Contribuabilii mijlocii vor fi din nou arondați administrațiilor fiscale județene, în prezent la nivelul ANAF fiind în derulare un proces de transfer de la cele opt regionale ale Fiscului, de unde sunt în administrare acum aceste companii, către unitățile din județe. Mutarea a fost decisă de Parlament la finele lunii decembrie și a fost publicată în Monitorul Oficial în ianuarie.
Firmele mijlocii vor fi mutate de la administrațiile regionale județene ale Fiscului cel mai probabil începând din luna aprilie, nu din 2019, dar nu mai scapă de amenzile mari, cum era pregătit inițial, schimbarea fiind avizată, cu titlu final, în Parlament. Astfel, Camera Deputaților, decizională, a eliminat o prevedere, adoptată inițial de Senat și care diminua o serie de amenzi pentru firmele din categoria contribuabililor mijlocii. Legea adoptată de Parlament trebuie acum promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.
Firmele mijlocii vor fi arondate din nou administrațiilor fiscale județene, iar valoarea amenzilor aplicate astăzi acestora va fi redusă substanțial, chiar și de 5-6 ori, pentru anumite fapte.
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au verificat 652 contribuabili în perioada 22-23 iunie, aceștia plătind la bugetul de stat, după efectuarea controalelor, 15,77 milioane lei (3,45 milioane euro), a anunțat Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Marii contribuabili, în principal companii cu afaceri semnificative în România, au asigurat în primele trei luni ale anului 45% din încasările ANAF. Astfel, Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili a adus la buget 22,7 miliarde lei în primul trimestru, dintr-o sumă totală de 50,4 miliarde de lei colectată de Fisc, potrivit datelor furnizate de ANAF la solicitarea Profit.ro.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a atribuit Xerox Romania Echipamente și Servicii contractul pentru furnizarea serviciilor de tipărire a corespondenței adresată contribuabililor. Estimat la 35,2 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost încheiat în final pentru 20,5 milioane de lei, fără TVA, pe următorii 4 ani.
Cele aproximativ 1.500 de companii care au devenit din acest an mari contribuabili nu vor fi obligate să pregătească în acest an (pentru tranzacțiile din 2016) dosarul prețurilor de transfer, document prin care justifică necesitatea și prețurile cu entități afiliate, întrucât prevederile ordinului ANAF de anul trecut în domeniu, care stabilește în ce condiții există obligativitatea întocmirii acestui dosar, nu sunt aplicate tranzacțiilor derulate de aceste 1.500 de companii în anul fiscal 2016, când nu erau clasificate ca fiind mari contribuabili, a transmis ANAF la solicitarea Profit.ro.
Zipper Services Cluj-Napoca, Inform Lykos, Xerox Romania Echipamente și Servicii și asocierea formată din European Funds Invest și Stefadina Comserv au depus oferte pentru furnizarea către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) de servicii de tipărire și transmitere a corespondenței adresată contribuabililor.
Directorul general al Direcției de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul Fiscului, Ionuț Mișa, a fost numit, luni, de premierul Grindeanu, în funcția de secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice.
Criteriile de selecție a marilor contribuabili sunt redefinite, potrivit unui proiect de ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, noutatea fiind că societățile afiliate în mod direct vor fi incluse în această categorie.
Banca Transilvania, Banca Comercială Română și Garanti Bank vor furniza Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) servicii bancare de acceptare a plăților de impozite, taxe, contributii și a altor sume datorate bugetului, efectuate de contribuabili cu cardul bancar în Sistemul Național Electronic de Plăți (SNEP), disponibil la adresa www.ghiseul.ro.
Cheltuielile cu serviciile prestate altor companii, în special de consultanță sau management, sunt printre primele analizate de controalele fiscale pentru a descoperi dacă sunt reale sau doar fictive în scopul diminuării taxelor. Profit.ro prezintă un astfel de caz, verificat de Fisc, pentru care inspectorii au constatat obligații în plus de 10 milioane lei.
ANAF va aplica noi criterii de selecție pentru clasificarea marilor contribuabili la buget, de la începutul anului viitor, astfel încât companii cu nume sonore, firme mari, dar aflate în insolvență, precum și grupuri de societăți afiliate să fie administrate unitar, a declarat, pentru Profit.ro, președintele instituției, Dragoș Doroș.
Marii contribuabili la buget, în total 1.491 de companii, au plătit impozite, taxe și contribuții de 36,8 miliarde de lei, însemnând 44% din suma totală colectată de Fisc, de 82,4 miliarde lei, în primele cinci luni din 2016.
Doar aproximativ 1,82 milioane de contribuabili din 6,13 milioane, reprezentând 29% din total, au direcționat anul trecut 2% din impozitul pe veniturile aferente anului 2014 către organizații neguvernamentale.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va publica marți listele cu micii contribuabili care figurează cu restanțe fiscale la data de 31 martie 2016, a declarat luni, președintele ANAF, Dragoș Doroș.
Datoriile guvernului către contribuabili s-au majorat cu aproximativ 58,6%, de la 86 milioane de lei în decembrie 2015, prima lună plină de guvernare a executivului Cioloș, la 136,4 milioane de lei la finalul lunii martie. Această sumă nu cuprinde arieratele companiilor de stat, dar nici o sumă de 360 de milioane de lei reprezentând sume contestate în urma unor verificări ale ANAF.
Guvernul nu va introduce recompense pentru firmele și persoanele fizice care își achită la termen obligațiile fiscale, ci asigură că acestea vor fi aprobate în Parlament, în timpul dezbaterilor privind ordonanța prin care penalitățile aferente datoriilor vor fi anulate.