În esență, investitorului îi este garantat un preț de vânzare a energiei după începerea producției, intitulat "preț de exercitare", preț care să-i asigure un anumit nivel minim de rentabilitate. În cazul în care prețul de vânzare real de pe piață, calculat ca preț de referință într-un interval dat, este mai mic decât cel de exercitare, investitorul are dreptul să fie compensat prin plata diferenței. Există și varianta ca prețul de referință să fie mai mare decât cel de exercitare, iar în acest caz investitorul este obligat să returneze diferența.
Ministerul Energiei speră ca finanțarea europeană de 3 miliarde de euro din Fondul de Modernizare aprobată recent de către Executivul de la Bruxelles să fie suficientă pentru a acoperi costurile cu necesarul de plăți asumat de statul român pentru viitoarea schemă de subvenționare a investițiilor în unități de producție de energie regenerabilă, pe baza așa-numitelor ″contracte pentru diferență″ (CfD), și să nu fie nevoie ca aceste costuri să fie suportate și de consumatorii români pe facturile lor de curent, cum se întâmplă în prezent cu sprijinul acordat producătorilor de energie regenerabilă prin intermediul celebrelor certificate verzi.
Ministerul Energiei speră ca finanțarea europeană de 3 miliarde de euro din Fondul de Modernizare aprobată recent de către Executivul de la Bruxelles să fie suficientă pentru a acoperi costurile cu necesarul de plăți asumat de statul român pentru viitoarea schemă de subvenționare a investițiilor în unități de producție de energie regenerabilă, pe baza așa-numitelor ″contracte pentru diferență″ (CfD), și să nu fie nevoie ca aceste costuri să fie suportate și de consumatorii români pe facturile lor de curent, cum se întâmplă în prezent cu sprijinul acordat producătorilor de energie regenerabilă prin intermediul celebrelor certificate verzi.
Dezvoltatorul și operatorul român de proiecte de producție de energie regenerabilă nextE, parte a grupului elvețian Connect44, a anunțat că a semnat un nou contract corporativ de tip Power Purchase Agreement (PPA) cu un client, căruia îi va livra pe termen lung energia electrică ce va fi produsă de un viitor parc fotovoltaic, ce va fi construit de nextE.
Gradul de interes al companiilor mari consumatoare de energie electrică din România pentru încheierea de contracte de tip Power Purchase Agreement (PPA), de achiziție de curent electric în avans pe termen lung, inclusiv de la dezvoltatori de centrale aflate în proiect, este în creștere, potrivit unui sondaj.
Ministerul Energiei a semnat noi contracte de acordare de subvenții prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare totală de aproape 8 milioane euro, pentru un număr de 15 proiecte de centrale fotovoltaice, cu putere instalată însumată de aproape 24 MW.
Ministerul Energiei a semnat vineri 10 contracte de acordare de finanțări nerambursabile PNRR pentru construirea de capacități noi de producție de energie regenerabilă. Alte 2 vor fi semnate săptămâna viitoare. Cele 12 contracte sunt în valoare totală de 87,52 milioane lei, iar proiectele finanțate însumează un necesar investițional de 791,75 milioane lei.
Statul român, prin Ministerul Energiei, a primit câștig de cauză definitiv în litigiul cu grupul elvețian Alpiq AG, judecat în procedură de arbitraj la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, litigiu demarat de elvețieni în 2014 după rezilierea contractelor de vânzare de energie dintre compania de stat Hidroelectrica, controlată de minister, și două subsidiare românești ale acestora.
Facturile consumatorilor finali de energie electrică din România, deopotrivă casnici și noncasnici, ar putea fi încărcate de la 1 ianuarie anul viitor cu o nouă subvenție destinată producătorilor de energie regenerabilă, pe lângă cea existentă bine-cunoscută, reprezentată de certificatele verzi.
Președintele directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, a anunțat că săptămâna aceasta au fost emise peste un milion de facturi și a precizat că într-o lună sau două lucrurile vor intra într-un făgaș normal.
La finalul lunii noiembrie a anului trecut, compania de stat ajunsese la o cotă de aproape 8% din piața românească a furnizării de electricitate, potrivit datelor ANRE, ocupând locul 5 în topul furnizorilor.
Licitația organizată în acest scop în martie, cu argumentul că angajările suplimentare de personal din ultima perioadă nu făceau față valului de noi clienți finali, precum și complicațiilor aduse de schimbările dese de legislație, a fost anulată, potrivit datelor SEAP.
Hidroelectrica a început să emită facturi la începutul lunii, după o întârziere de peste jumătate de an, primele find emise pentru intervalul 23 iunie - 31 iulie 2022.
O subsidiară a unui dezvoltator imobiliar major din România a încheiat contract de furnizare de energie electrică cu un jucător din piața de profil cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2023, durata contractului fiind de 10 ani, o raritate în condițiile de piață din ultimul an și jumătate, marcat de scumpiri masive, volatilitate și dificultăți foarte mari în contractarea de electricitate pe termen mediu și lung.
Supraimpozitarea din energie, constând în impunerea de contribuții la așa-numitul Fond de Tranziție Energetică, va fi aplicată nu doar entităților cu care producătorii de energie electrică din România încheie contracte de hedging pentru a se proteja de riscurile presupuse de volatilitatea prețurilor de pe piețe, ci și partenerilor acestor entități, cu care acestea încheie la rândul lor contracte de hedging, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
În contextul actual, în care au apărut știri neadevărate despre compania Tinmar Energy, dorim să le comunicăm partenerilor de business cât și clienților, că Tinmar Energy rămâne un nume de referință în industria energetică și că respectăm conduită în piață, fiind în sprijinul clienților așa cum i-am obișnuit.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, totodată cu cele mai mici costuri de producție, având cea mai avantajoasă ofertă de furnizare pentru gospodăriile populației de pe piață și care și-a lansat în ianuarie, nu fără probleme, mult-așteptata platformă online de contractare pentru clienții casnici, vrând totodată să preia până la 3 furnizori de electricitate, se pregătește să-și schimbe aplicația informatică de management al contractelor de furnizare încheiate cu consumatorii finali și al facturării acestora.
Encorsa, integrator de servicii de transformare digitală prin tehnologii de hiper-automatizare de tip low-code și no-code, Robotic Process Automation și inteligență artificială, transmite că a finalizat implementarea unui asistent digital pentru Electrica Furnizare, cel mai mare furnizor de energie electrică din România, parte din grupul listat la Bursă Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român, cu peste 48% din acțiuni.
Toți producătorii de energie electrică din România, nu doar companiile de stat din domeniu, vor fi obligați să-și vândă minimum 40% din producția anuală prin contracte pe termen lung, adică în afara piețelor spot, potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat și pentru care camera decizională este cea a Deputaților.
Guvernul a adoptat în ședința de joi o masivă ordonanță de urgență de modificare a Legii energiei, de 70 de pagini, menită să transpună "corect și complet" în legislația națională Directiva UE 2019/944 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și Regulamentele europene în materie și care prevede, printre altele, că Executivul poate interveni în formarea prețurilor de furnizare a energiei electrice doar în cazul clienților casnici vulnerabili sau afectați de sărăcie energetică.
Energia electrică este o componentă importantă a businessului Portului Constanța, atât pe partea de cheltuieli, cât și în ceea ce privește veniturile. Anul trecut, compania a încasat peste 42 milioane lei din prestarea de servicii de energetică portuară, reprezentând mai mult de 12% din totalul cifrei de afaceri, de 345,2 milioane lei.
Senatul a adoptat luni un proiect legislativ inițiat de PSD și prin care este stabilită reducerea cotei standard de 19% a TVA la cota redusă de 5% pentru lemnul pentru foc destinat încălzirii populației.
Potrivit datelor oficiale, în prezent, circa jumătate dintre gospodăriile din România se încălzesc cu sobe alimentate cu lemne, procentul ajungând la peste 80% în mediul rural.
Dacă sunteți pe cale de a vă muta într-o locuință nouă, vă puteți considera norocos, iar acum este timpul să vă alegeți furnizorii pentru toate utilitățile necesare. Este ideal să puteți alege, pe criterii obiective și bine informate, cine vă va aduce în casă energia electrică, gazele naturale, internetul și televiziunea. Să trecem în revistă cele mai importante servicii de luat în calcul.
Operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, Nuclearelectrica (SNN), controlat de stat prin Ministerul Energiei cu peste 82% din capital, a cerut acordul acționarilor pentru a folosi, la retehnologizarea reactorului 1 al centralei, un set de scule de retubare care a mai fost utilizat deja la retehnologizarea cu succes a centralei Embalse din Argentina, în perioada 2016-2018, printre avantajele acestei variante numărându-se costul estimat, cu circa 89 milioane dolari mai mic decât cel al achiziției unui set nou.