Deputații au adoptat proiectul care obligă băncile la conversia creditelor în franci elvețieni la cursul istoric, cu unanimitatea celor 248 de deputați care au votat. Proiectul va fi trimis spre promulgare Președinției, iar cei peste 50.000 de români cu credite în moneda elvețiană vor scăpa de povara ratelor crescute de cursul valutar la sfârșitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie din 2017.
Deputații au adoptat, pe amendamente, proiectul de lege pentru modificarea OUG 50/2010 care obligă băncile la conversia creditelor în franci elvețieni la cursul istoric. Proiectul merge la votul final al Plenului și apoi la promulgare la Președinție.
Guvernul a transmis Parlamentului că este de acord cu conversia creditelor în franci elvețieni, în condițiile în care legea promovată ar avea un caracter social, definit de un grad de îndatorare și de un plafon. Puncte similare au fost inițial incluse în raportul de fond, însă eliminate ulterior.
Comisiile reunite Juridică și de Buget, finanțe și bănci au eliminat plafonul de 250.000 de franci elvețieni introdus anterior chiar de către aceeași deputați în proiectul de lege care vizează conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării. Dobânzile creditelor convertite în lei vor fi negociate între bănci și clienți, potrivit unui alt amendament aprobat.
Proiectul de lege care vizează modificarea OUG 50/2010 prin adăugarea unor amendamente a fost trimis la comisiile de raport din Camera Deputaților pentru un raport suplimentar. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat anterior că vrea ca din proiect să fie eliminate unele prevederi privind plafonul de 250.000 de franci elvețieni aferent creditelor eligibile pentru conversie.
Statul român nu este primul din Europa care intervine în contractele în franci elvețieni încheiate înainte de criză între bănci și populație. Ungaria și Croația au adoptat deja legi prin care au scăpat de stocul de credite în moneda elvețiană, însă abordările celor două țări și, mai ales, urmările sunt diferite.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat pe articole proiectul de modificare a OUG 50/2010 care introduce prevederi privind conversia creditelor din franci elvețieni în lei la cursul de la data semnării contractelor de împrumut. Plenul a înlăturat un amendament al Comisiilor de raport care impunea un grad de îndatorare de peste 50% din veniturile nete pentru beneficiarii conversiei. Limita de 250.000 de franci elvețieni a fost păstrată.
Dincolo de conflictele mai vechi sau mai noi dintre ei, bancherii comerciali, BNR, Protecția Consumatorului, avocatul Piperea, deputatul Zamfir și alți politicieni au o convingere comună: consumatorul e o creatură imatură, incapabilă de alegeri raționale, pe care trebuie să o trateze și să o “protejeze” ca atare. Iar cei vizați de o astfel de atitudine nu par să aibă nici ei o problemă.
Comisiile reunite Juridică și de Buget-finanțe au votat pentru conversia creditelor din franci elvețieni în lei la cursul de la data acordării, însă doar în anumite condiții pentru debitori. Rata lunară trebuie să depășească jumătate din venitul net al debitorului la momentul formulării cererii de conversie și creditul nu trebuie să fi fost mai mare de 250.000 de franci elvețieni la momentul semnării contractului.
Grupul clienților cu credite în franci elvețieni au stabilit o formă finală a amendamentelor dorite pentru legea care va reglementa conversia acestor împrumuturi în lei, în paralel cu amendamentele concepute de avocatul Gheorghe Piperea, anunțate de deputatul Daniel Zamfir.
Eugen Rădulescu, directorul Direcției de stabilitate din BNR, a cerut parlamentarilor din comisiile de specialitate să pună un prag de 250.000 de euro echivalent în franci elvețieni pentru conversia creditelor din moneda elvețiană în lei și ca debitorii să beneficieze de conversie pentru un singur credit. Parlamentarii susțin conversia la cursul istoric.
Andreea Paul Vass, deputat liberal, spune că PNL susține conversia la cursul istoric a creditelor în franci elvețieni, dintre trei-patru variante propuse de către parlamentari. Ana Birchall, inițiator al proiectului de lege pentru modificarea OUG 50/2010, care să aducă prevederi privind conversia, susține că renunță la amendamentele anterioare și susține conversia la cursul istoric, așa cum cer clienții cu credite în această monedă.
Deputatul liberal Daniel Zamfir propune conversia soldului creditelor din franci elvețieni în lei sau valuta în care consumatorul își obține veniturile.
PNL și PSD, principalele partide parlamentare, vor vota pentru conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării, potrivit declarațiilor făcute de Daniel Zamfir (PNL) și Liviu Dragnea (PSD).
Parlamentul discută astăzi mai multe propuneri care vizează conversia creditelor din valută – în special franci elvețieni – în lei. O astfel de lege, dacă impune un alt curs decât cel al pieței, creează imediat pierderi pentru bănci, prin diminuarea soldului creditelor, dar generează și probleme ulterioare, pentru că băncile vor trebui să închidă în piață pozițiile valutare, explică Sergiu Oprescu, președinte al Asociației Române a Băncilor și a Alpha Bank România.
Comisia juridică din Camera deputaților ar putea dezbate, marți, un proiect de lege care vizează conversia creditelor din valută în lei. Proiectul a mai fost trecut pe ordinea de zi a comisiilor de raport și în această săptămână, dar a fost ulterior retras.
Aproximativ 200 de oameni au participat, duminică, în centrul Capitalei, la marșul clienților cu credite în franci elvețieni, protestând față de tergiversarea legii conversiei creditelor. Manifestanții au mers pe traseul Piața Victoriei, BNR, Palatul Parlamentului, scandând "Conversia, conversia" și "DNA să vină să vă ia!".
Peste 7.000 de clienți ai OTP Bank România au semnat contractele de conversie a creditelor în franci elvețieni, cu o mie mai mulți decât la finele lunii martie.
Piraeus Bank propune clienților conversia în lei a împrumuturilor în franci elvețieni, cu un discount al soldului de 15% în primă fază.
Acționarii maghiari ai OTP Bank România au majorat capitalul social al băncii cu încă 125 de milioane de lei în decembrie, după ce în noiembrie au mai adus încă 171 de milioane de lei.
OTP Bank vrea să scape de creditele în franci elvețieni, acordate în anii de boom, și e dispusă să plătească pentru asta. Cu această ocazie închide și litigiile cu clienții pe clauze abuzive. Însă, cei care sunt în proces cu banca în acest moment primesc oferte mai proaste decât cei care n-au apelat la o instanță de judecată, iar cei mai dezavantajați sunt cei care au câștigat deja litigiile.
OTP Bank vrea să scape de portofoliul de credite în franci elvețieni și să îndrepte relația cu clienții. Pentru asta oferă reduceri de sold și scăderi de dobândă pentru noile împrumuturi. Vă prezentăm câteva exemple oferite de bancă despre cum vor arăta ratele unor clienți.
OTP Bank începe de azi să cheme cei 10.500 de clienți cu credite ipotecare în sucursale pentru a le prezenta oferta de conversie cu discount la sold a creditelor în franci elvețieni.
Instanța din București a respins acțiunea unui grup de debitori cu credite în franci elvețieni, care au cerut înghețarea cursului leu/franc la momentul acordării. Judecătorul a și amendat debitorii cu câte 100 de lei, pentru că ar fi introdus acțiunea cu rea-credință.
OTP Bank a aprobat un plan pentru conversia creditelor din franci elvețieni în lei sau euro cu discount pentru clienți, la cursul zilei, și se așteaptă la un impact negativ de 82 de milioane de euro din această operațiune. Clienții vor primi oferte personalizate începând cu luna decembrie.