Total Soft, unul dintre principalii jucători pe piața aplicațiilor software pentru mediul de business, acuză CEZ Distribuție că îi limitează accesul la o licitație organizată de distribuitorul de energie electrică și că favorizează, prin criteriul experiență, “anumiți operatori economici”, fără să-i nominalizeze.
Curtea de Apel București a anulat o decizie a Consiliului Concurenței prin care a amendat Transcarpat Sportours International în 2013 pentru că, alături de alte 3 firme, a participat la trucarea unor licitații organizate de Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Solicitarea depusă de Banca Românească de a trimite Legea dării în plată la Curtea Constituțională a fost respinsă ca inadmisibilă de Judecătoria Buzău, unde banca a contestat o notificare de dare în plată a unui client.
Banca Transilvania intră pe lista băncilor locale care contestă Legea dării în plată și susține, într-un document trimis la instanță și obținut de Profit.ro, că actul normativ este neconstituțional. Citește în continuare argumentele cu care banca încearcă să convingă magistrații.
Proiectul de construcție a unui pasaj suprateran pe centura rutieră București-Domnești, o afacere de peste 91 milioane de lei (20,2 milioane de euro), lucrare amânată încă din 2006, este din nou blocat, după ce în ultima zi posibilă au fost depuse două contestații față de rezultatul licitației de atribuire a contractului.
Curtea de Apel București a respins cererea prin care omul de afaceri Dan Grigore Adamescu a solicitat anularea deciziei în urma căreia Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a instituit, la începutul anului 2014, procedura de redresare financiară prin administrare specială la Astra, cel mai mare asigurător la acea vreme. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
Guvernul își menține anumite rezerve privind Legea dării în plată, adoptată miercuri de Parlament, cu toate că au fost făcuți anumiți pași pentru întărirea caracterului social al legii, prin eliminarea programului Prima Casă și introducerea plafonului de 250.000 de euro.
Soarta refacerii mai multor străzi din centrul Bucureștiului, o afacere de peste 70 milioane euro, a fost decisă de Curtea de Apel. Contractul, acordat într-o licitație contestată ulterior, rămâne în posesia unei firme înființate cu o lună înainte de licitație și susținută și de compania Tehnologica Radion a lui Theodor Berna.
Curtea Constituțională va dezbate, pe 9 februarie, patru dosare foarte importante pentru procesele pe clauze abuzive dintre bănci și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Băncile au contestat constituționalitatea unor articole introduse în 2013, care permit instanțelor să elimine clauzele abuzive din toate contractele de credit, inclusiv din cele în derulare. Mai multe procese sunt blocate pe rolul instanțelor din acest motiv.
Proprietarii hotelului Ambasador din București au făcut o plângere preliminară administrativă împotriva unei hotărâri a Primăriei Capitalei prin care a fost instituită, exclusiv pentru hotelieri, o nouă taxă, numită "taxa specială de promovare turistică a Bucureștiului", în cuantum de 1% din veniturile obținute în urma încasărilor din cazări. Reprezentanții hotelului susțin că taxa încalcă legea și discriminează hotelurile.
Senatori din mai multe grupuri parlamentare au depus, luni, o contestație la Curtea Constituțională (CCR) privind proiectul de lege care interzice fumatul în spațiile publice închise, a anunțat senatorul independent Alfred Laurențiu Mihai.
Vodafone Romania va contesta în justiție hotărârea Tribunalului București prin care operatorul de telefonie mobile a fost obligat să elimine mai multe clauze abuzive legate de despăgubirile pe care clienții trebuie să le achite operatorului dacă reziliază contractele înainte de expirarea duratei minime a acestora.
Poșta Română a anulat, miercuri, o licitație pentru servicii de telefonie fixă și transmisii de date, după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a impus companiei, în urma unei plângeri a Vodafone Romania, modificarea caietului de sarcini al procedurii de atribuire și stabilirea unui nou termen de depunere a ofertelor.
Frontal Communication a contestat în instanță o deciziei a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) care a respins, pe 25 septembrie, cererea companiei de reevaluare a ofertei Ericsson Romania, declarată câștigătoare de Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR) într-o licitație privind televiziunea digitală.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a suspendat, vineri, o licitație IT de 5,5 milioane de lei, TVA inclusă, după ce companiile Net Brinel și Siveco au solicitat instanței să modifice o decizie a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), prin care s-a admis și oferta Intrarom în cadrul procedurii de atribuire.