România a avut, în mai, a cincea mare creștere anuală a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat. Rata anuală a inflației în România a coborât pentru a șasea oară la rând, până la 1,8%.
Dezvoltatorii de parcuri fotovoltaice care au reclamat în urmă cu aproape 2 ani statul român la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington acuzând România de încălcarea tratatului internațional Carta Energiei prin tăierea subvențiilor pentru producția de energie regenerabilă acordate pe bază de certificate verzi suportate pe facturi de către consumatori au solicitat Camerei Deputaților de la București documentele pe baza cărora au fost fundamentate legislația românească inițială privind sprijinirea producției de energie verde și modificările pe care aceasta le-a suferit în timp.
România a avut, în martie, a treia mare creștere anuală a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat. Rata anuală a inflației în România a coborât pentru a treia lună la rând, până la 2,7%.
România a avut, în ianuarie, a doua mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, după Ungaria, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat.
Gigantul rus al energiei Lukoil, printr-o subsidiară înregistrată în Olanda, este în curs de majorare cu peste 23 milioane euro (110 milioane lei) a capitalului social al companiei românești cu operațiuni în industria energiei eoliene pe care o deține și care operează un parc de profil cu putere instalată de 84 MW în județul Tulcea.
Dacă până de curând statele din Europa de Est au rezistat cu bine la șocurile externe, chiar și atunci când Germania și alți parteneri comerciali importanți au avut probleme, datele privind avansul economic din trimestrul al treilea relevă un tablou în schimbare.
Pastile recreaționale de tip Ecstasy având forma capului președintelui SUA Donald Trump și fiind inscripționate cu numele acestuia, care au început să circule în întreaga lume după ce Trump a câștigat ultimele alegeri pentru fotoliul de șef la Casa Albă, se găsesc și în România, potrivit informațiilor din mai multe dosare penale de trafic și consum de droguri.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) lucrează alături de ministerul de resort pentru a identifica acele unități de producție de energie care încă apar în statisticile oficiale de profil, deși nu mai sunt în funcțiune, "umflând" astfel, "pe hârtie", capacitatea de producție a României, a declarat președintele Autorității, Dumitru Chiriță, la conferința "Focus energetic".
ANRE a decis că, anul acesta, Distribuție Energie Oltenia trebuie să instaleze contoare inteligente la 2% din clienții săi, respectiv la peste 10.000 de utilizatori, numărul acestora trebuind să ajungă la peste 600.000 până în 2028 (41%).
România a avut, și în aprilie, cea mai mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, rata anuală a inflației urcând la 4,4% luna trecută, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat.
România a înregistrat în cel de-al doilea trimestru al acestui an cea mai mare scădere procentuală a consumului de gaze naturale la nivelul Uniunii Europene (UE), consumul de gaze autohton fiind cu 25% mai redus decât în perioada similară a anului trecut. Ce se va întâmpla pe piață va fi anunțat la Profit Energy.forum, conferință organizată cu sprijinul Exxon Mobil, care va fi deschisă de ministrul Energiei, Anton Anton, și va reuni principalii jucători în domeniu.
România a avut și în septembrie, pentru a opta lună consecutiv, cea mai mare inflație anuală din Uniunea Europeană, de 4,7%, potrivit datelor publicate miercuri de biroul european de statistică, Eurostat. Ritmul anual de creștere a prețurilor din România s-a mențiut constant comparativ cu luna august.
Românii privesc perspectivele economice ale propriei țări cu mai mult pesimism decât oriunde în altă parte a Europei. Prognozele economice în rândul consumatorilor români au continuat să scadă în trimestrul al doilea, sunt concluziile studiului GfK privind climatul de consum în Europa pentru al doilea trimestru din 2018.
Grupul austriac Erste, proprietarul BCR, a majorat prognoza de creștere economică a României pentru acest an, de la 4,1% la 4,7%, avansul urmând să fie susținut de creșterea investițiilor.
România și Ungaria au rămas și pe perioada weekend-ului statele europene cu cel mai ridicat preț la energia electrică tranzacționată pe piața spot, de peste 70 de euro/MWh, în pofida capacității sale de producție ridicate, România importând energie de la statele vecine, în special din Ungaria și Ucraina.
Primele estimări oficiale privind creșterea produsului intern brut (PIB) din primul trimestru arată că economia românească avansează în ritm rapid pe baza unui singur motor, consumul privat stimulat de guvern prin creșteri de salarii în sectorul public și scăderi de taxe, consideră economiștii consultați de News.ro, care avertizează că o astfel de creștere nu este sutenabilă pe termen lung și generează dezechilibre importante, care vor trebui corectate în cele din urmă.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a îmbunătățit, joi, prognozele de creștere economică pentru România, de la 4% la 4,8%.
Piața de produse din pește și fructe de mare a crescut anul trecut cu 3%, până la valoarea de 350 de milioane de euro, arată un studiu al Romfood Trading, importator și distribuitor de produse din pește și fructe de mare din România și dezvoltator al brandului Alfredo Seafood.
Românii mănâncă în medie 3,9 kg de pește anual, de peste trei ori sub media europeană, care ajunge la 12-14 kg pe cap de locuitor, potrivit unor studii de piață citate de distribuitorul și procesatorul de pește Ocean Fish, care arată că aproximativ 90% din peștele de pe masa românilor provine din import, iar valoarea pieței se ridică la 85 milioane de euro.
Consumul de vin crește cu peste 50% în perioada sărbătorilor de iarnă față de o lună normală, românii preferând însă vinurile roșii în luna decembrie, cu toate că de obicei aleg vinurile albe, a declarat pentru AGERPRES directorul general al Patronatului Național al Viei și Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe.
Mai mult de jumătate dintre români (53%) consumă lapte cel puțin o dată pe zi, arată un studiu realizat de Olympus România în luna octombrie.