Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor și coordonatorul Departamentului de Legislație Fiscală din instituție, a arătat, într-o emisiune la Digi24, că susține în continuare necesitatea aplicării schimbărilor prevăzute în proiectul Codului Fiscal prezentat în premieră de Profit.ro.
Parlamentul European vrea ca roboții să fie considerați "persoane electronice", iar companiile care îi "angajează" să achite contribuții sociale pentru aceștia, având în vedere distorsiunile pe piața muncii pe care utilizarea lor le-ar putea provoca, se arată într-un proiect de moțiune, publicat pe site-ul instituției.
Parlamentul vrea reducerea contribuțiilor sociale cu cinci puncte procentuale, potrivit unui proiect de lege care a trecut deja de prima cameră, Senatul. Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, spune că nu există bani pentru a susține reducerea contribuțiilor, deși măsura ar stimula creșterea angajărilor.
Senatorii au aprobat, luni, un proiect de lege care reduce cotele aferente contribuțiilor de asigurări sociale de stat cu 2 puncte procentuale pentru angajatori și cu 3 puncte procentuale pentru angajați. Deputații vor avea votul decisiv, ceea ce înseamnă că reducerea ar putea fi aplicată cel mai devreme din toamna acestui an.
Impozitul pe venitul din dividende va scădea la 5% abia în 2017, a decis Parlamentul, măsura urmând a fi dublată, în cazul acționarilor și asociaților individuali, de includerea venitului din dividende în baza impozabilă a CASS, indiferent dacă realizează sau nu și venituri salariale. Guvernul ar fi dorit eliminarea impozitului pe dividende.
Angajatorii care rețin contribuțiile sociale ale angajaților, dar nu le virează la bugetul de stat nu vor mai face închisoare. Asta ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale a României.