Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit ușor în urcare prognoza privind creșterea economiei globale în acest an, pe fondul accelerării sectorului serviciilor în prima parte a anului, însă avertizează că inflația rămâne ridicată, iar producția și consumul privat dau semne de slăbiciune.
PIB-ul Franței s-a contractat în august pentru prima dată în ultimul an și jumătate, a doua mare economie din UE alăturându-se astfel Germaniei, unde economia a scăzut pentru a doua lună la rând, potrivit unui indice puternic corelat cu evoluția PIB. Cele mai mari economii europene sunt afectate de inflația record și de creșterea incertitudinii cauzate de războiul din Ucraina.
Economia Marii Britanii s-a contractat în trimestrul al doilea cu 0,1% față de trimestrul anterior, din cauza impactului avut de costul ridicat al vieții, dar declinul este sub contracția de 0,3% așteptată de analiști, transmite CNBC.
Economia americană s-a contractat pentru prima dată din 2020, reflectând o creștere a importurilor legată de cererea robustă a consumatorilor, scrie Bloomberg.
Pagubele provocate de pandemia Covid-19 economiei americane ar urma să fie anunțate joi însă analiștii susțin că prima economie a lumii a înregistrat anul trecut cea mai gravă contracție de după 1946, transmite AFP.
Economia României va scădea cu mai puțin decât indicau estimările anterioare, potrivit Comisiei Europene, care avertizează însă că produsul intern brut nu va reveni la nivelurile dinaintea izbucnirii pandemiei decât la finele anului 2022.
România a înregistrat al șaselea cel mai semnificativ declin economic din Uniunea Europeană în trimestrul al doilea, relevă datele publicate de Eurostat vineri.
Economia Marii Britanii a consemnat o scădere trimestrială record în perioada aprilie-iunie și a intrat în recesiune tehnică, relevă datele publicate de Oficiul Național de Statistică (ONS) miercuri.
Economia României se va contracta cu 11 până la 14% în trimestrul al doilea, mai lent decât declinul de până la 18% estimat anterior, potrivit prognozelor analiștilor ING și Erste, actualizate după publicarea cifrelor oficiale privind evoluția comerțului cu amănuntul.
Economia SUA a înregistrat o scădere anuală record în trimestrul al doilea, de aproape 33%, și a intrat în recesiune tehnică, în condițiile în care pandemia de coronavirus a dus la blocaje în activitatea companiilor și a lăsat milioane de americani fără muncă.
Economia britanică a înregistrat o contracție record în luna aprilie, de 20,4% față de martie, pe fondul restricțiilor menite să reducă răspândirea Covid-19, arată datele publicate vineri de Oficiul Național de Statistică (ONS) din Marea Britanie.
Economia zonei euro va scădea cu 8,7% în 2020, urmând ca, în 2021, să aibă o revenire de 5,2%, conform estimărilor revizuite ale Băncii Centrale Europene (BCE).
Primul trimestru al anului 2020 a adus cea mai accentuată contracție a comerțului cu mărfuri din 2009 până în prezent, fiind doar prima parte a poveștii. Indicele Trade Momentum dezvoltat intern de catre Allianz indică faptul că trimestrul 2 poate avea o contracție chiar și mai puternică.
Economia SUA s-a contractat cu 5% în primul trimestru raportat la perioada similară a anului trecut, potrivit datelor revizuite publicate de Departamentul american al Comerțului joi.
Economia britanică a înregistrat o contracție record în luna martie, de 5,8% față de februarie, pe fondul restricțiilor menite să reducă răspândirea Covid-19, arată datele publicate miercuri de Oficiul Național de Statistică din Marea Britanie.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a revizuit puternic în scădere previziunile pentru economia românească în acest an, în contextul pandemiei, și estimează acum o contracție de 4%. În toamnă, BERD estima o creștere de 3,2% pentru economia României.
Măsurile de restricție în contextul pandemiei de coronavirus au afectat semnificativ economiile din Europa Centrală și de Est în primul trimestru, însă România, Ungaria și Polonia au continuat să înregistreze creșteri în termeni anuali, chiar dacă într-un ritm mult inferior celui din precedentele trei luni.
Bugetele companiilor de stat, pe care Guvernul le are în portofoliu, sunt în analiză în principal în ceea ce privește gradul de îndeplinire a investițiilor și perspectiva acestora, pentru a vedea dacă anumite sume pot fi direcționate către buget, sub formă de dividende, sau trebuie lăsate în bugetele companiilor. Ministrul Economiei nu a primit însă la acest moment un mandat de a solicita dividende suplimentare din partea companiilor și nici în Guvern nu s-a discutat încă așa ceva.
Comisia Europeană a revizuit puternic în scădere estimările privind evoluția economiei României în 2020, citând impactul crizei provocate de pandemia de coronavirus, care va afecta semnificativ și deficitul bugetar, preconizat să se adâncească la peste 9% din PIB.
Economia SUA s-a contractat cu 4,8% în primul trimestru față de perioada similară a anului trecut, cel mai mare declin începând cu anul 2008, în condițiile în care pandemia de coronavirus a declanșat suspendarea activității companiilor și a dus la scăderea consumului privat în majoritatea sectoarelor.
Economia britanică a consemnat cea mai abruptă scădere lunară din ultimii cel puțin 20 de ani în aprilie, indică un sondaj IHS Markit publicat joi.
Economia României se va contracta cu 5% în 2020, pe fondul crizei provocate de pandemia de coronavirus, estimează Fondul Monetar Internațional (FMI). La nivel mondial, “Marele Blocaj” economic este așteptat să declanșeze cea mai severă recesiune de la Marea Depresiune din anii ’30.
Ministrul britanic de finanțe le-a spus colegilor din Guvern că economia Marii Britanii s-ar putea contracta cu până la 30% în acest trimestru din cauza restricțiilor și a blocajelor cauzate de epidemia de coronavirus, potrivit unui articol publicat de ziarul The Times, citat de Reuters.
Acțiunile europene au revenit pe scădere miercuri, după două sesiuni consecutive de apreciere, pe fondul îngrijorărilor cu privire la coronoavirus și impactul pandemiei asupra economiilor, după ce miniștrii de finanțe din zona euro nu au reușit să ajungă la un consens referitor la măsurile de stimulare economică în regiune.
Intrarea economiei germane în recesiune nu poate fi evitată, având în vedere criza provocată de pandemia de coronavirus, însă sistemul financiar este puternic și va face față situației, potrivit Bundesbank.