Compania elvețiană din industria chimică Clariant, care a demarat în toamna anului trecut construcția unei fabrici de bioetanol celulozic la Podari, lângă Craiova, investiție în valoare de peste 140 milioane euro, spune că lucrările progresează, în pofida problemelor create de pandemie, și vor fi finalizate la timp.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) analizează acordarea unui împrumut de până la 85 milioane de euro concesionarului aeroportului internațional din Sofia, fonduri destinate modernizării aeroportului.
Pentru construcțiile care au fost puse în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, dar pentru care pentru care se face dovada alocării fondurilor necesare sau a încheierii de contracte pentru pentru conformarea acestora la cerințele de securitate la incendiu, beneficiarii investiției vor avea obligația obținerii autorizației până la 31 decembrie 2021. De asemenea, începerea lucrărilor de construcții noi va putea fi realizată după obținerea avizului de securitate la incendiu, nu a autorizației, potrivit unei ordonanțe de urgență pregătite de Guvern.
Locuințele dezvoltate de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) ar urma să fie vândute la prețul de construcție al acestora de la momentul recepției și nu la valoarea acestora actualizată la data vânzării, prevede un proiect legislativ inițiat de deputatul PSD Nicușor Halici.
Constructorul olandez de nave Damen Shipyards, care în primăvară, în contextul primelor restricții în pandemie introduse și în România, a trimis jumătate dintre angajații șantierului naval din Galați în concediu de odihnă sau șomaj tehnic, declanșează acum concedieri în România, urmând să dea afară 870 de angajați.
Compania elvețiană din industria chimică Clariant, care a demarat în toamna anului trecut construcția unei fabrici de bioetanol celulozic la Podari, lângă Craiova, investiție în valoare totală apreciată la 140 milioane euro, estimează că lucrările de construcție vor fi finalizate în ultimul trimestru al anului viitor, după ce, inițial, spera ca în 2020 să și înceapă producția de combustibil alternativ.
Comisia Europeană a aprobat alocarea a 47 milioane de euro (227 milioane lei) din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Craiova, acesta fiind al treilea spital regional care primește undă verde de la Bruxelles.
Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a anunțat construcția ”celui mai modern spital de urgență din București”. Spitalul “Sfântul Vasile cel Mare” va avea 1.015 paturi, 37 de săli de operație și 60 de linii de gardă, investiția fiind estimată la o jumătate de miliard de euro. Ofertele pentru construirea unității se pot depune până în 30 iulie.
Comisia Europeană a aprobat alocarea a 47 milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj, proiect semnat de Guvernul român în aprilie și estimat să fie finalizat în 2026.
Serbia va investi aproximativ 800 milioane de euro în construcția unei autostrăzi de la Sombor până la granița cu România, a anunțat ministrul Transportului din această țară, Zorana Mihajlovic.
Lucrările pentru reabilitatea Cazinoului din Constanța au început, iar în prezent sunt demolate elementele care au fost introduse ulterior construcției originale, urmând ca fațada clădirii să ajungă la forma originală din 1910. Cu acest prilej, va fi demolată o scară construită după 1986 care nu a respectat stilul Art Nouveau al monumentului și a astupat fațada Cazinoului dinspre mare. Printre ziduri, echipele de restauratori au găsit schițe ascunse cel mai probabil de deținuții care au lucrat la renovarea Cazinoului în anii 1950.
În contextul în care Guvernul a aprobat noi norme pentru circulația trotinetelor și bicicletelor, Senatul a aprobat marți o inițiativă legislativă care introduce noi prevederi în Codul Rutier pentru a înlesni autorităților locale demararea construcției de piste speciale pentru acest tip de vehicule. Sunt introduse astfel standarde de proiectare a pistelor, astfel încât să fie facilitat inclusiv accesul la finanțări europene pentru astfel de piste.
Comisia Naționlă de Strategie și Prognoză a anulat, la 31 martie, o licitație pentru construcția clinicii multifuncționale Dr Calistrat Grozovici, primul proiect în regim de parteriat public-privat (PPP) anunțat de Guvernul Dăncilă în domeniul sănătății, pe motiv că procedura este afectată de "abaterile grave de la legislație". Profit.ro a anunțat recent că Guvernul Orban intenționează să construiască clinica din surse bugetare. Valoarea totală a investiției, care va fi realizată în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase ”Dr. Matei Balș”, este estimată acum la peste 774 milioane lei, de la 650 milioane de lei conform datelor din caietul de sarcini al licitației anulate.
Primul proiect în regim de parteriat public-privat anunțat de Guvernul Dăncilă în sănătate, respectiv construcția clinicii multlifuncționale Dr Calistrat Grozovici, va fi realizat de Guvernul Orban din surse bugetare, conform unui proiect de hotărâre pregătit. Valoarea totală a investiției, care va fi realizată în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase ”Dr. Matei Balș” este estimată acum la peste 774 milioane lei.
României i-a fost pus la dispoziție în mod gratuit un teren în Campusul Universitar Internațional din Paris, în vederea construcției unei Case a României, care să găzduiască studenți, artiști, profesori sau cercetători veniți la studii în Franța. Deși în bugetul din 2018 alocase fonduri pentru proiect, autoritățile de la București nu au făcut între timp nimic, așa că România a pierdut terenul, iar acum încearcă din nou să obțină o suprafață în campus.
În contextul în care recent Guvernul a aprobat noi norme pentru circulația trotinetelor și bicicletelor, o inițiativă legislativă introduce noi prevederi în Codul Rutier pentru a înlesni autorităților locale demararea construcției de piste speciale pentru acest tip de vehicule. Proiectul are în vedere introducerea unor standarde de proiectare a pistelor, astfel încât să fie facilitat inclusiv accesul la finanțări europene pentru astfel de piste.
Rotary Construcții SRL a câștigat, în calitate de unic ofertant, licitația organizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru proiectarea și execuția lucrărilor de realizare a infrastructurii de bază a viitorului Centru Informatic și de Comunicații al instituției. Estimat la 5,29 milioane de euro, fără TVA, pentru 12 luni, proiectul a fost atribuit cu 4,72 milioane de euro, fără TVA.
Rotary Construcții SRL a depus singura ofertă la o licitație organizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru proiectarea și execuția lucrărilor de realizareaa infrastructurii de bază a viitorului Centru Informatic și de Comunicații al instituției, proiect estimat la 5,29 milioane de euro, fără TVA, pentru 12 luni. La licitația precedentă, estimată la 5,19 milioane de euro, nu a fost depusă nicio ofertă sau au fost depuse oferte care nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/sau financiare.
Amplasarea spațiilor comerciale cu suprafață mai mare de 400 metri pătrați, adică a supermarket-urilor și hipermarket-urilor, nu va putea fi aprobată de autoritățile locale decât în mod exclusiv în teritoriul ”periurban”, adică în zonele din jurul unui oraș și nu în zonele urbane.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anulat o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor de realizare a infrastructurii de bază a viitorului Centru Informatic și de Comunicații al instituției, proiect estimat la 5,18 milioane de euro, fără TVA, pentru 12 luni. La procedură, finanțată din fonduri bugetare, nu a fost depusă nicio ofertă sau au fost depuse oferte care nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/sau financiare. .
Piața de proiectare pentru clădiri și hoteluri din România a crescut în ultimii ani, iar cererea pentru astfel de proiecte s-a majorat cu 50% în 2018, comparativ cu anul anterior, afirmă Eliza Yokina, senior partner al biroului de arhitectură Cumulus.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) va avea un Centru Informatic și de Comunicații în anul 2022, cel mai târziu, conform unui răspuns al instituției remis la solicitarea Profit.ro. Instituția a lansat în acest sens o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor de realizare a infrastructurii de bază a viitorului centru, proiect estimat la 5,18 milioane de euro, fără TVA, pentru 12 luni. Finanțarea va fi asigurată din fonduri bugetare.
Constructorul olandez de nave Damen Shipyards a câștigat un contract de 137 milioane de euro pentru construcția, la Galați, a patru noi feriboturi pentru compania canadiană BC Ferries, după o comandă inițială pentru două feriboturi obținută în 2017.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a inițiat o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor de realizare a infrastructurii de bază a viitorului Centru Informatic și de Comunicații al instituției, proiect estimat la 5,18 milioane de euro, fără TVA, pentru 12 luni. Finanțarea va fi asigurată din fonduri bugetare.
Nemulțumiți de ritmul foarte lent al lucrărilor pentru lărgirea Prelungirii Ghencea și pentru Pasajul Domnești, locuitorii zonei organizează sâmbătă cel de-al doisprezecelea protest din ultimii șase ani și solicită autorităților contractele de execuție, graficele de lucrări si de plăți pe toată perioada de derulare a proiectelor.