV) a anunțat schimbări în consiliul de administrație, ca urmare a demisiei depuse de către Ilie Călin Bodea, potrivit unui raport publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB), potrivit News.ro.
Președintele Consiliului de Administrație al CertAsig, Ivan Vohlmuth, și directorul general al companiei, Maria Galabova Rangelova, au demisionat, în locul acestora fiind nominalizați James Grindley, fost șef al companiei și membru CA, respectiv Mihai Cristian Dăianu, în prezent director general adjunct. Simultan va fi avizat și un plan de măsuri, în conformitate cu solicitările Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
ELSA (European Law Students’ Association) este o asociație internațională, independentă, apolitică și non-profit creată și condusă de studenți și pentru studenți.
În conducerea BNR sunt așteptate câteva modificări. Deși Isărescu și Georgescu sunt susținuți pentru cele mai importante poziții și singurii candidați, mai jos pe listă apar nume noi.