Guvernul și partenerii sociali au căzut de acord în privința majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei - din care 200 lei scutiți de impozit și contribuții de asigurări. Totodată, s-a stabilit ca salariul minim pentru sectorul construcțiilor sa crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023.
Organizațiile neguvernamentale vor avea la dispoziție doar 60 de zile pentru formularea cererilor de suspendare a autorizațiilor de construire și maximum un an pentru atacarea Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ), potrivit noilor modificări la Legea autorizării construcțiilor, relevă datele analizate de Profit.ro. Astăzi nu există o limitare în timp a acestor demersuri juridice.
România s-a situat, în septembrie, pe primul loc în Uniunea Europeană în funcție de evoluția lucrărilor de construcții, atât în ritm anual, cât și în ritm lunar, relevă datele Eurostat.
Volumul lucrărilor de construcții a crescut, în primele nouă luni față de perioada perioada similară din 2021, ca serie brută cu 8,9%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 6,6%, arată datele publicate de Institutului Național de Statistică (INS).
În cei 25 de ani de antreprenoriat, de când a înființat distribuitorul de materiale de construcții Sipex, Irinel Gheorghe a învățat că este foarte important să-și asculte angajații și să înțeleagă ce îi motivează și ce îi face fericiți.
În pofida contextului actual dificil, Irinel Gheorghe, CEO Sipex, unul dintre cei mai mari distribuitori de materiale de construcții din România, consideră că piața de construcții din România e un sector care ar trebui să crească în continuare, dat fiind faptul că înainte de 1989 reprezenta 15,5-16% din PIB și însuma 850-875.000 de oameni, iar astăzi reprezintă 8-9% din PIB și însumează circa 390.000 de oameni.
PSD a luat decizia de a nu mai susține majorarea de la 1 ianuarie 2023 a impozitelor pentru locuințe, au declarat surse din interiorul partidului pentru Profit.ro. Noua poziție a social-democraților nu a a fost discutată, încă, în cadrul coaliției de guvernare, din care fac parte și PNL și UDMR. La mijlocul lunii octombrie, Senatul a adoptat creșterea impozitului pe locuință, de anul următor, prin majorarea bazei impozabile cu aproximativ 50%, mișcare anunțată anterior de Profit.ro. Proiectul adoptat de Senat, inclusiv cu voturile PSD, este acum la Camera Deputaților.
Distribuitorul de materiale de construcții Sipex, listat la Bursa de Valori București pe piața AeRO, a înregistrat un profit net record de 11,6 milioane lei în primele nouă luni ale anului 2022, în creștere cu peste 40% față de aceeași perioadă a anului 2021. Cifra de afaceri a companiei a înregistrat un plus de 14,7%, până la 227,6 milioane lei, în perioada analizată.
Senatorii, prin votul majorității PSD, PNL și UDMR, au respins propunerea legislativă, inițiată de liberali, prin care angajații din industria fabricării băuturilor, respectiv a vinurilor, berii, altor băuturi alcoolice, și din producția de ape minerale ar fi urmat să aibă un salariu minim de 3.000 lei, cu scutire de impozit și contribuții sociale, similar salarizării din sectorul construcțiilor, agriculturii și industriei alimentare. Proiectul va fi transmis acum deputaților pentru dezbatere și vot final.
Succesul proiectelor de sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va fi condiționat de continuitate în finalizarea acestora, indiferent de schimbările politice din următorii ani, a declarat, în deschiderea Profit Health.forum, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a subliniat că o politică de resurse umane care să acopere golurile din sistem, lăsate în urma migrației cadrelor medicale, este cel puțin la fel de importantă ca proiectele de noi spitale sau modernizări în domeniu.
Volumul lucrărilor de construcții a crescut în primele opt luni, față de perioada similară din 2021, ca serie brută, cu 6,6%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 4,5%, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a afirmat că modul în care se construiește în București este "scăpat de sub control", deoarece autoritățile locale nu au fost atente la cum au fost emise autorizațiile și au încălcat legea, iar instituțiile cu rol de control nu și-au făcut treaba
Impozitul pe clădiri va crește de anul următor cu aproximativ 50%, conform unor amendamente aduse de Senatori proiectului de lege care aprobă ordonanța 16 a Guvernului, prin care autoritățile au introdus o serie de schimbări fiscale ample. Noul mecanism de impozitare a fost pregătit de Ministerul Finanțelor și trimis Comisiei de buget a Senatului, unde a fost însușit de către senatori PNL și PSD. Totodată, au fost respinse mai multe amendamente care ar fi eliminat suprataxarea muncii part-time, propuse de parlamentari USR și chiar PNL, precum și inițiative ale USR pentru eliminarea restricțiilor în ce privește veniturile din consultanță obținute pe microîntreprindere.
Noile impozite impuse pentru locuințe, pregătite să fie majorate cu 50%, cum a anunțat Profit.ro, vor conduce la sume de plată suplimentare pornind de la 100 lei și ajungând și până la peste 400 lei în plus, în funcție de cota de impozitare.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, confirmă ideea creșterii impozitului pe locuință, anunțată de Profit.ro, susținând totodată că impactul unei eventuale creșteri de impozite nu va fi la persoanele cu venituri mici.
Motivul - banii pe care primăriile ar urma să îi obțină în plus din impozitele mărite pe proprietăți.
În perioada 2020 - S1 2022 au fost finalizate tranzacții cu terenuri destinate unor viitoare investiții imobiliare cu o valoare totală de 720 milioane de euro în Bucuresti, un nivel aproape dublu în comparație cu cele cinci semestre anterioare acestei perioade (S2 2017 - 2019), fapt ce demonstrează apetitul dezvoltatorilor imobiliari pentru realizarea unor noi proiecte chiar și în contextul crizei sanitare și a unor presiuni inflaționiste puternice.
ROCA Industry, holdingul care reunește companiile din domeniul materialelor de construcții aflate în portofoliul Roca Investments, lansat la finalul anului trecut, semnează o nouă achiziție, preluând integral fabricantul produselor din sârmă Dial din Hârșova, într-o tranzacție de până la 14 milioane euro.
România s-a situat, în iulie, pe locul al doilea în Uniunea Europeană în funcție de evoluția lucrărilor de construcții în ritm anual, relevă datele Eurostat.
În luna iulie a acestui an, volumul lucrărilor de construcții a scăzut, față de luna iunie 2022, ca serie brută, cu 7%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 1,2%, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). În primele șapte luni, volumul lucrărilor de construcții a crescut, față de perioada similară din 2021, ca serie brută, cu 4,7%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 2,7%.
Conform unei analize derulate de către Sixense România, companie care oferă soluții digitale și expertiză pentru sănătatea mediului construit, pentru 67,9% dintre factorii de decizie din proiectele de construcții locale a crescut importanța acordată serviciului de monitorizare geotehnică și structurală față de acum câțiva ani. Mai mult, 85,7% dintre factorii de decizie chestionați consideră că folosirea monitorizării pe toată durata de viață a proiectului este foarte importantă.
În 2018, de exemplu, Al Dahra, parte a Al Ain Holding, controlat de șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, fost vicepremier al Emiratelor Arabe Unite și președinte de onoare al clubului de fotbal Al Jazeera,a cumpărat Agricost Brăila, cel mai mare producător agricol din România. Este cel mai tânăr frate al actualului emir și președinte al Emiratelor Arabe Unite, Khalifa bin Zayed Al Nahyan.
Angajații din industria fabricării băuturilor, respectiv a vinurilor, berii, altor băuturi alcoolice, și din producția de ape minerale ar urma să aibă un salariu minim de 3.000 lei, cu scutire de impozit și contribuții sociale, similar salarizării din sectorul construcțiilor, agriculturii și industriei alimentare.
Distribuitorul de materiale de construcții Sipex, listat la Bursa de Valori București pe piața AeRO, a înregistrat un profit brut de 10 miliooane lei, pe primul semestru, în creștere cu 50% față de aceeași perioadă a anului 2021.
Primul trimestru din 2022 a fost ca un „roller coaster” pentru dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor, unul dintre cei mai mari de pe piața locală. Anul a început foarte puternic, odată cu reducerea TVA-ului la 5%, însă din februarie, de când a început războiul în Ucraina, vânzările au scăzut dramatic, urmând ca abia din luna martie să se vadă o tendință de revenire, a spus, la PROFIT NEWS TV, Constantin Sebeșanu, CEO Impact Developer & Contractor, companie controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu în proporție de 58,82%, care a dezvoltat proiecte precum Greenfield și Luxuria Residence.