Angajații Alpha Bank încearcă să se protejeze la viitoare disponibilizări și să obțină salarii mai bune, înainte ca banca să fie preluată de UniCredit, printr-un contract colectiv de muncă pe 2 ani agreat cu actualul angajator, primul negociat de sindicatul Vocea Noastră, înființat în urmă cu câteva luni. După aproape trei luni de discuții, negocierile au eșuat, a declarat, pentru Profit.ro, liderul sindicatului, care mai are câțiva pași de urmat pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă.
Un număr de 500 de salariați ai Romgaz vor protesta față de intenția companiei de a micșora cu 5,82% salariile de încadrare. De asemenea, sindicaliștii reclamă faptul că nu sunt prevăzute în buget sumele pentru primele și adausurile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.
Conducerea companiei de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, se pregătește de renegocierea contractului colectiv de muncă cu sindicatul reprezentativ din societate, contract care expiră la finalul primăverii acestui an.
Negocierile pentru Contractul Colectiv de Muncă la Dacia s-au încheiat cu un succes al sindicatelor, care au obținut o creștere a salariilor de aproape 60% față de suma propusă și de peste patru ori mai mare decât suma oferită de companie.
Sindicatul Autoturisme Dacia a început negocierile cu managementul companiei Automobile Dacia SA pentru contractul colectiv de muncă 2024. Ca în fiecare an, primele solicitări sunt foarte îndrăznețe și sunt respinse de companie, care are propuneri foarte mici în raport cu cele ale sindicatului.
Negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate devine obligatorie, cu excepția cazului în care angajatorul are încadrați mai puțin de 10 salariați, față de mai puțin de 21, cât prevedea până acum Codul muncii. De asemenea, confederațiile vor avea dreptul de a participa la negocierea sectorială, în baza mandatului primit din partea federației membre, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de către Guvern. Modificările sunt însă reclamate de unele patronate, președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, arătând că transferul dreptului de negociere de la nivelul angajaților unei companii către sindicatele de la nivel de sector sau național va avea consecințe negative.
În termen de maximum 60 de zile calendaristice, administratorul sau lichidatorul judiciar al unei societăți care se află în procedură de insolvență, faliment sau lichidare va fi obligat să elibereze salariaților un document care să ateste activitatea desfășurată de aceștia, cât și să înceteze și să transmită în registrul general de evidență a salariaților încetarea contractelor individuale de muncă, conform unui proiect de lege promulgat astăzi de șeful statului.
Automobile Dacia SA și Sindicatul Autoturisme Dacia au finalizat negocierile pentru semnarea noului Contract Colectiv de Muncă și au ajuns la un acord privind sumele cu care vor fi majorate salariile începând de anul viitor.
Negocierile dintre patronatul Automobile Dacia SA și angajații de la uzina din Mioveni pentru semnarea Contractului Colectiv de Muncă se apropie de sfârșit, potrivit informațiilor din rândul sindicatelor, care speră la o majorare cât mai apropiată de suma cu care au început discuțiile.
Președintele Iohannis a promulgat noua Lege a dialogului social, care stabilește că numărul minim de angajați pentru constituirea unui sindicat va fi micșorat de la 15 la 10, iar pragurile de reprezentativitate pentru sindicate și patronate vor fi reduse. Noua lege instituie noi reguli privind negocierea contractelor colectivă de muncă, modul de reprerezentare în negocieri, dar și noi forme de declanșare a unui conflict de muncă, precum grevă împotriva politicii sociale și economice a Guvernului sau greva de solidaritate cu angajați din alte companii.
Numărul minim de angajați pentru constituirea unui sindicat va fi micșorat de la 15 la 10, iar pragurile de reprezentativitate pentru sindicate și patronate vor fi reduse, prevede o nouă Lege a dialogului social, care a fost adoptată de Parlament, prin vot final în Camera Deputaților. Noua lege, care mai trebuie promulgată de șeful statului, instituie noi reguli privind negocierea contractelor colectivă de muncă, modul de reprerezentare în negocieri, dar și noi forme de declanșare a unui conflict de muncă, precum grevă împotriva politicii sociale și economice a Guvernului sau greva de solidaritate cu angajați din alte companii.
Angajatorul va avea obligația acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul, conform unor modificări aduse Codului Muncii prin vot final în Parlament. Salariatul va avea și dreptul de a absenta de la locul de muncă în situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident, cu recuperarea perioadei absentate. Noile reglementări introduc și un model-cadru al contractului individual de muncă, clarifică informațiile obligatorii cuprinse de acesta, dar și condițiile pentru perioada de probă sau pentru ocuparea unui post vacant.
Contractul de muncă ”la cerere”, respectiv cel ”cu mai mulți angajatori și un singur angajat” constituie două tipuri de noi contracte de muncă ce vor fi introduse în Codul Muncii, în ideea că vor răspunde nevoii de flexibilizare a pieței muncii din România, conform unui proiect legislativ votat de Senat și care mai trebuie adoptat și de către deputați pentru a intra în vigoare.
Prin excepție de la prevederile de înghețare a angajărilor în sistemul bugetar, Parlamentul, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, va putea angaja personal pe posturi vacante sau temporar vacante, iar instituțiile și autoritățile publice vor putea angaja personal cu contract individual de muncă pe durată determinată, pe posturi în afara organigramei, pentru activități în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, a decis coaliția de guvernământ.
Angajatorul va avea obligația acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul, conform unor modificări aduse Codului Muncii prin vot final în Parlament. Salariatul va avea și dreptul de a absenta de la locul de muncă în situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident, cu recuperarea perioadei absentate. Noile reglementări introduc și un model-cadru al contractului individual de muncă, clarifică informațiile obligatorii cuprinse de acesta, dar și condițiile pentru perioada de probă sau pentru ocuparea unui post vacant.
Ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu, afirmă că modificarea bazei de calcul pentru plata asigurărilor sociale și de sănătate la contractele part-time va limita munca la negru, având în vedere că, în realitate, în spatele unui contract de 2 ore angajații muncesc de fapt 8 ore. Această realitate ar fi fost recunoscută chiar de antreprenori, potrivit ministrului.
Senatorii PSD s-au gândit să introducă în Codul Muncii un nou tip de contract de muncă, intitulat ”contractul de zero ore”, prin care angajatorul nu este obligat să garanteze un număr minim de ore pe săptămână, iar angajatul poate să nu accepte munca în momentul în care i se cere.
Administrația CFR Călători și organizațiile sindicale reprezentative au semnat, la sediul CFR Călători, noul Contract Colectiv de Muncă (CCM) la nivel de unitate, printre beneficii fiind prevăzute majorarea cu 10% a salariilor de bază brute, precum și acordarea tichetelor de masă în valoare de 20 de lei pentru perioada 1 iunie - 30 noiembrie.
Contractul de muncă ”la cerere”, respectiv cel ”cu mai mulți angajatori și un singur angajat” constituie două tipuri de noi contracte de muncă popuse a fi introduse în Codul Muncii, în ideea că vor răspunde nevoii de flexibilizare a pieței muncii din România.
Peste 70% dintre contractele de muncă le asigură salariaților un venit lunar de până la 5.000 de lei brut (2.925 lei net), în timp ce veniturile foarte mari, de peste 20.000 de lei (peste 11.700 lei net), reprezintă circa 1,7% din totalul contractelor de muncă, potrivit calculelor Profit.ro pe baza datelor extrase de ANAF din raportările lunare transmise de angajatori. Potrivit acestor declarații fiscale, la finalul anului trecut numărul salariaților cu normă întreagă era de 5,51 milioane, iar cel cu normă redusă ușor peste 753.000.
Bonele vor putea fi angajate cu contract individual de muncă încheiat și de o persoană fizică, părinte sau, după caz, reprezentantul legal al copilului, conform unui proiect de lege adoptat de Guvern. Conform proiectului, prezentat anterior de Profit.ro, persoanele care au dobândit calificarea de baby-sitter se vor putea angaja ca bone, iar condițiile de calificare vor fi simplificate.
Băncile membre ale Consiliului Patronatelor Bancare din Romania (CPBR), organizația patronală din care fac parte mai multe bănci mari și societățile de leasing aparținând acelorași grupuri bancare, au semnat noul Contract Colectiv de Munca (CCM), al doilea de acest fel negociat la nivelul sectorului financiar-bancar și aplicabil la grup de unități.
Câteva sute de salariați OMV Petrom vor organiza miercuri acțiuni de protest, fiind nemulțumiți de oferta făcută de companie în cadrul negocierilor noului Contract Colectiv de Muncă, care este deconectată de evoluția costurilor, a anunțat Sindicatul Național Petrom.
Bonele vor putea fi angajate cu contract individual de muncă încheiat și de o persoană fizică, părinte sau, după caz, reprezentantul legal al copilului, conform unor modificări legislative pregătite de Guvern. De asemenea, persoanele care au dobândit calificarea de baby-sitter se vor putea angaja ca bone, iar condițiile de calificare vor fi simplificate.
Furnizorii de servicii de plasare stabiliți pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, care desfășoară pe teritoriul României activități de mediere și plasare a forței de muncă, vor trebui să respecte aceleași obligații prevăzute pentru agenții de plasare a forței de muncă români, respectiv efectuarea în mod gratuit a activității de mediere a cetățenilor români în vederea angajării în străinătate, inclusiv încheierea, cu solicitanții locurilor de muncă, a contractelor de mediere în formă scrisă și în limba română. Și agenții autohtoni vor trebui să respecte noi condiții, precum organizarea transportului în cazul grupurilor mai mari de 10 persoane.